În anul 1903, marele sculptor Constantin Brâncuşi a primit comanda de a realiza bustul generalului Carol Davila. Din cauză că cei care au comandat bustul nu au fost mulţumiţi de creaţia lui Brâncuşi, nu i-au oferit banii promişi, astfel că sculptorul a luat o decizie radicală.

Marele sculptor, Constantin Brâncuşi, s-a născut la data de 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, din judeţul Gorj. Încă de mic, acesta a învăţat să sculpteze în lemn, reuşind de la vârste fragede să realizeze diferite unelte şi obiecte casnice. Artistul a ţinut să precizeze peste ani, în memoriile sale, că viaţa şi opera sa au fost mult influenţate de ţara de origine, respectiv de simplitatea, bunul simţ şi dragostea de natură a românilor.

Încă de mic, Constantin Brâncuşi şi-a făcut un obicei de a pleca de acasă, fiind găsit la tot felul de ateliere de boiangerie, prăvălii şi birturi, unde îşi găsea de lucru ca şi ucenic. Prima lui plecare a avut loc în 1883, fiind găsit de mama sa la Târgu Jiu. Un an mai târziu, a dispărut din nou, după ce a fost pedepsit pentru că a scrijelit cu briceagul banca de la şcoală. De această dată a fost găsit la un atelier de butoaie, unde fusese luat ca şi ucenic de un negustor. În anul 1887, are loc a treia fugă de acasă, de această dată mergând pe jos până la Craiova.

„Am plecat de la 10 ani, pe jos, din Hobiţa – Peştişani. Tata era gospodar cu slugi în curte. La Craiova, am fost băiat de prăvălie la restaurantul Spirtaru, din faţa gării. Am stat şase ani şi munceam câte 18 ore zilnic. La ceasurile trei dimineaţa, mă sculau birjarii cu ciocănitul codiriştii de la biciuşcă în uşa odăiţei unde dormeam. Veneau pentru muşteriii de la trenurile matinale şi cereau, înainte de a pleca încărcaţi de pasageri, să-i servesc cu crenvurşti calzi, pelin rece şi hrean iute”, povestea Constantin Brâncuşi despre plecarea sa de acasă.

 

În anul 1894, ajutat de patronul său Ion Zamfirescu, dar şi de mai mulţi clienţi, sculptorul a reuşit să se înscrie la şcoala de meserii din Craiova, unde a învăţat printre altele tainele tâmplăriei şi a sculpturii în lemn.

După ce a finalizat cursurile şcolii din Craiova, Constantin Brâncuşi se mută la Bucureşti, unde se înscrie la Şcoala Naţională de Arte Frumoase. Încă din primii ani de studenţi, el realizează „Bustul lui Vitellius”, „Cap al lui Laocoon” şi „Studiu”, pentru care a primit mai multe premii.

Între 1900 şi 1902, marele sculptor, ajutat de doctorul Dimitrie Gerota, realizează „Ecorseu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, pentru care primeşte o medalie de bronz. Detaliile foarte precise au făcut ca Ecorseul să fie utlizat în şcolile româneşti de medicină.

O sculptură l-a determinat pe Brâncuşi să meargă pe jos până la Paris

În anul 1903, Brâncuşi a primit prima comandă a unui monument public, „Bustul generalului medic Carol Davila”, ce urma să fie instalat la Spitalul Militar din Bucureşti. Pentru această lucrare, sculptorul trebuia să primească o sumă de bani suficientă pentru a ajunge la Paris să-şi continue studiile. Cei ce comandaseră bustul generalului Carol Davila nu au fost mulţumiţi de lucrarea realizată de Brâncuşi, cerându-i să micşoreze nasul şi să modifice epoleţii.

627x0 (13)Marele sculptor a refuzat acest lucru şi a luat totodată o decizie radicală, de a parcurge pe jos tocmai până la Paris, o distanţă de circa 2.000 de kilometri.

„Ar fi fost o muncă uşoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câţiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva se înnăscuse în mine şi nu am mai putut rabda. Am făcut stânga – mprejur, fără nici un salut militar, spre marea panică si spaimă a doctorului Gerota şi dus am fost”, aşa şi-a explicat reacţia avută Constantin Brâncuşi.

În anul 1904, sculptorul a pornit pe jos spre Paris, stabilindu-se pentru scurt timp la Budapesta şi Viena. Odată ajuns la Munchen, Constantin Brâncuşi s-a înscris la Academia Regală de Arte Frumoase, el muncind în tot acest timp ca şi infirmier pentru a se putea întreţine.

Din Munchen şi-a continuat mersul spre Paris, însă lângă Basel în Elveţia a fost surprins de o ploaie torenţială. Brâncuşi s-a îmbolnăvit de pneumonie, fiind internat timp de şase luni într-un spital de maici. De la Basel a mai mers pe jos până la Langres, unde din cauză că avea organismul slăbit, a luat trenul până în Paris. Ajuns în Franţa, a lucrat ca spălător de pahare la taverna Moilard.

„La Paris, am lucrat, la început, pentru a-mi câştiga existenţa, ca spălător de vase în restaurante. Eram un soi de paharnic. Nu turnam vin boierilor. Mă specializasem în spălatul paharelor. Am făcut chiar o invenţie pentru spălatul paharelor cu rapiditate. Până la mine, se spălau în două ape: un rând cu apă caldă şi un rând cu apă rece. Eu am suprimat apa rece şi utilizam numai apă fierbinte. Apa fierbinte dizolva, automat, grăsimile, era igienică şi paharele se şi uscau mai repede… Îmi frigeam buricele degetelor grosolane de sculptor, dar mă resemnasem”, povestea Constantin Brâncuşi, după câţiva ani, despre primele experienţe trăite pe tărâm francez.

 

În anul 1905, sculptorul a fost admis la prestigioasa Ecole Nationale Superieure des Beaux – Arts, unde reuşeşte să se împrietenească cu tot felul de artişti şi intelectuali, care l-au ajutat în dezvoltarea sa artistică.

Constantin Brâncuşi a obţinut cetăţenia franceză la data de 15 iunie 1952, iar cinci ani mai târziu, pe 16 martie 1957, el a murit la Paris, fiind înmormântat la Cimitirul Montaprnasse. Ultima dorinţă a sculptorului a fost ca atelierul său din Paris, în care avea peste 80 de lucrări, să fie transformat în muzeu.

Citeste mai mult: adev.ro/o1y60x

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!

1 COMENTARIU