Povestea unei zile de neuitat care începe cu vizitarea mânăstirii Curtea de Argeş şi continuă cu urcarea celor 1480 de trepte de la “cuibul de vulturi” – Cetatea Poenari. Un drum şi… o plimbare spre crestele înzăpezite ale Făgăraşului.
Fântâna lui Manole… Nu cred că există cineva care să nu fi auzit, măcar în treacăt, povestea ei. Ea se află în vecinătatea mânăstirii Curtea de Argeş şi legenda spune că poartă peste timpuri povestea meşterului, care neputând coborî de pe biserică după ce-a isprăvit-o, luându-i-se schelele, şi-a făcut aripi din şindrilă. A sărit din înălţimea sfântului locaş, la temelia căruia se spune că şi-ar fi zidit soţia şi s-a prăbușit în acest loc. În acel moment, sufletul său s-a preschimbat într-un cântec limpede de izvor care de atunci susură neîntrerupt.
Peste drum de “Fântâna lui Manole” – Mânăstirea Curtea de Argeş. Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeşul voievodal, biserica înălţată de Neagoe Basarab este, de departe, cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească.
Începută în anul 1514, la porunca domnului Ţării Româneşti, Neagoe Basarab, de a ridica aici un monument “fără seamăn de frumos”, construcţia, considerată azi o capodoperă a arhitecturii medievale, va fi terminată în anul 1517.
Prezent la slujba de sfinţire, cronicarul religios Gavril Protul de la Muntele Athos, a comparat-o cu catedralele Sfânta Sofia şi Sion, scria că frumuseţea ei o întrece pe a acestora. Dar şi alţi călători străini, care şi-au găsit adăpost în chiliile ei, o pomenesc în documentele lor. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, în anul 1654, o considera “una din minunile lumii”.
Englezul Robert Ainslie avea aceleaşi cuvinte de înaltă preţuire în anul 1794, iar mai târziu pictorii Bouquet şi Lancelot prin însemnările de călătorii şi stampe au făcut să circule şi în afara graniţelor ţării faima mânăstirii lui Neagoe Basarab.
Impresionantă realizare artistică prin măreţia construcţiei şi bogăţia ornamentelor sculpturale, mânăstirea a reprezentat o modalitate de evidenţiere a puterii, bogăţiei şi rafinamentului ctitorului ei.
La 70 de metri spre răsărit, de biserica monument se află paraclisul în care se ţin slujbele. În pronaos pe partea stângă se păstrează cu sfinţenie moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, născută în anul 1206 din mamă româncă şi omorâtă de tatăl ei când avea 12 ani pentru că împărţea hrană săracilor. Moaştele au fost aduse în ţară de Radu Negru Vodă, domnul Ţării Româneşti între anii 1371-1383 şi aşezate în curtea domnească de la Curtea de Argeş.
Considerată important monument de artă românească, fiind cea mai valoroasă construcţie de arhitectură bisericească la români, biserica Curtea de Argeş întrece în frumuseţe tot ce s-a realizat la noi până în secolul al XVI-lea, reprezentând apogeul unei epoci înfloritoare în arhitectură şi artă.
Lăsând în urmă o părticică din istoria noastră ajungem în comuna Căpăţâneni, unde casele, vechi de peste o sută de ani, parcă părăsite, au fost în mod sigur, martore ale legendelor din zonă.
Însoţiţi de data aceasta de frumuseţea de neasemuit a munţilor, care nu ne lasă deloc indiferenţi, ne lăsăm “răsfăţaţi”, preţ de câteva clipe, de liniştea acestui peisaj mirific care ne odihneşte sufletul. Ne apropiem cu sfială, curiozitate, dar, mai ales, cu bucuria celui care va descoperi pentru prima oară în viaţă un adevărat “cuib de vulturi”: cetatea Poenari. După ce am urcat cele 1480 de trepte din beton, ne tragem puţin sufletul şi apoi ne continuăm drumul.
Pe un pinten stâncos se zăresc ruinele cetăţii, atribuită de tradiţie domnitorului Vlad Ţepeş. Cunoscută şi sub denumirea de Cetatea Poenari – după numele vechi al satului Poenari – ea a fost înălţată, probabil, în secolul al XIV-lea, ca loc de refugiu.
Cu toate că în “Letopiseţul Cantacuzinesc” se spune că cetatea a fost ridicată din porunca lui Vlad Ţepeş care, voind să pedepsească pe boieri: “… pe toţi i-a dus la Poenari şi au tot lucrat la cetate până li s-au spart hainele dupre ei…”, se pare că această întâmplare este legată numai de refacerea sau completarea ei.
Studiile arheologice efectuate între anii 1968-1970 au evidenţiat faptul că, iniţial, construcţia era reprezentată doar de un turn, în jurul căruia avea să se ridice direct pe stâncă, mai apoi, cetatea.
Frumuseţea şi sălbăticia peisajului argeşean care înconjoară ruinele cetăţii Poienari au atras, de-a lungul timpului, numeroase pesonalităţi ale vieţii spirituale româneşti.
Printre ei, Cezar Bolliac, care a vizitat cetatea în anul 1845, nota: “De la Argeş, cale de două ceasuri …între munţi, pe o muchie din veacuri… stau… ruine mai întregi ale cetăţii lui Ţepeş Vodă…”. …“Daţi glas, poeţi, acestei ruine, contemplaţi-o un minut, daţi frâu Pegasului vostru…” (Teodora MARIN)
Sursa: cunoastelumea.ro
