in ,

CASTELUL DE LUT DIN VALEA ZÂNELOR

De fiecare dată când mă întorc din Ardeal înspre București îmi pun în traseu pentru vizitare și câteva locuri frumoase sau vestigii istorice la care nu am ajuns sau pe care nu le-am gasit deschise în alte dăți. În felul acesta profit de pauze pentru dezmorțirea necesară corpului, iar drumul lung devine o bucurie și nu mai este atat de obositor.

De aceasta data am ajuns pe la pitoreasca biserica fortificata din Cristian judetul Sibiu, la Castelul de lut din Valea Zanelor care nu mai are nevoie de nici o prezentare, la biserica Halmeag, o perla nepretuita a Transilvaniei si la impresionantele biserici fortificate Codlea si Cristian de Brasov.

La BISERICA FORTIFICATA DIN CRISTIAN, judetul Sibiu, m-am oprit de mai multe ori dar nu am gasit-o deschisa. Chiar si acum dupa un telefon in prealabil usile erau inchise si nu raspundea nimeni la telefon. Am avut noroc ca la poarta se jucau cativa copii sasi si asa am intrat. Probabil ca ingrijitoarea era ocupata cu acesti oaspeti si din acest motiv nu a mai avut timp de noi.

Memorabila la aceasta biserica mi s-a parut asezarea sa pitoreasca langa raul Cibin, in care se oglindeste fortificatia masiva la care se distinge turnul octagonal al slaninii.

Cu origini din anii 1200, biserica actuala si fortificatia au supravietuit vremii in forma actuala de la inceputul anilor 1500. La interior biserica nu este spectaculoasa. Am remarcat aici doar altarul frumos pictat si sculpturile din tabernacolul gotic.

Am retinut cu aceasta ocazie si cateva evenimente importante traite de vechea fortificatie:

  • atacul unor boieri din Tara Romaneasca in anii 1500 si cucerirea acesteia de catre Mihai Viteazul in anii 1600, ocazie cu care preotul este omorat.
  • sustinerea in aceasta biserica a unei Diete a Transilvaniei in care a fost ales noul principe.
  • deportarea aici in anii 1700 din zonele montane ale Austriei, Ischl, Hallstatt, etc, a unor protestanti care au trecut la luteranism.

Puteti sa vizitati biserica fortificata din Cristian si atunci cand vizitati Sibiului, Marginimea Sibiului sau cetatea Cisnadioara.

CASTELUL DE LUT DIN VALEA ZANELOR a atras deja la el mii de turisti.

 

Este amplasat in Porumbacu de Sus, pe cararile ce urca la Varful Negoiu, intr-un decor pitoresc chiar langa paraul Porombacu si fundalul muntilor Fagaras. Nu stiu daca valea se numeste chiar Valea Zanelor, dar numele i se potriveste, iar alura de pensiunii cu turnulete si poduri suspendate isi merita apelativul de castel.

Cum intri pe acest domeniu si privesti constructia de lut cu detaliile sale de basm, gandul iti zboara imediat la lumea strumfilor sau a trolilor din Alberobelo. Mi-a amintit si de Popasul Verde construit tot din lut in statiunea Sangeorz Bai, o alta destinatie de basm care a fost creata in armonie cu natura.

Am inteles ca proprietarii sunt ardeleni din zona care au lucrat in media, lucru care se vede nu doar din idea inedita a pensiunii, dar si din marketingul aplicat inca din aceasta faza. Este foarte bine ca permit vizitarea acestui loc, devenit obiectiv turistic si ca si-l promoveaza asa cum ar trebui sa invete sa o faca si alti administratori de obiective turistice de la noi din tara. Am gasit la casuta rustica de pe maulul Porumbacului carti pentru copii cu imaginea castelului, canute, obiecte decorative pictate manual, magneti si alte asemenea lucruri, toate cu imaginea castelului. Am gasit aici chiar si produse traditionale, precum si posibilitatea servirii unui ceai, cafea, suc la masutele frumos amenajate pe marginea apei. Felicitari lor! Sper ca mai multi romani sa invete din lectia lor si sa le urmeze exemplul atunci cand vor sa se apuce de turism.

BISERICA DIN HALMEAG m-a atras la ea pentru imaginea deosebita, cu fatada dreapta, in forma de piramida. Spatele bisericii tradeaza stilul gotic imprastiat in Transilvania de abatia cistericiana de la Carta. Biserica evanghelica din Halmeag se remarca si prin vechimea sa, de la inceputul anilor 1200, precum si prin existenta in curtea ei a unei sculpturi cu Elisabeta sau Sissi, imparateasa Austriei.

BISERICA FORTIFICATA DIN CODLEA a fost ridicata in stilul gotic in anii 1400, pe o mai veche basilica din anii 1200. De remarcat la aceasta biserica pictura interesanta de pe altar, iar ca si particularitate este tavanul casetat, realizat in anii 1700, dupa o moda pe care am vazut-o si la alte biserici transilvanene, in special la cele maghiare.

Impresionante sunt si zidurile cu donjoanele sale si masivul turn principal. Intr-una din anexele bisericii am admirat picturile interbelice ale lui Eduard Morres, un pictor nascut in Codlea, iar intr-un adapost de langa ziduri am vazut un dric-trasura foarte vechi.

BISERICA CETATE DIN CRISTIAN, BRASOV, a fost reconstruita pe malul raului Ghimbasel relativ recent, la inceputul anilor 1800, dar pe locul uneia mai vechi din anii 1200. Zidurile care nu mai pastreaza camerele cu provizii ale satenilor s-au pastrat din anii 1500 si poarta pe ele o colorata si respectabila iedera.

Dupa ce am inconjurat de cateva ori puternicele ziduri de culoarea portocalei am intrat in curtea bisericii pe sub cupola unui zid. Doamna care avea grija de biserica ne-a adus cateva pliante si ne-a condus cu catelul ei jucaus catre biserica. Am aflat ca sotul ei era sas, dar a murit. Ca inca mai sunt sasi in Cristian, dar foarte putini, iar preotul face naveta intre biserica Vulcan si aceasta.

Biserica fortificata Vulcan

A incercat sa ne explice cat de bine stia despre istoria locului si am aflat cateva lucruri interesante. Inca de la intrare am vazut stema orasului cu doua ghinde, una goala si una plina, reprezentandu-i pe morti si pe vii.

Alte lucruri interesante retinute au fost candelabrul bisericii, care este personalizat cu numele celor pieriti in primul razboi mondial, vitraliile cu Martin Luther de la care a pornit luteranismul si discipolul sau din Transilvania, Honterus, sculpturile altarului si piatra de mormant de la 1600 a preotesei Anna May.

Doamna ne-a reamintit si alte particularitati ale bisericilor catolice, lucruri pe care le stiam déjà din alte locatii. Ne-a povestit despre semnificatia numerelor din dreptul numelor enoriasilor, semnificatia numerelor din tabelul de langa amvon, a bancilor cu spatar si fara spatar, s.a.m.d.

Distractiv pentru baietelul meu a fost intalnirea cu canisul alb, care l-a alergat prin toata biserica. Doamna ne spunea ca inaintea dansei a existat o doamna care avea o multime de pisici, care o urmau si ele prin toata biserica. Ce diferenta fata de biserica ortodoxa, atat de rigida si de inchistata. Imaginati-va cum ar reactiona preotii ortodocsi intr-un asemenea caz, cand ei se uita urat la tine atunci cand nu-ti faci cruce sau iti fac observatie ca nu ai facut-o ca la carte, cand nu te lasa faci poze la monumentele istorice ca si cum ar fi mostenirea lor si nu a intregii Romanii, s.a.m.d…

Pacat ca putini turisti romani se mai perindeaza pe la aceste monumente istorice de pe teritoriul tarii lor, lucru confirmat si aici, ca si la alte asemenea obiective. Si atunci cum sa-ti iubesti tara daca nu o cunosti bine? Cum sa o aperi si sa nu renunti la ea cu usurinta?


Sursa: taradacilor.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!