Istoria religiei în România este complexă. Nicolae Iorga scria că românii se coboară din iliri și traci care au trăit într-o lege păgână. Această lege presupunea închinarea la legile naturii. Nu exista rai sau iad, Dumnezeu sau judecata de apoi. Ei erau siguri că dincolo de nori exista sălașul veșnic netulburat.
Păgânismul sofisticat
Când au ajuns coloniștii romani, aceștia au adus cu ei o filosofie sofisticată, un păgânism rafinat, plin de superstiții, legende, tălmăciri, mituri.
Pentru rebeliunea împotriva codului religios roman, împăratul Traian a început urmărirea creștinilor din Asia Mică. Cu toate acestea, legea creștină își face apariția în multe zone.
Apariția creștinismului pe teritoriul românesc
În vorbire, au rămas dovezi ale creștinismului de pe actualul teritoriu românesc. Sântion este Sf. Ion, Sânmedru este Sf. Dumitru, Sânnicoară este Sf. Nicolae. Mai târziu, au apărut cuvintele biserica, cruce, popă, câșlegi, botez, cuminecătură.
Botezul și cuminecătura sunt două din tainele creștinismului. Au urmat alte cuvinte, Paști, Rusalii, Crăciun. Constantin cel Mare a impus reguli ale creștinismului, precum hirotonia, darul sfințirii lăcașurilor de cult.
În Moesia inferioară, creștinismul a fost adus de Apostolul Andrei, fratele Sfântului Petru. Apostolul Andrei este socotit de biserica ortodoxă română ocrotitor al neamului românesc.
Primul preot considerat protroromân a fost Monanus care a fost înecat ca un martir împreună cu soția sa, Maxima.
Bisericile au început să fie organizate în episcopii. Imediat după Edictul de la Milano, din anul 313, au fost atestate 15 episcopii pe teritoriul actual al României. Pentru că Tomisul era cea mai mare cetate, episcopul a ajuns un fel de mitropolit.
Bisericile din nordul Dunării au avut de înfruntat probleme legate de păgânism. În anul 1054, după Marea Schismă dintre Patriarhul Constantinopolului și Papa de la Roma, episcopii români au ales să rămână în subordinea Patriarhului de la Constantinopol. Din această cauză, românii sunt ortodocși.
Religia în ziua de astăzi
În anul 2017, în România erau 16403 biserici ortodoxe, care reprezintă 60% din cele 27384 de lăcașuri de cult. În bisericile ortodoxe slujesc 15500 de preoți. Totodată, în România există 10000 de călugări și măicuțe care sunt bugetari.
Aproape 87% din populație este ortodoxă. Orașul cu cele mai multe biserici raportat la numărul de locuitori este Târgu Ocna. Orașul are o populație de 11000 de locuitori și 28 de biserici. Județul cu cele mai multe mănăstiri, schituri și troițe este Vâlcea.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este format din 52 de ierarhi, respectiv, 1 patriarh, 8 mitropoliți, 11 arhiepiscopi eparhioți, 19 episcopi eparhioți, 2 episcop-vicar patriarhal, 9 episcopi-vicari și 2 arhierei vicari.
Istoria religiei – Sfinții României
Maica Veronica de la mănăstirea Vladimirești, comuna Tudor Vladimerescu, Galați, este o figură emblematică a ortodoxismului românesc și a rezistenței în fața comunismului.
În anul 1938, Vasilica Barbu avea 16 ani și a avut primele viziuni cu Maica Domnului, Mântuitorul și Arhanghelul Mihail. Vestea s-a răspândit în toată zona și la mănăstire a început un adevărat pelerinaj. Vasilica Barbu îmbracă hainele monahale și va deveni maica Veronica.
Pentru că la mănăstire luase amploare o adevărată mișcare de rezistență împotriva comunismului, autoritățile decid în anul 1954, să închidă biserica. Pentru că a refuzat să părăsească mănăstirea, maica Veronica este arestată în martie 1955. Se ia hotărârea ca 61 de maici să fie evacuate și trimise în locurile de baștină. Acestea refuză să părăsească mănăstirea, cântă cântece cu caracter anticomunist și trimit o scrisoare Sfântului Sinod în care este anunțată ruperea relațiilor cu Biserica Ortodoxă.
Călugărițele au rezistat asaltului comunist până în anul 1956, când Securitatea le-a arestat. Mănăstirea Vladimirești este considerat primul așezământ bisericesc desființat în mod abuziv.
Istoria religiei în România, un istoric martirologic
Biserica Ortodoxă din România are un istoric martirologic. Vorbim despre sfinții martiri ai pușcăriilor. După 1944, Biserica a fost întemnițată. Anul de vârf al crizei a fost 1959, atunci când peste 4000 de monahi au fost izgoniți din mănăstiri sau închiși.
Mulți dintre ei, precum părintele Cleopa, s-au retras în sălbăticie., unde au trăit ani de zile. Cei care cutreieră munții, cu siguranță au dat peste bordee și peșteri unde au trăit sihaștrii, sfinții care au ales libertatea dată de natură, munte. Poate că muntele i-a făcut să fie mai aproape de Dumnezeu.
A rămas celebră o întâmplare povestită de la un paracliser de la o biserică din Moldova, care într-o seară s-a trezit în biserică cu o pustnică care plângea liniștit. A refuzat să mănânce și i-a mai spus paraclisierului că locuiește într-o grotă, din Munții Neamțului, unde sunt mulți Părinți și doar două măicuțe.
Acești părinți se întâlnesc noaptea, de câteva ori pe an, la Peștera Sf. Teodora, unde se roagă. Mulți dintre aceștia au fost victime ale comunismului și au refuzat să mai revină în sânul mănăstirilor, după 1989.
Apocalipsa din Biserică
O biserică din judeţul Satu Mare adăposteşte picturi ce frizează canoanele ortodoxismului înfăţişând diavoli cu coarne şi o femeie dezbrăcată, personificarea ciumei, potrivit specialiştilor în iconografie. Nimeni nu ştie cine a pictat acele scene, însă biserica din Corund (comuna Bogdand) nu este singurul lăcaş de cult cu o asemenea iconografie.
Biserici cu picturi asemănătoare sunt şi în alte zone ale ţării precum în Deseşti (judeţul Maramureş) şi Almaş Sălişte (judeţul Hunedoara).
Specialiştii sunt de părere că picturile redau una din versiunile apocrife ale Apocalipsei care, conform acestora era o scriere destul de răspândită la finele veacului al XVIII-lea, dar încă neidentificată de cercetătorii acestui domeniu.
Ceea ce ne atrage atenţia în momentul în care trecem pragul lăcaşului de cult este bogata iconografie ce înfăţişează păcatele umane, respectiv pedepsele pentru acestea. Interesant este şi faptul că lipsesc anumite elemente ale Judecăţii de Apoi. Spre exemplu, nu apare Hristos cu apostolii, dar lipsesc şi cei drepţi, elemente atât de obişnuite în iconografia ortodoxă.
Figuri din iad
Însă, pictura redă figurile din Iad. Într-una din reprezentări apare figura uriaşă a unui diavol negru aşezat în poarta Iadului, deasupra căreia un drăcuşor cu un steag în mână suflă în trâmbiţă. Diavolul întâmpină păcătoşii, dintre care unii sunt purtaţi pe spate de către alte creaturi ale infernului.
Într-o altă scenă apar doi draci îngenunchiaţi, fumând din pipă în timp ce înteţesc focul sub un ceaun. O altă pictură redă o femeie dezbrăcată călărind pe spinarea unui măgar, ce se îndreaptă spre moarte.
Izvoarele plasează construcţia bisericii din Corund în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în 1723. Lăcaşul de cult şi-a dobândit înfăţişarea actuală în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. Documentele vremii ne dezvăluie că iniţial biserica a fost ridicată în mijlocul cimitirului de pe deal după care a fost mutată pe locul ei actual, construcţia fiind transportată cu ajutorul boilor.
Sursa: efemeride.ro
