in

Se întâmplă în România! O femeie vrea să-şi vândă un rinichi ca să îi ofere un trai mai bun fiicei

Nu mai suportă să-şi vadă fetiţa cum îngheaţă de frig în fiecare noapte în cămăruţa în care stau înghesuiţi patru oameni. Ajunsă la capătul puterilor, o mamă este pe cale să facă un gest disperat! Vrea să-şi vândă un rinichi cu 10.000 de euro, ca fiica ei să poată trăi în condiţii decente.
Aurelia Iancu (38 de ani) visează cu ochii deschişi la momentul în care familia ei nu va mai tremura de frig în cămăruţa construită din placaje, la marginea oraşului Craiova. De 5 ani, ea locuieşte aici cu fetiţa şi părinţii ei. Bătrâni şi bolnavi, părinţii Aureliei au cedat singurul pat din casă pentru ea şi fetiţa de 10 ani. Aşa că au ajuns să doarmă pe jos. Este greu, însă de dragul micuţei se sacrifică.

casa_12

“De 2 ori pe noapte fac căldură pentru fată. E foarte frig şi oricâte plăpumi am pune pe noi, tot nu reuşim să ne încălzim”, spune printre lacrimi, bătrâna Georgeta. Ba mai mult, bărbatul, deşi bolnav de cancer de prostată, a renunţat la medicamente pentru soţia sa bolnavă şi ea de leucemie limfatică şi cu probleme la inimă. ”Eu n-am mai luat medicamente de un an de zile. Sunt bătrân şi dacă pot să ajut, mai bine să ajut copiii aştia”, spune, cu amărăciune în glas, Nicolae Iancu. Condiţiile în care trăiesc cei patru sunt greu de imaginat. Nu au baie, aşa că se descurcă cum pot. Bătrâna povesteşte că este e nevoită să spele vase şi uneori şi rufe cu apa rece adusă de la fântână.

Aurelia crede că singura soluţie pentru a putea trăi în condiţii decente împreună cu fetiţa şi părinţii ei este să-şi vândă un rinichi. ”Am găsit pe cineva care mi-a oferit suma de 10.000 de euro, dar nu aici, ci în străinătate.” Aurelia speră totuşi să o ajute cineva. Se teme că dacă va renunţa la un rinichi nu va mai putea munci şi nu va mai putea avea grija de fiica ei, elevă în clasa a IV-a.

Donarea de organe contracost este ilegală și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Cu toate acestea, mulţi români disperaţi au umplut cu site-urile de anunţuri cu oferte pentru rinichi. Un organ se vinde cu sume de până la 25.000 de euro. 

Sursa: click.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!