in ,

Mahalaua transformată în parc

„Groapa Floreasca” era o mahala a Bucureștiului interbelic, mizeră, parțial electrificată, plină de gunoaie și locuită de mulți borfași.

În 1953, în România s-a organizat cel de al IV-lea Festival mondial al tineretului, București (25 iulie – 14 august 1953). Multe din manifestări urmau să aibă loc la Sala Floresca, aflată peste drum de Groapa Floreasca.

Pentru că acest cartier era, de fapt, un ghetou țigănesc al Bucureștiului, care nu oglindea în nici un fel „supremația socialismului”, a fost înconjurat cu un gard de scânduri înalt de doi metri, pentru a-l ascunde de ochii străinilor. Zona mai era denumită și groapa de porci, pentru că în zonă se creșteau foarte mulți porci, potrivit wikipedia.ro.

În ziua de 4 octombrie 1960 la Sfatul Popular al Regiunii București a fost înregistrată Hotărârea Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române nr. 1446/4.X.1960 referitoare la „…stabilirea unor măsuri privind asanarea cartierului denumit Groapa Floreasca din orașul București”, document semnat de Chivu Stoica, președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române.

Groapa Floreasca

Hotărârea prevedea că în cartierul denumit „Groapa Floreasca”, delimitat de perimetrul: la Vest: Str. Av. Radu Beller de la nr. 32-70; La Sud: Str. Av. Proptopescu numere cu soț; La Est: Uzina Termotehnică; La Nord: Malul Lacului Floreasca, se va proceda la demolarea tuturor clădirilor, în vederea creării unui parc. Mutarea locuitorilor și demolarea imobilelor urma a se termina până la data de 20 octombrie 1960.

Cum s-a decis mutarea oamenilor din zonă, majoritatea săraci

În acest scop, Comitetul executiv al Sfatului popular al Capitalei urma să procedeze la mutarea locatarilor din imobilele ce se aflau în acest cartier, asigurându-le cazarea în condițiile următoare:

a) Toate familiile care au capul familiei încadrat în câmpul muncii, ca salariat al unei întreprinderi, instituții ori altă organizație socialistă sau ca membru într-o cooperativă meșteșugărească, vor fi mutate în locuințe corespunzătoare, în Capitală și pe cât posibil în raioanele unde lucrează;

b) Toate familiile de pensionari, vor fi mutate în Capitală în locuințe corespunzătoare, indiferent de raion;

c) Bătrânii care locuiesc fără familie, în neputință de a munci, sau de a se îngriji singuri, vor fi internați în Cămine de Bătrâni;

d) Familiile, ale căror susținători nu sunt încadrați ca salariați sau cooperatori care trăiesc din expediente, chiar dacă un membru al familiei respective este încadrat de formă, temporar, acei care trăiesc din camionaj și coșerit pe cont propriu ori din comerț ambulant neautorizat, vor fi mutați în localități din regiunea București. Cazarea și plasarea acestora în câmpul muncii se va face prin grija Comitetului executiv al Sfatului popular al regiunii București. Acestor locuitori li se vor acorda pe termen de un an de la data mutării, tichete pentru cumpărarea de mălai.

Prin Decretul nr. 64/1962 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române s-au expropriat și s-au trecut în proprietatea statului terenuri în suprafață de 55.578,34 mp, situate în zona „Groapa Floreasca”. După 1989, terenul din Parcul Floreasca pe care se afla patinoarul și instalațiile anexe au devenit proprietatea privată a societății IAPIT Divertis SA, fosta întreprindere de Agrement și Produse Industriale pentru Turism, care a construit, înainte de 1989, toate echipamentele și instalațiile de agrement prezente și astăzi în parcurile din Romania.

În anul 2008, Parcul Floreasca a fost preluat în administrare de către Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București și complet reamenajat. Lucrările au constat în refacerea aleilor, plantare arbori si gard viu, amplasarea unui loc de joacă pentru copii și realizarea sistemului de iluminat nocturn.


Sursa: evz.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!