Gospodaria tradițională ţărănească conservată în situ din satul Enisala, comuna Sarichioi, jud. Tulcea reprezintă sinteza arhitecturii tradiţionale din nordul Dobrogei de la începutul secolului al XX-lea.
Realizată din lut, piatră, lemn și stuf, gospodăria tradițională se integrează armonios peisajul specific dobrogean.
Ansamblul arhitectural cuprinde casa cu chiler (spațiu de depozitare) şi câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din această zonă. Acestea sunt: grajdul pentru animale, şoproanele, bucătăria şi cuptorul de vară, porumbarul, fântâna.
La fațadă și pe latura dinspre stradă casa are prispă cu balustradă și stâlpi. Pe latura din spate (spre nord) pe aproape toată lungimea casei se găsește chilerul. Această încăpere era folosită ca și spațiu de depozitare.
Gospodăria tradițională are la exterior ornamente colorate. La pazie și fronton, acestea sunt realizate în tehnica traforului. S-au folosit motive florale, geometrice și zoomorfe foarte des întâlnite în arhitectura tradițională din această zonă.
Zona Dobrogei a cunoscut o istorie deosebit de frământată, care a contribuit la formarea unei culturi populare specifice. Aspectul actual al Dobrogei este determinat de evenimentele istorice ce au avut loc pe acest teritoriu.
Principalele evenimente istorice care au generat structura etnică a Dobrogei de astăzi sunt: războaiele balcanice, primul război mondial, revizuirea frontierelor României în anul 1940 și al doilea război mondial urmat de instaurarea regimului comunist. Timp de 460 ani, cât s-a aflat în cadrul Imperiului Otoman, Dobrogea a căpătat trăsături specifice.
Punct de trecere spre Ţările Române şi câmp de luptă pentru armatele ruse şi turce, Dobrogea s-a caracterizat printr-o puternică instabilitate. Acest fapt a încurajat ample mişcări de emigraţie. Războaiele timpului au oferit un cadru instabil pentru locuire, necesitând refacerea permanentă a vetrelor. În urma războiului româno-ruso-turc din 1877-1878, Tratatul de la Berlin din 1/13 iulie 1878 atribuie Insula Şerpilor, Delta Dunării şi Dobrogea României.
Se înregistrează ulterior acestei date o refacere a aşezăriilor vechi, înfiinţarea de noi aşezări și o creştere a populaţiei. Minorităţile entice din Dobrogea erau: tătari, turci, greci, armeni, lipoveni, bulgari, macedoneni, evrei. Ei şi-au păstrat cultura proprie, în timp acestea devenind o componentă a culturii dobrogene, conferindu-i un farmec aparte.
Din aceste motive istorice dar și pentru că materialele folosite în construcții (lemnul, paiele, stuful, păpura) sunt materiale putin rezistente la foc, numărul clădirilor vechi din Dobrogeaeste restrâns. Cele mai vechi monumente de arhitectură vernaculară din Dobrogea de Nord sunt încadrate începutului de secol XX.
Tipul clasic de locuinţă dobrogeană este casa cu tindă şi două camere. Avea o prispă joasă cu stâlpi de lemn cu foarte puţine ornamente. Fundaţia era din piatră şi pământ, pereţii din chirpici, văruiţi ulterior în alb. Acoperişul avea două ape, din olane în centru şi sudul Dobrogei, iar în deltă sau lângă lacuri, din stuf. Arhitectura a primit influenţe din Balcani sau Anatolia, adaptate la condiţiile de mediu.
Gospodaria traditionala din satul Enisala a aparținut unui agricultor pe nume Iosif P. Dumitru și a devenit obiectiv turistic din 1971, după ce a fost restaurată.
Interiorul locuinței este organizat după principii estetice tradiționale. Pereții și cele câteva piese de mobilier simple sunt acoperite cu țesături din bumbac și borangic sau lână. Sunt bogat ornamentate cu motive decorative specifice zonei.
Arhitectura gospodăriei de la Enisala este condiţionată de materiile prime folosite: lutul, piatra, lemnul, stuful. O influență importantă au avut-o la construcție condiţiile de mediu (gerurile şi căldurile mari).
Spre deosebire de alte regiuni ale ţării, în Dobrogea nu întâlnim o arhitectură realizată în totalitate din lemn, datorită rarităţii acestui material. A fost ales lutul, ca material preponderent datorită costului foarte mic. Se găsea în natură, se prelucra foarte uşor și în timp scurt.
Program de vizitare: miercuri – duminică între orele 10.00-18.00; luni – marți: închis.
Acces: Tulcea > Babadag > Enisala (43km).
La vizitarea gospodăriei tradiționale din satul Enisala nu ezitați să treceți și pe la Cetatea Medievală de secol XIII – XV de la marginea satului. Cetatea se găsește pe o colină. De aici se pot vedea atât lacul Babadag cât și lacul Razim.
Bibliografie:
Relația majoritari – minoritari în Dobrogea de Nord – Iuliana GÎDEA M. (TITOV)
Dobrogea – studiu de geografie culturală – Popescu Polixenia- Gabriela
Gospodăria țărănească in situ Enisala – Institutul de cercetări Eco Muzeale Tulcea
Sursa:travelguideromania.com
