Călugării cistercieni de la Pontigny, Franţa, au întemeiat, în anul 1179, mănăstirea de la Igriş. Biblioteca acestei mănăstiri este prima bibliotecă atestată documentar la noi.
Călugării cistercieni au exercitat o influenţă majoră asupra vieţii economice (erau consideraţi cei mai buni agricultori şi reprezentau comunitatea cea mai avansată din punct de vedere tehnologic din Europa), sociale şi spirituale a Europei medievale occidentale. Ordinul lor a fost întemeiat de Robert de Molesme, în anul 1098, din dorinţa de a reveni la principiile Sfântului Bernard în privinţa vieţii monahale, de care abaţia de la Cluny se îndepărtase. De acest ordin se leagă şi existenţa primei biblioteci în adevăratul sens al cuvântului ce a fiinţat în spaţiul carpato-danubiano-pontic şi despre care avem ştire din izvoare.
În anul 1179, în Duminica Floriilor, cu încuviinţarea regelui Bela III (1172-1196),s-au aşezat la Igriş, pe malul stâng al Mureşului, la est de Cenad, 12 călugări, plecaţi sub oblăduirea unui abate, din mănăstirea burgundă din Pontigny (acolo a fost exilat, între 1164 şi 1166 şi Thomas Becket, arhiepiscopul de Canterbury care i s-a opus regelui englez Henriy al II-lea cu preţul vieţii). Ei au întemeiat o abaţie-filială a ordinului cistercian. A fost înzestrată cu pământuri, obţinând şi venituri din sarea transportată pe Mureş. Era una dintre cele mai bogate din Transilvania. La scurtă vreme a înfiinţat şi ea o abaţie-filială la Cârţa, pe malul Oltului, prin 1202 sau 1207. La Igriş a fost înmormântată a doua soţie a regelui Andrei al II-lea, Yolanda de Courtenay. Tradiţia istoriografică ungară vrea ca şi soţul acesteia să fi fost înmormântat acolo.
Prestigiul de care se bucura abaţia de la Igriş este demonstrat şi de faptul că a căpătat pentru o vreme dreptul de a emite şi păstra acte publice. Şi Curtea papală i-a încredinţat îndeplinirea unor misiuni disciplinare şi de arbitraj ecleziastic. Prezenţa ordinului cistercian în Transilvania, vreme de câteva sute de ani, a contribuit la racordarea acestui spaţiu la civilizaţia medievală occidentală. Din păcate, documentele nu ne permit o evaluare a contribuţiei în acest sens. Mult mai limpede apare rolul misionar jucat de abaţiile-filială întemeiate în Transilvania (cele două deja amintite şi cea de călugăriţe din Braşov). Aşezămintele respective aveau clar rol misionar, pe care îl îndeplineau în mod agresiv. Erau întemeiate în zone de frontieră, printre necredincioşi şi schismaticii „greci“. La Igriş, de exemplu, era o zonă de mare densitate de locuire românească şi cu multe mănăstiri ortodoxe.
Exista obligativitatea, precizată în constituţia Ordinului cistercian, ca abaţia-mamă să înzestreze aşezământul monahal nou fondat cu principalele cărţi de cult necesare, care trebuia să fie copiate exact după cele de la Cîteaux prin activitatea scriptoriilor mănăstirii. În manuscrisul latin nr. 12, datând de la sfârşitul secolului al XII-lea şi păstrat în Biblioteca Universităţii din Montpellier, se găseşte o listă a cărţilor Mănăstirii din Pontigny. În dreptul câtorva titluri, cineva a scris că respectivul manuscris a fost „trimis în Ungaria“. Alte notaţii vorbesc despre lipsa din biblioteca Mănăstirii din Pontigny a respectivelor manuscrise şi putem presupune că măcar o parte a lor luaseră acelaşi drum. Cum abaţia-filială de la Igriş era singura, acolo au ajuns şi avem astfel o listă a cărţilor din biblioteca acesteia. A fost, cum am spus, prima bibliotecă, în adevăratul sens al cuvântului, constituită pe teritoriul nostru. Trebuie subliniată importanţa unui asemenea tezaur de teologie dogmatică şi de filozofie scolastică existent în Transilvania şi pe care în mod sigur avea cine să îl citească, pentru că altfel nu s-ar fi depus efortul şi cheltuiala (copierea manuscriselor era o treabă migăloasă şi costisitoare) ca să ajungă la asemenea distanţă. Din listă rezultă preponderenţa scrierilor Sfântului Augustin, cel care a avut o mare influenţă asupra Sfântului Bernard. Mai fuseseră trimise la Igriş scrieri ale Sfântului Grigore cel Mare. Ele reprezentau lectura necesară desăvârşirii formaţiei spirituale a novicilor care intrau în mănăstirile cisterciene, un adevărat tezaur de teologie dogmatică şi de filozofie scolastică.
Soarta nu a fost prea prielnică abaţiei de la Igriş. Deşi puternic fortificată, în luna mai a anului 1241 tătarii o pradă. Nu ştim ce s-a ales de preţioasele manuscrise din bibliotecă. O informaţie din 1247 o arată ca fiind activă, deci abaţia nu fusese distrusă complet. În timpul domniei lui Ladislau IV Cumanul se produce un puternic reviriment al păgânismului. În 1280 abaţia este asediată de cumani. Din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, se constată declinul tot mai accentuat. Relaxarea legăturilor de dependenţă şi de conexiune din interiorul ordinului şi ingerinţele factorilor locali au adus abaţia într-o situaţie gravă. Avea să dispară în 1551, când beylerbeyiul otoman Mehmed a cucerit fortificaţia de la Cenad şi a distrus şi ce mai rămăsese din abaţia de la Igriş.
Un semn al istoriei acestor locuri: o punte de legătură cu civilizaţia Europei Occidentale distrusă de invaziile de la Răsărit.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Sursa: eualegromania.ro
