in ,

6 peșteri din România în care să te ascunzi de caniculă

Vara poate deveni greu de suportat, mai ales dacă te numeri printre cei care locuiesc în orașe mari, mereu gălăgioase. Cei care nu mai suportă mirosul de asfalt încins și soarele care arde tot mai tare atunci îți propunem o evadare din urban. Vino să descoperi unele dintre cele mai spectaculoase peșteri din România, în care te poți ascunde de caniculă.

Peștera Topolnița

Dacă vrei să vezi ceva cu adevărat spectaculos trebuie să vizitezi Peștera Topolnița.

Această peșteră, care se numără printre cele mai mari din România, a fost declarată monument natural și este rezervație speologică. Peștera Topolnița se află la aproximativ 30 de kilometri de Drobeta Turnu-Severin, între localitățile Marga și Cireșu, în partea centrală a Podișului Mehedinți.

Peștera este legată de monumentul carstic Epuran prin șase galerii, dar pe aici nu a trecut vreodată niciun turist, traseul fiind considerat de speologi mult prea periculos.

Deși are minunate „păduri” de stalagmite și stalactite și trasee bine consolidate pentru a facilita accesul turiștilor, Peștera Topolnița nu este deschisă decât odată pe an, de obicei în cea de-a treia duminică din luna august, când are loc sărbătoarea peșterii. Motivul pentru care acest monument natural nu are un program dedicat publicului este lipsa fondurilor. Aveți totuși posibilitatea să intrați în peșteră, dar numai cu acordul Academiei Române.

Peștera Șura Mare

Ca să te protejezi de căldură poți să explorezi Peștera Șura Mare, o altă minune naturală a României, situată în Parcul Național Grădiștea Muncelului-Cioclovina, din satul Ohaba-Ponor.

Aici o să poți să vezi stalagmite și stalactite spectaculoase, dar și o mulțime de lilieci. De fapt, Peștera Șura Mare adăpostește a doua mare colonie de lilieci din România, prima fiind cea din Peștera Huda lui Papară.

Aici au fost făcute și descoperiri arheologice, respectiv urme de locuire din neolitic, dar și podoabe din chihlimbar din epoca de fier.

Peștera nu este deschisă, dar se poate vizita după ce se obține avize din partea Comisiei Patrimoniu Speologic, din partea Parcului Natural Grădiștea și din partea echipei Salvamont-Salvaspeo.

Peștera Comarnic

Peștera Comarnic este cea mai importantă din Banat, aflându-se în județul Caraș-Severin. Aici există mai multe formațiuni cu nume sugestive, precum: Muzeul, Fântâna lui Pluto sau Zidurile Chinezești.

Peștera Comarnic nu este doar una dintre cele mai mari peșteri din Banat, ci și una dintre cele mai frumoase. Astfel, în mod obișnuit, se poate vizita în weekenduri între orele 10 – 18. În timpul săptămânii peștera poate fi explorată numai cu ghid la solicitare și e nevoie de un grup de cel puțin cinci persoane.

Peștera Vadu Crișului

La doar 3 km de localitatea Șuncuiuș, din județul Bihor, poți să te bucuri de încă una dintre frumoasele peșteri din România. Perfectă pentru o ieșire din oraș, Peștera Vadu Crișului se află în Munții Pădurea Craiului și poate fi vizitată în fiecare săptămână de miercuri până duminică, între orele 9 – 17.

Dacă vrei să vizitezi peștera vei avea alături un ghid, care se va asigura că nu-ți scapă niciuna dintre numeroasele formațiuni interesante.

Peștera Dâmbovicioara

Deși nu impresionează ca lungime, Dâmbovicioara se numără printre acele peșteri din România pe care merită să le vizitezi cel puțin odată. Peștera se găsește în Masivul Piatra Craiului, la aproximativ 1 km de satul Dâmbovicioara, județul Argeș.

Peștera are o istorie interesantă. Fiind cunoscută din secolul al XVI-lea, a fost folosită de localnici pe post de ascunzătoare atunci când erau amenințați de cotropitori.

Peștera Dâmbovicioara, care este aproape de Bran și Rucăr, este foarte populară în rândul turiștilor. Poți să o vizitezi zilnic între orele 9 – 17.

Peștera Urșilor

Cu siguranță ai auzit de Peștera Urșilor. Nici nu este de mirare, având în vedere că se numără printre cele mai importante peșteri din România și printre cele mai cunoscute obiective turistice de la noi din țară.

Situată în Munții Apuseni, în județul Bihor, peștera are o mulțime de formațiuni interesante pe care le poți privi minute în șir.

Desigur, cea mai interesantă este povestea peșterii și modul în care și-a primit numele. Cercetătorii au găsit aici foarte multe fosile de urs de cavernă (Ursus spelaeus), care a dispărut de mai bine de 15.000 de ani. Astfel, s-a ales numele. Pe lângă fosilele de urs în peșteră s-au mai găsit oase de hienă, leu, capră neagră și ibex. Peștera Urșilor poate fi vizitată în fiecare zi, între orele 10 -17.


Sursa articol: https://www.ghiduri-turistice.info/

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!