in

15 martie 1876 – A aparut, la București, ziarul “Timpul”

Acum 144 de ani (1876) apărea, la Bucureşti, ziarul „Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator, la care au lucrat Mihai Eminescu, Ion Slavici și I.L. Caragiale.

Ziarul Timpul din 29 iunie 1883

Timpul a fost un important ziar apărut la București într-o primă etapă între 15 martie 1876 și 17 martie 1884. În urma fuziunii Partidului Conservator cu Partidul Liberal-Sincer în urma căruia a apărut Partidul Liberal-Conservator are loc la 18 martie 1884 și fuziunea ziarului Timpul cu ziarul Binele public apărând în locul lor noul ziar România. Începând cu 13 noiembrie 1889 revine la numele inițial, Timpul, și apare sub acest nume până pe 14 decembrie 1900. După fuziunea cu ziarul Constituționalul apare din 15 decembrie 1900 sub numele de Conservatorul ca organ oficial al Partidului Conservator până la data de 15 noiembrie 1914. La ziarul Timpul au activat Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.


Sursa: unitischimbam.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!