În 1865 un grup de oameni de artă şi cultură, pun bazele Societăţii Culturale „Ateneul Român“. Toţi doreau ca viitoarea societate să-şi aibă sediul într-un „edificiu care va fi închinat în exclusivitate artei şi ştiinţei, deci arhitectura va trebui să corespundă acestei destinaţii“.

Primăria donează terenul pe care erau deja turnate fundaţiile viitorului manej, edificiu aparţinând Societăţii Ecvestre Române. Proiectul prevăzuse dimensiuni considerabile. Destinaţia iniţială a terenului se schimbă însă şi se hotărăşte ca în locul manejului să se ridice clădirea Ateneului Român.

Palatul Ateneului Român s-a clădit cu bani dintr-o subscripie publică, în urmă organizării unei loterii naţionale (500.000 de bilete în valoare de un leu), apelul adresat cetăţenilor de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societăţii Ateneul Român, sunând că o chemare populară, printr-un slogan de-a dreptul simplu dar eficient: “Daţi un leu pentru Ateneu!”. Ideea apelului s-a transformat surprinzător într-o lecţie de unitate, de trezire a conştiinţei naţionale.

Constantin Esarcu
Constantin Esarcu

Dintre toate proiectele prezentate, a fost ales cel al arhitectului francez Albert Galleron, cel care mai realizase în Bucureşti Palatul Băncii Naţionale (1880–1885). Noul proiect va utiliza fundaţiile existente. Descriind un cerc, ele vor sta la baza sălii de concerte. Albert Galleron va fi asistat de o comisie tehnică formată din arhitecţi şi ingineri români Membrii acestei comisii aveau studiile făcute la Paris şi aveau concepţii artistice şi tehnice comune cu autorul proiectului. Piatra de temelie fiind pusă la 26 octombrie 1886, construcţia poate începe pe vechile fundaţii, rezultând un corp central circular.

Au fost două etape de construcţie: prima între 1886–1889, în care a fost ridicat corpul principal şi cupola ce-l acoperă, iar a doua etapă între 1893–1897, când se ridică anexa aflată în spatele Ateneului. Ca sistem constructiv, Ateneul se sprijină pe zidărie portantă de cărămidă. Cupola are structura metalică, realizată de o firmă specializată în astfel de construcţii. Contractul cu această firmă a fost încheiat la 9 februarie 1887. Proiectant era I. Schwalbach, cel care a şi supervizat montajul, început în iunie 1887 şi terminat după şase luni.

Arhitectul francez recomanda folosirea structurii metalice circulare peste tamburul de cărămida, ca fiind cel mai indicat în această situaţie, deoarece: „această osatură constituie un ansamblu foarte solid şi indicat în particular ţărilor supuse cutremurelor de pământ“. Astfel, el a fost printre primii proiectanţi care a luat în calcul riscul seismic specific zonei ţării noastre, precum şi oraşului Bucureşti. Prima etapă a construcţiei se termină în noiembrie 1887, urmând ca finisajele interioare şi exterioare să fie terminate pe parcurs. Alexandru Odobescu marchează inaugurarea oficială din 14 februarie 1888 printr-o conferinţă. După un an, la 5 martie 1889, va fi terminată şi sala de concerte, iar orchestra filarmonică dirijată de Eduard Wachman va susţine primul concert. În anii următori au fost finalizate şi celelalte lucrări de către arhitectul Leonida Negrescu: este vorba de cele două aripi cu două nivele aflate în stânga şi dreapta intrării principale.


Citeste mai mult: http://www.istorie-pe-scurt.ro/istoria-ateneului-roman-dati-un-leu-pentru-ateneu/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!