Vestigiile se află sub un teren din cartierul gălățean Dunărea și au fost catalogate în prima fază, în 1974, drept părți ale unui cavou roman. La săpăturile din primăvara acestui an s-a concluzionat însă că avem de-a face cu o premieră arheologică de maximă importanță.

Săpăturile făcute de arheologi, în primăvara lui 2018, în locul din orașul Galați unde, în urmă cu 43 de ani, fuseseră descoperite o serie de artefacte ce păreau să fie de origine romană, s-au soldat cu o uriașă surpriză, scrie Adevărul.

Cercetătorii care au reluat săpăturile întrerupte în anul 1974, au concluzionat că, de fapt, construcția descoperită la șase metri sub pământ nu se află așa cum se credea inițial, un cavou roman, ci un mormânt hypogeu (adică subteran) în care se mai află încă o parte dintre osemintele unei mari căpetenii a goților.

Potrivit arheologului Gabriel Jugănaru (cel care conduce săpăturile din partea Muzeului de Istorie din Galați), mormântul este parțial distrus de excavațiile din 1974 (făcute de muncitorii care voiau să construiască acolo un bloc), însă au fost găsite numeroase elemente care-i confirmă autenticitatea, vechimea (peste 1.600 de ani), precum și faptul că ar fi cel mai vechi mormânt de acest fel de pe teritoriul României.

„De regulă acest tip de morminte, cel puțin în Sciția, zona învecinată, erau orientate est-vest și erau familiale, în sensul că adăposteau până la câteva zeci de defuncți. Aici avem o altă orientare, nord – nord-vest, sud – sud-est. Plecând de la orientarea mormântului, de la modul în care a fost decorat, de la faptul că a fost individual, îl considerăm unicat în România. Mormântul poate fi din a doua jumătate a secolului al III-lea sau prima jumătate a secolului al IV-lea. Analiza materialului ceramic și a pieselor pe care noi le-am găsit va determina o datare mai exactă, poate chiar la nivel de deceniu”, a precizat arheologul Gabriel Jugănaru.

Conform datelor, monumentul este un amestec de civilizații, fiind prezente atât elemente împrumutate de la romani, dar și de la goți sau sarmați, iar toate acestea trebuie argumentate științific.

„Lucrările de cercetare arheologică sunt aproape finalizate în sensul că a fost conturat atât la interior, cât și la exterior întregul mormânt Hypogeu, o construcție subterană, cu două încăperi păstrate, care adăpostea, probabil, un personaj de rang înalt, cu o funcție militară”, a mai spus arheologul.

Specialistul crede că mormântul poate fi considerat unicat, în primul rând prin dimensiunea sa foarte mare, care este destul de rar întâlnită în mediul roman. Pe de altă parte, a găzduit un singur defunct, ceea ce iarăși ridică semne de întrebare deoarece asemenea morminte erau de regulă morminte colective sau cavouri familiale.


Sursa: historia.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!