Ioan Cantacuzino, unul dintre cei mai mari medici ai lumii și fondatorul imunologiei românești

Ion Cantacuzino, cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, s-a născut pe 25 noiembrie 1863 și a decedat pe 14 ianuarie 1934, București.

A fost medic și microbiolog dar și profesor universitar și membru al Academiei Române.
Cantacuzino, a fondat școala românească de imunologie, epidemiologie și patologie experimentală.
A contribuit la studiul holerei, tifosului exantematic și tuberculozei, având un rol crucial în cercetările din domeniul bacteriologiei şi igienei sociale.
În același timp, a contribuit la afirmarea științei românești pe plan internațional. A fost doctor honoris causa al Universităților din Atena, Bordeaux, Bruxelles, Lyon și Montpellier. Ioan Cantacuzino a fost una dintre cele mai importante figuri ale științei românești.

Ion Cantacuzino a urmat atât studiile liceale (Liceul Louis-le-Grand), cât și cele superioare (filosofie, 1882 – 1886, științe naturale, 1886 – 1891 și medicină, 1887 – 1894) la Paris.
În 1895 a obținut titlul de Doctor în Medicină cu teza: „Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l’organisme” (în limba română, „Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism”). După terminarea studiilor, a lucrat în Institutul Pasteur din Paris ca asistent al lui Ilia Mecinikov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.

Întors în țară, a fost numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din București (1901) și Director general al Serviciului Sanitar din România (1907).
Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții ca„Institutul de Seruri și Vaccinuri” (1921), care astăzi îi poartă numele, a Laboratorului de„Medicină Experimentală” (1901) din cadrul Facultății de Medicină, precum și a unor reviste de specialitate, „Revista Științelor Medicale” (1905), „Annales de Biologie” (1911) și „Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie”.

Ion Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei. Începând cu anul 1896 a publicat lucrări despre sistemele și funcțiile fagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită „Metoda Cantacuzino”, metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră.

Datorită lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG („Bacilul Calmette-Guérin”), având germeni cu virulență atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei.
Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică.
Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino” poartă numele savantului Ion Cantacuzino.

La 25 noiembrie 2013, Banca Națională a României a pus în circulație în atenția colecționarilor, un set de două monede de argint, pentru sărbătorirea a 150 de ani de la nașterea savanților Ion Cantacuzino și Gheorghe Marinescu.
Fiecare monedă are valoarea nominală de 10 lei.

Ion Cantacuzino a fost si membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) și Bordeaux (1934).

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.