in ,

Marketing în România interbelică

Micii întreprinzători ai anilor ’30 își făceau „reclamă” prin recomandările verbale ale oamenilor care le testau produsele sau serviciile, ori prin afișe, iar cei care le produceau dădeau dovadă de foarte multă inventivitate.

Când vorbim astăzi de „publicitate”, ne referim la o adevărată industrie: tehnici de marketing, inteligență artificială, departamente specializate sau social media. Însă, în trecut, oamenii nu dispuneau de aceste beneficii ale tehnologiei moderne și, totuși, îți făceau și ei publicitate.

Micii întreprinzători ai anilor ’30 își făceau „reclamă” prin recomandările verbale ale oamenilor care le testau produsele sau serviciile, ori prin afișe, iar cei care le produceau dădeau dovadă de foarte multă inventivitate.

Pe de altă parte, companiile mari, ce treceau granițele statului, apelau la persoane influente și apreciate, în acel context temporal.

Așa cum probabil știi, reclama este sufletul comerțului. Fără reclame, și fără în publicitate în general, comerțul nu ar putea funcționa la scala din prezent. În zilele noastre există oameni care-și dedică întreaga carieră acestui domeniu, reușind să-și câștige existența exclusive din realizarea reclamelor pentru diferite produse.

O imagine a ceea ce înseamnă reclama și publicitatea în perioada interbelică este creionată în acest articol, făcând o trecere scurtă prin istorie.

Paginile ziarelor din anii 1930 erau pline de reclama de mici sau mari dimensiuni, unele realizate exclusive din text, altele fiind însoțite de imagini. Trebuie să știm faptul că reclamele din perioada interbelică nu se adresau și omului de rând, așa cum se întâmplă acum. În acea perioadă reclamele vizau clasele elitiste și cochete, acestea prezentând informații cheie despre produs.

Un lucru la fel de interesant este faptul că 80% dintre reclama erau destinate femeilor. Ceea ce stă în spatele acestui fapt este interesul gigantic manifestat față de sectorul cosmeticelor. În perioada interbelică femeia era simbolul frumuseții, așa cum este și astăzi, de altfel. Femeile știau că frumusețea este asul din mânecă și că pentru a fi frumoase trebuie să-și acorde atenție și să fie în trend cu cee ace se comercializează pe piață.

La capitolul cosmetice, în perioada interbelică, produsele din occident beneficiau de cel mai mare spațiu publicitar. Piața era inundată de produse occidentale marca Paris, New York sau Londra. În acea perioadă, cremele, fardurile, parfumurile, rujurile erau produse la care s-a făcut reclama pentru a atrage atenția femeilor cu stare. Statisticile arată că în 1936 existau peste 100 de produse cosmetice promovate în reclamele din ziarele românești.

Regina Maria – imaginea cremelor Pond’s

Influencerii au existat dintotdeauna. Unele dintre reclamele la produse cosmetice din perioada interbelică erau realizate de vedetele vremurilor. Multe din ele sunt realizate chiar de marile vedete ale perioadei interbelice. Regina Maria în 1924 a făcut și ea o reclamă la crema Pon s și a fost primul membru al unei familii regale care a făcut reclamă pentru un brand.

Regina a acceptat să facă reclamă după ce vizitase America și achiziționase cremele Pond s de care se arătase încântată, obținând un efect miraculos. Firma producătoare a invitat-o pe regină să facă reclamă brandului, aceasta răspunzând afirmativ. Reclama în care a fost implicată a fost realizată cu mărturia Reginei transmisă printr-o scrisoare în care aceasta confirma beneficiile produsului.

Pe atunci, Regina Maria spunea că -Nicio femeie nu este atât de sus plasată încât să-și permită să își neglijeze aspectul. Imaginea personală este vitală pentru succesul ei și nu poate îngădui ca semnele obișnuite de oboseală să se vadă pe chipul său. Sunt încredințată că frumusețea poate fi menținută prin folosirea zilnică a cremelor Pond s. –

Pasta de dinți – promovare doar pentru beneficii estetice

În anii 1932-1936 existau în ziarele românești reclame la cel puțin douăzeci de tipuri de pastă de dinți. Unele dintre aceste reclame pot fi văzute la expoziția de la Muzeul din Alexandria. Cele mai multe dintre reclamele la pastă de dinți sau la săpun de dinți atrăgeau atenția doar asupra exteticului, fără să facă referire la necesitatea produsului din punct  de vedere al sănătății. Igiena nu era menționată în reclame la fel ca astăzi, punându-se accent doar pe înfrumusețarea dinților.

„Folosește Dentol pentru a avea dinți albi.”

„Folosește Odol pentru a avea dinți ca perlele.

Tutunul – recomandat pentru concentrare și diminuarea stresului

Țigările reprezentau un răsfăț destinat bărbaților în perioada interbelică. Tutunul nu era prezentat nicidecum ca un viciu care afectează sănătatea. Așa se face că în reclamele din anii 1930 produsul este promovat ca fiind benefic. În perioada interbelică tutunul era recomandat ca pe un medicament. Se spunea că este necesar pentru concentrare și pentru eliminarea stresului. Însă, nicăieri nu exista vreo referire la efectele nocive pe care le are tutunul asupra corpului.

Cum era promovate medicamentele?

Cele mai multe reclame din ziar erau cele pentru medicamente sau produse care tratau o mulțime de afecțiuni, multe dintre ele având un efect de panaceu. Câteva boli erau ținta medicamentelor în mod constant. Nevralgiile, durerile de cap, reumatismul, guta, durerile de picioare. Pentru foarte puține boli exista un volum mare de medicamente. De cele mai multe ori era, bineînțeles, un efect placebo. Cele mai multe dintre medicamentele prezentate în reclame veneau din Occident.

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!