in

„Atacuri teroriste” la adresa identității naționale

În ultimul timp asistăm neputincioși la o serie de „atacuri teroriste” la adresa identității noastre naționale.

Chiar dacă nu sunt atentate reale, cu morți și răniți, organizate de vreo grupare extremistă, sunt totuși „atentate” care doresc să submineze națiunea noastră. Stimați cititori, probabil vă întrebați la ce chestiune mă refer?

Din punctul meu de vedere, reducerea numărului de ore la Limba și literatura română, eliminarea Limbii latine și a Istoriei din planul-cadru pentru învățământul gimnazial sunt atentate la identitatea națională. Cum se poate așa ceva? Limba română, limba latină (suntem un popor latin) și istoria sunt principalele elemente care definesc identitatea noastră. Sperăm că aceste proiecte supuse dezbaterii publice nu vor fi aplicate, așa cum doresc unii „specialiști”, a căror știință a ajuns până la „genunchiul broaștei”.

„Colac peste pupăză”, la aceste probleme deosebit de importante se mai adaugă și ideea unui deputat de a desființa inspectoratele școlare deoarece sunt instituții „toxice, comuniste și corupte”. Haideți să analizăm această frază. Inspectoratul școlar nu poate fi toxic deoarece nu avem de-a face cu un combinat chimic. Nu este o insti­tuție comunistă din simplul motiv că inspectoratele școlare existau și în perioada interbelică și se numeau revizorate școlare. Iar dacă ne referim la corupție… cine poate da exemplu de o instituție perfect cinstită? „Fiecare pădure are uscăciunile ei.” Acestea să fie motive întemeiate pentru a desființa o instituție? Mulți nu știu „cu ce se mă­nâncă” un inspectorat școlar. Dacă se dorește desființarea unui inspectorat școlar județean, în viitorul apropiat vom desființa și inspectoratul județean de poliție sau inspectoratul teritorial de muncă. Așa vom ajunge cu toții la „sapă de lemn”.

Asemenea Instituției Prefectului, care este reprezentantul Guvernului în teritoriu, și Inspectoratul Școlar este reprezentantul Ministerului Educației în teritoriu. Această instituție gestionează o mulțime de lucruri la care o Primărie n-ar putea face față. Elevii vor da examenele de bacalaureat și testele naționale cu Primăria? Cine va organiza concursurile și olimpiadele școlare pentru fiecare disciplină în parte? Dacă ne referim la concursurile pentru ocuparea posturilor didactice vacante și la nenumăratele ședințe publice de repartizare a candidaților… se va ocupa Primăria cu această problemă? Un alt aspect din acest proiect de desființare a inspectoratelor școlare prevede ca directorul să fie ales de consiliul profesoral al școlii. Dar care este pericolul? Directorul va ajunge la „cheremul” dascălilor, nu va mai avea autoritate. „Dacă directorul este bun la suflet și nu ne face observații, este cea mai potrivită persoană… iar dacă încearcă să-și impună autoritatea, facem un consiliu profesoral și-l schimbăm!” În situația în care directorii sunt numiți de Primărie… un lucru e clar… fiecare director va avea un carnet de partid. O altă problemă este cea a inspecțiilor școlare, inspecții școlare de specialitate pentru obținerea gradelor didactice. Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar desfășoară un alt tip de inspecții. La inspecțiile pentru obținerea gradelor didactice este nevoie de profesori calificați pe specialități. Nu poți trimite un matematician în inspecție la ora de muzică. Tocmai din acest motiv există și profesori metodiști pe specialități, deoarece inspectorii școlari nu pot face față la numărul mare de inspecții școlare. Și unii doresc să dispară inspectorii școlari? Salutăm poziția fermă a domnului ministru Adrian Curaj, care susține existența inspectoratelor școlare.

Acestea sunt doar câteva dintre problemele extrem de grave ale societății noastre. Mulți nu-și dau seama că, prin aceste măsuri care doresc a fi aplicate, încet, încet ne pierdem identitatea națională.

Constantin MUREȘAN

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!