in ,

Parlamentul European a votat pentru admiterea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Cine are decizia finală

Parlamentul European a aprobat, marţi, o nouă rezoluţie în care solicită admiterea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Documentul nu are putere legislativă, fiind mai mullt o recomandare. Cuvântul final îl are Consiliul UE, acolo unde România se loveşte de opoziţia mai multor state.

514 de eurodeputaţi au votat „pentru“, în timp ce 107 europarlamentari au votat împotrivă. Europarlamentarul Monica Macovei a luat cuvântul după votul din Parlamentul European: „România şi Bulgaria trebuie să intre în Spţiul Schengen. În realitate, noi suntem în Schengen, prin modul cum ne comportăm. Trebuie să ţinem cont şi de MCV“ 

Rezoluţia, redactată pe baza unui raport elaborat de eurodeputatul socialist bulgar Serghei Stanişev, este una non-legislativă şi cere Consiliului Uniunii Europene să ia o decizie rapidă şi pozitivă asupra aderării celor două ţări în spaţiul european de liberă circulaţie.

Eurodeputaţii şi-au exprimat în iunie 2011 susţinerea pentru admiterea României şi Bulgariei în Schengen, poziţie confirmată de mai multe ori ulterior.

Co-legislativul UE notează că cele două ţări deja aplică parţial regulile Schengen. Decizia finală în acest dosar trebuie să fie luată cu unanimitate de către Consiliul UE, instituţie care de la 1 ianuarie va fi prezidată, pentru şase luni, de către România.

La finalul lunii mai, Parlamentul European a reiterat într-o rezoluţie că România şi Bulgaria sunt pregătite să facă parte din spaţiul Schengen şi a cerut Consiliului UE să aprobe aderarea celor două state. În document, eurodeputaţii au condamnat prelungirea controalelor la frontierele interne ale spaţiului Schengen, care restrâng libertatea de circulaţie între cele 26 de state membre.

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!