Daco-geţii este cea mai folosită sintagmă pentru a descrie realităţile politice şi etnice de pe teritoriul carpato-danubiano-pontic pe toată perioada antichităţii. Aşa cum s-a predat şi cum încă se predă la şcoală, dacii şi geţii alcătuiau, fără dubii, mai ales pentru istoricii naţionalişti, un bloc unitar din punct de vedere etnic, cultural şi lingvistic.
De fapt istoria nu ne aparține, dar noi îi aparținem ei.
Hans-Georg Gadamer
Prin interpretarea unor izvoare din deceniile trecute, istoricii au ajuns la concluzia că dacii şi geţii erau unul şi acelaşi popor. Cercetările recente şi specialiştii contemporani consideră că, de fapt, dacii şi geţii au fost neamuri diferite, care vorbeau probabil dialecte ale aceluiaşi fond lingvistic, dar care aveau tradiţii şi caracteristici aparte
Istoria confruntării dintre armatele lui Lisimah – rege al Traciei elenistice, și iscusitul conducător get Dromichaetes ne dezvăluie informații valoroase despre viața și concepțiile strămoșilor noștri, dar mai ales despre strategia și forța lor militară.
Cu trei secole înainte de Hristos, Lisimah, regele Traciei, trimitea o puternică armată în ținuturile nord-dunărene aflate sub conducerea lui Dromihete. În fruntea oștirii invadatoare se afla Agatocle, unul dintre fii lui Lisimah. Urmarea incursiunii? Invadatorii sunt biruiți pe dată și conducătorul lor, fiul lui Lisimah, a fost capturat de către geți. Ulterior, prințul Agatocle a fost eliberat, fiind trimis înapoi, la tatăl său, încărcat cu daruri. Geții nutreau speranța că astfel vor avea parte de pace, pe viitor.
Peste câțiva ani, temutul rege Lisimah a organizat și condus o nouă incursiune la nord de Dunăre. Această campanie de cucerire va fi fost încă și mai bine pregătită decât anterioara. Urmarea a fost că invadatorii au fost împrăștiați și spulberați, din nou. Ne putem da seama de amploarea dezastrului militar al armatei invadatoare prin simplul fapt al capturării regelui Traciei, Lisimah.
Și ne putem da seama și de iscusința conducătorului get, după modul în care s-a purtat cu liderii armatei învinse, în condițiile în care practica vremii era să fie uciși sau transformați în robi. Deși războinicii geți participanți la confruntarea cu invadatorii cereau uciderea lui Lisimah, Dromihete i-a tratat cu bunăvoință și le-a administrat o lecție pe care aveau s-o țină minte.
Le-a oferit un ospăț regesc, în care bucatele alese fuseseră puse în blide și tăvi de aur. Alături, mai marii oștirii gete au consumat hrana lor simplă, din vasele lor modeste, confecționate din lemn și lut. La final, regele Lisimah a fost întrebat de ce a părăsit traiul său îndestulat, luxos, pentru a veni cu oaste asupra unor oameni simpli.
La rândul lor, războinicii geți, care cereau cu vehemență uciderea lui Lisimah, au primit din partea lui Dromihete răspunsul că suprimarea regelui Traciei nu i-ar feri, pe viitor, de viitoarele invazii, deoarece Lisimah ar fi înlocuit de către alt rege. În înțelepciunea sa, Dromihete a reușit să-și transforme adversarul într-un amic, dobândind și cetățile râvnite, de la regele Traciei. Lisimah a fost eliberat și s-au înțeles ca iscusitul conducător get să se căsătorească cu una dintre fetele sale.
În mod evident, Dromihete era un lider puternic și respectat, în urmă cu peste 2300 de ani. Nu s-ar fi discutat despre o căsătorie dintre conducătorul get și una dintre fiicele lui Lisimah, dacă geții n-ar fi reprezentat o putere militară de care toate regatele din vecinătate țineau seama.
Prezentarea câtorva aspecte esențiale din viața lui Lisimachos ne vor ajuta să realizăm că, de fapt, înaintașii noștri au fost capabili să înfrângă o super-putere a vremii și să-l transforme într-un simplu prizonier pe unul dintre cei mai importanți conducători ai acelor vremuri (perioada 300-282 î.e.n.).
Lisimah s-a născut în Tesalia și a domnit între anii 306-281 î.Hr. În anul 306, el devenea rege al Traciei, după ce în prealabil, după moartea lui Alexandru cel Mare, fusese satrap al acestei regiuni. Părintele lui Lisimah, pe nume Agatocles, a fost unul dintre bunii prieteni ai lui Filip a II-lea, rege al Macedoniei și nimeni altul decât tatăl lui Alexandru cel Mare. Se poate spune că Lisimah a avut o educație asemănătoare cu aceea a lui Alexandru Macedon.
De altfel, Lisimah a fost unul dintre oamenii de maximă încredere ai lui Alexandru cel Mare, care se ocupau de securitatea fizică a acestuia, incusiv pe câmpul de luptă. Lisimah a participat la cuceririle militare ale lui Alexandru, inclusiv la victoriile pe care le-a obținut în Persia și India. Deci, nu există dubii asupra experienței și calităților de strateg ale lui Lisimah. Cu atât mai însemnată ne apare victoria geților asupra armatei sale, despre care se spune că putea ajunge la 100.000 de luptători!
După ce Alexandru cel Mare a pierit, la doar 32 de ani, Lisimah a participat la luptele de împărțire ale giganticului imperiu ce rămăsese în urmă. După ce l-a înfrânt și l-a biruit pe Antigonus I, Lisimah a devenit stăpân peste coasta de miazănoapte a Asiei Mici și peste ținuturile Frigiei, Ioniei, Lidiei. Această victorie a fost obținută înainte ca armatele sale să fie înfrânte de către neînfricații geți.
La 288 î.e.n., Lisimah a atacat Macedonia, pe atunci aflată sub conducerea lui Demetrius I. L-a alungat pe Demetrius și l-a numit conducător pe un anume Pyrrhus, stăpânind împreună regatul. Peste trei ani Lisimah s-a debarasat de Pyrrhus, devenind conducător unic al Macedoniei.
Confruntarea cu strămoșii noștri a avut ca motive intervențiile getului Dromihete, prin care acesta urmărea să-și exercite din nou stăpânirea asupra unor cetăți din actuala Dobroge, ce fuseseră integrate regatului Traciei, în vreme ce Lisimah, monarh al Traciei elenistice, dorea, pur și simplu, încorporeze în regatul său o cât mai mare parte din teritoriile de la nordul bătrânului Istru. În primul război contra strămoșilor noștri (din 300 î.Hr.), Lisimah i-a subestimat, probabil, pe geți, de vreme ce n-a condus personal invazia militară.
Istoria pentru noi trebuie să fie un izvor nesecat de poezie sănătoasă, un șir de icoane sfinte de unde să căpătăm totdeauna învățătură de adevăr și insuflare de virtute.
Ion Luca Caragiale
În următoarea mare campanie, peste opt ani, puternica armată a lui Lisimah avea să se confrunte cu „tactica pământului pârjolit” și a atacurilor surpriză (folosită mai târziu și de către voievozii munteni ori moldoveni), căzând în capcana minuțios pregătită de către Dromihete.
Lisimah a fost căsătorit de trei ori și ne sunt cunoscute numele a șapte dintre copiii săi. Cea de-a doua soție a lui Lisimah a fost o prințesă persană iar cea de-a treia a făcut parte din dinastia egipteană a Ptolemeilor. Agatocles, prințul capturat de către războinici geți ai lui Dromihete, a fost fiul său cel mai mare. Lisimah a avut și un fiu numit Alexandru, dintr-o relație cu o femeie de neam trac, din tribul odrisilor.
Chiar dacă a scăpat viu și nevătămat din incursiunea sa din țara aspră a geților, fiind iertat și încărcat cu bunuri de preț de către regele Dromihete – noul său aliat, zilele regelui Lisimah s-au sfârșit peste puțină vreme, în anul 281 î.e.n., după o existență zbuciumată, petrecută mai mult prin războaie.
