Începutul secolului al XX-lea, a fost o perioadă nu numai de consolidare a statului român din punct de vedere politic, dar și o perioadă de afirmare și dezvoltare a culturii în toate domeniile. Printre artiștii care se remarcă în această perioadă, un loc aparte îl ocupă tenorul Nae Leonard. În scurta sa existență s-a făcut însă remarcat prin calitățile sale vocale excepționale care i-au adus un renume deosebit nu numai în țară, dar și în străinătate.

Drumul spre succes

Leonard s-a născut la Galați pe 14 decembrie 1886, părinții săi fiind Carolina și Constantin Nae. La moartea mamei, tatăl se recăsătorește și se mută la Buzău. După un timp, se mută la București, Nae Leonard fiind înscris la Institutul Ottescu. La școală dă dovadă de un mare talent muzical, astfel că în 1903, pentru a-și putea plăti școala, debutează pe scenă, angajându- se la trupa de operetă a baritonului Nicu Poenaru. La începutul secolului al XX-lea, reprezentațiile de operetă se dădeau fie pe scena Teatrului Național fie în parcul Oteteleșeanu, amplasat lângă clădirea Teatrului Național, fie la Liric sau la Modern (fostul Teatru Edison).

În 1904 îl găsim pe Leonard în trupa artistică a lui Al. Marinescu, jucând și într-o trupă care efectua turnee în provincie. Aparițiile sale pe scenă au efect, pentru că este remarcat și chemat să joace în cadrul celei mai importante companii de operetă, cea condusă de Constantin Grigoriu. Această companie, la care se vor remarca numeroși artiști talentați, își deschisese, în parcul Oteteleșeanu, pe 23 iunie 1904, prima stagiune. Deși în general opereta era un gen care părea să fie pe placul multor spectatori, primul mare succes de public a fost piesa Vânt de primăvară!, de Joseph Strauss, în care Nae Leonard, aflat acum la începutul carierei sale, a avut rolul tenorului secund.

Marele renume îl va dobândi însă în 1906, mai precis în seara de 18 august 1906, când s-a reprezentat celebra operetă a lui Franz Lehar, Văduva veselă cu Leonard în rolul lui Danielo. În epocă a fost o seară memorabilă, un triumf pentru actorul adulat de spectatori din toate păturile sociale. Cuprinși de un adevărat delir, spectatorii, neștiind cum să-și arate entuziasmul, au început să arunce pe scenă tot ce li se părea că au la ei mai de preț: bancnote, monede, inele, ace de cravată, unii și-au scos chiar și cravatele. În ziua următoare, piața a fost inundată de ilustrate care înfățișau pe „Leonard – prinț al operetei în rolul lui Danielo din Văduva veselă1.

Într-adevăr, din acest moment, titulatura de „prinț al operetei” îl va însoți de-a lungul întregii cariere muzicale. Tot în 1906, Constantin Grigoriu adresa o scrisoare autorităților prin care „peste 50 de artiști români, plus orchestra proprie, sub conducerea mea ne-am format în societate, pe un period de 5 ani, sub numele de «Compania lirică română» și eu luându-mi toată răspunderea materială a întreprinderii, ne-am hotărât să luptăm mai departe cu toate greutățile, oricari ar fie ele, pentru triumful artei muzicale române2.

Printre cei 50 de artiști semnatari ai scrisorii se număra și Leonard, care iată punea alături de mulți alți artiști de renume (Elena Leonard, Niculescu- Buzău, Ionel Ciggalia, I. Băjenaru etc.) una dintre pietrele de temelie ale operetei române.

Pe culmile succesului

Anul următor, în regia lui Paul Gusty, dar avându-l ca tenor tot pe Leonard, piesa Văduva veselă a repurtat încă un succes.

„Întreg Parcul s-a transformat într-o adevărată florărie, iar lumea a luat cu asalt cabina «prințului operetei» pentru a-i solicita autografe”3.

La 10 august 1907 Leondard a cântat în Liliacul (Der Fledermaus) de Johan Straussfiul, alături de Elena Leonard, Margareta Dan, V. Maximilian, Marietta Ionașcu etc. Renumele lui Leonard depășea însă granițele țării. Astfel, acesta a fost angajat la Opera Populară din Viena, ca prim-tenor liric, interpretând rolul lui Don José din Carmen. Prestația sa a fost lăudată de ziarele vieneze atât pentru „farmecul vocii”, cât și pentru temperamentul dramatic al artistului. A continuat însă să dea spectacole și în țară. Astfel îl regăsim în stagiunea din 1908; dacă „…Leonard dădea «un beneficiu» circulația pe strada Matei Millo era întreruptă din pricina aglomerației4.

În 1909, stagiunea companiei Grigoriu s-a deschis în decembrie. Un mare succes l-a avut Vânzătorul de păsări, cu Leonard în rolul lui Adam; tenorul s-a văzut nevoit „…la cererea publicului să cânte de trei ori celebra arie «Când sărmanul tatăl meu, era tânăr cum sunt eu»5.

Alături de acesta au mai urcat pe scenă Jeni Metaxa Doro în rolul Cristinei de la poștă, Carussy, Ana Grand, C. Stănescu Cerna, Mișu Ștefănescu și Al. Gheorghiu, dirijor fiind Robert Frank. De asemenea Leonard a mai cântat, alături de Virginia Miciora în Povestirile lui Hoffmann și Contele de Luxemburg. O altă piesă care s-a bucurat de mult succes la public a fost opera comică Orfeu în infern, de Offenbach, în care Leonard, în rolul lui Orfeu, a cântat alături de Miciora (Euridice), Florica Florescu (Cupidon); în același an artistul mai joacă în spectacolul Prințesa dolarilor.

Leonard pe scenă, alături de alte vedete ale operetei românești de la începutul secolului XX

În 1910, în opereta franceză Veronica, de André Messager, Leonard a dovedit a fi nu numai un strălucit tenor, dar și un talentat actor de comedie. Un an mai târziu îl regăsim pe artist jucând cu succes în opereta Suzana, de Jean Gilbert alături de Florica Florescu, Florica Cristoforeanu, Elena Teodorescu, Ana Grand, Carrussy sub bagheta dirijorului Oscar Ipisescu; opereta va fi reluată în aceeași formulă și în 1911. În 1912, Leondard are de asemenea rolul principal în opera Augustin (Der liebe Augustin) de Leo Fall, tradusă de Paul Gusty.

Nu mai trebuie să spunem că Leonard era și un mare cuceritor, numeroase femei fiind seduse de farmecul său irezistibil. De altfel a și fost însurat de trei ori (cu Elena Teodorescu, Elena – fiica moșierului Guriță din Focșani și Dora Steuermann).

Sfârșitul

Reprezentațiile de operetă acoperă însă doar o parte din cariera faimosului tenor. Mai târziu, cântărețul s-a implicat în dezvoltarea vieții artistice românești. Astfel dintr-o scrisoare a marii actrițe Marioara Voiculescu din 1924 reiese că Leonard primise deja o subvenție deosebit de consistentă de la autorități „pentru înființarea a două teatre naționale6.

După Primul Război Mondial entuziasmul spectatorilor față de spectacolele de operetă în general a scăzut destul de mult. Leonard a avut de întâmpinat destule greutăți materiale, pentru că, deși prin mâna lui trecuseră sume mari de bani, nu făcuse economii.

„Prințul” și-a găsit însă angajamente în străinătate, jucând pe scenele de la la Lyon și Paris și bucurându-se de aprecieri unanime din partea publicului francez. Ultimul mare succes în țară l-a avut cu piesa Lampagiul de seară. Sănătatea îi punea însă mari probleme, Leonard suferind de tuberculoză pulmonară, care s-a agravat în condițiile în care, „prințul”, fumător înrăit, nu a putut renunța la acest viciu.

Firul vieții celui care interpretase peste 100 de roluri s-a rupt la vârsta de 42 de ani, pe 24 decembrie Faima tenorului a dăinuit morții sale poate prea timpurii. Astăzi există un teatru (Galați) și festivaluri care îi poartă numele.

Note:

1. Ioan Massoff „Teatrul Românesc”, vol. IV, Editura Minerva, București, 1974, pag. 160.
2. ANIC, dosar nr. 147/1906, Fond Ministerul Artelor, f.d.
3. Ioan Massoff, op. cit., pag. 189.
4. Ibidem, pag. 224.
5. Ibidem, pag. 302.
6. ANIC, doar II 369/ 1923-1924, Fond Casa Regală, fila 2.


Sursa: historia.ro

 

 

 

 

 

 

Anunțuri publicitare

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!