in

G. Călinescu – sfătuitor al sexului frumos

Din toate lucrurile minunate pe care G. Călinescu le-a îndreptat către femei, am ales 10 sfaturi deosebite, valabile pentru orice generație.

Young girl at the at the Central Station in New York

Toată viața sa George Călinescu a fost un fin observator al omului, analizând în detaliu orice gest, vorbă, sentiment, transpunând în opera sa cele mai interesante personaje pe care le-a cunoscut de-a lungul vieții.

Criticul și istoricul literar a fost preocupat de femei, în mod special, dedicându-și o mare parte a activității sale pentru a le studia. Acesta a ținut o rubrică despre modă ani de zile. Prin anii ’30 Călinescu avea o rubrică permanentă în Jurnalul literar, unde dădea sfaturi femeilor cum să se îmbrace cu gust fără să cheltuiască foarte mulţi bani.

În zilele noastre, cel puțin, nu ne mai așteptăm ca bărbații să aibă astfel de preocupări, știind cât de irascibili sunt aceștia atunci când femeile lor îi roagă să le însoțească la cumpărături sau le cer câte un sfat în materie de modă.

Călinescu se pricepea la modă şi practic le implora în articolele sale pe reprezentantele sexului frumos să fie feministe, să nu se îmbrace cu pantaloni, sugerându-le însă, totodată, să nu fie sclavele modei.

Din toate lucrurile minunate pe care G. Călinescu le-a îndreptat către femei, am ales 10 sfaturi deosebite, valabile pentru orice generație.

1. Pentru o fată, reuşita în viaţă nu e o chestiune de studiu şi de energie. Rostul femeii este să placă, afară de asta nu poate fi fericire.

 2. Poţi fi savantă, poţi fi artistă, dar nu uita că eşti femeie. Nu trece în tabăra bărbaţilor.

3. Esenţialul este nu de a fi desăvârşită trupeşte, ci expresivă. Bagă de seamă că expresia nu e numai a feţei. Sunt femei care par distinse facial şi sunt vulgare corporal. Genunchiul tău să inspire sentimente nobile.

4. Nu-ţi fortifica în aşa fel caracterul, încât să nu mai poţi plânge. O femeie care nu ştie să plângă şi-a pierdut jumătate din farmecul ei.

5. Fereşte-te de imperiul pe care îl au asupra fetelor fine firile înapoiate şi brutale. Nu confunda virilul cu grosolanul.

6. Dar nici nu cădea în greşeală contrară de a căuta cu tot dinadinsul un învăţat. Nu rareori aceştia sunt primitivi şi egoişti şi sufletul lor este sub nivelul intelectului. Caută un om adevărat.

 7. Nu te căsători cu un bărbat care declară cinic că nu pricepe artă. Poate ascunde vicii îngrozitoare.

8. Dacă soţul tău va fi un bărbat excepţional, nu te extazia în faţa celorlalţi de ceea ce face, nu-l apăra de bârfeli. Îl vei obişnui să se considere intangibil.

9. Nu îndepărta brutal, fiind căsătorită, pe bărbatul pe care-l stimezi şi crezi că te iubeşte cu adevărat. Poţi întuneca astfel o existenţă. O prietenie delicată nu e un adulter.

10. Având copii, nu deveni ostentativ mamă. Întâlneşti la unele femei cu progenitura o voluptate şi o lipsă de pudoare neplăcute. Chiar cu copii, să fii pururi copilăroasă.

Acum 54 de ani s-a stins din viață George Clinescu, unul dintre cei mai importanți critici literari din toate timpurile alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu.

George Călinescu a fost critic, istoric literar, publicist, acedimician român, o personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române. După unii critci, întreaga operă a lui Călinescu a avut o semnificativă latură clasicizantă, iar alții susțin că a fost una în întregime umanistă. Și-a semnat întotdeauna articolele ca G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică, fapt ce a condus la transformarea numelui său real (Gheorghe).

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!