Oarecum ascunsă de ochii bucureșteanului de rând, Mănăstirea Radu Vodă este situată pe o stradă lăturalnică din centrul capitalei, nu departe de apa Dâmboviței. Troița care se află înainte de intrarea în curtea mănăstirii ne dezvăluie existența unui lăcaș de cult, iar colina pe care este ridicată este considerată printre cele mai vechi așezări din țara noastră, descoperirile arheologice indicând faptul că era locuită încă din Paleolitic, prima epoca din istoria omenirii. Tot prin săpături arheologice s-au descoperit aici și ruinele fostului palat domnesc. În timpul domniei lui Mihai Viteazul, Mănăstirea Radu Vodă s-a numit “Sfânta Troiţă”.
Se spune că mănăstirea actuală a fost construită pe locul unei alte biserici desăvârșită de Mihnea Vodă, începută de Alexandru Mircea Voievod în anul 1568, domnitor al Țării Românești, bunicul domnitorului Radu Vodă. La vremea construcției sale, turlele întreceau în înălțime orice alte construcții din jur.
Atunci când Bucureștiul a fost ocupat de armatele turcești ale lui Sinan Paşa, mănăstirea s-a transformat în cetate fortificată. Acest fapt a dus la distrugerea ei, fiind aruncată în aer. După retragerea acestora, biserica a fost reconstruită în anul 1624 de către domnitorul Radu Mihnea, de la care a și-a luat denumirea biserica. Mănăstirea a fost la un moment dat reședință domnească.
În urmă distrugerilor provocate de cutremure, mănăstirea este refăcută între anii 1859-1864 și pictată de către maestrul lui Theodor Aman, Constantin Lecca. Din nefericire, zidurile sale sunt aruncate în aer zece ani mai târziu, din ordinul lui Titu Maiorescu. Totuși, în picioare a rămas Turnul Clopotniță, care era considerat cel mai frumos turn din București la vremea respectivă.
În incinta Mănăstirii a funcționat la un moment dat și Seminarul Mitropoliei, iar din anul 2002 funcționează noul seminar „Mitropolitul Nifon”.
Intrând în această mânăstire am fost pur și simplu fermecată nu numai de măreția și de picturile ei, cât de albastrul – turquoise predominant al acestora, care m-au purtat cu gândul către Mănăstirea Voroneț.
Totodată, am observat că această mânăstire se aseamănă cu cea de la Curtea de Argeș, prin cele 12 coloane de piatră din pronaos care simbolizează apostolii. In număr de 12 sunt și geamurile turlei din naos, mănăstirea fiind foarte puțin luminată natural însă, din cauza geamurilor foarte înguste care sunt și lipsite de vitralii.
Tot în pronaos, există raclă din argint cu o parte din moaștele Sf. Nectarie Vindecătorul, renumit pentru minunile pe care le-a făcut chiar din timpul vieții sale, ajutându-i pe cei aflați în suferință. Retras la mănăstirea din Eghina, construită cu ajutorul credincioșilor, mulți alergau la el cerându-i ajutorul, revărsând dragoste și liniște sufletească în jurul lui. Astăzi, Sf. Nectarie este cel mai venerat sfânt al Greciei.
Am remarcat și frumusețea deosebită a icoanelor, unele dintre ele fiind foarte vechi și de mare valoare, dar și a stucaturilor aurii. M-a frapat și culoarea roșu aprins a veșmintelor Sf. Arhanghel Mihail de pe iconostasul de influență barocă.
Biserica care poartă hramul Sfintei Treimi și a Sf. Nectarie mai adăpostește și două morminte în nișa dintre pronaos și naos: în dreapta se află cel al ctitorului dintâi al mănăstirii Radu Vodă, iar în stânga cel al Patriarhului Iustinian, care a rectitorit-o în anul 1968, după ce regimul comunist o redusese la tăcere.
Odată ce intri în mânăstire, ceea ce îți atrage mai întâi atenția, de teamă să nu calci pe ele, sunt câteva lespezi din piatră acoperite cu sticlă mată, sub care credincioșii au pus acatiste, în speranța că Dumnezeu le va asculta rugăciunile.
Un obicei pe care unul dintre preoții de aici l-a explicat că fiind fără de însemnătate, deoarece acele lespezi nu au o semnificație aparte, iar geamul de deasupra a fost pus pentru protecție și pentru a ajunge la același nivel cu podeaua bisericii care a fost supraînălțată cu ocazia unor lucrări de refacere a acesteia, completând că ceea ce îi mântuie pe cei care se roagă cu evlavie este credința nemijlocită în Iisus. „Scoală-te și du-te, credința ta te-a mântuit!”, spune Mântuitorul samariteanului venit să îi mulțumească pentru vindecarea trupească (pilda celor 10 leproși).
Nu îmi amintesc să fi văzut biserică mai frumoasă în București, poate că sunt, dar pașii mei n-au ajuns încă… Deși am trecut de câteva ori pe lângă ea, fără să știu ce comori ascunde, a sosit o zi în care m-am oprit și am admirat-o în toată splendoarea ei. Am revenit nu o dată, ci de mai multe ori.
Departe de tumultul capitalei, chiar dacă în inima ei, Mănăstirea Radu Vodă ne invită la un moment de reculegere, de pace sufletească și de speranță…
Sursa: povestidecalatorie.ro
