in

Pentru Iohannis și Cioloș istoria României începe pe 9 mai 1950

Președintele și Primul-ministrul al României nu au marcat în niciun fel împlinirea a 139 de ani de la proclamarea Independenței de Stat a României și împlinirea a 150 de ani de la urcarea pe tronul României a Regelui Carol I. Pentru cei doi demnitari istoria României începe cu data de 9 mai 1950.

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut ieri, 9 mai a.c., la Palatul Cotroceni, un discurs cu prilejul Zilei Europei (textul integral al discursului aici). „La 66 de ani de la declarația lui Robert Schuman, care a stat la baza creării Uniunii Europene de astăzi, se cuvine să ne aplecăm din nou asupra acestor cuvinte și să le redescoperim semnificația”, a spus Iohannis în discursul său în care nu a făcut absolut nicio referire la faptul că în aceeași zi s-au împlinit 139 de ani de la proclamarea Independenței de Stat a României, eveniment crucial în istoria poporului român. Marcarea celor două momente cruciale din istoria poporului român a lipsit cu desăvârșire din agenda publică a Președintelui Klaus Iohannis. Doar Europa, Europa și iarăși Europa. Nimic despre ziua Independenței de Stat, nimic despre jertfa celor care și-au dat viața pentru ca el să poată fi azi Președintele României, un stat independent.

Și pentru Premierul Dacian Cioloș istoria României a început tot la data de 9 mai 1950 odată cu declarația lui Robert Schuman. Nici Dacian Cioloș nu a găsit de cuviință să marcheze în vreun fel cele două momente extrem de importante din istoria națiunii române, 9 mai 1877 și 10 mai 1866. Potrivit agendei publice a Premierului, Ziua Europei este singurul prilej de bucurie pentru Cioloș.

Academia Română a marcat ieri, 9 mai a.c., 150 de ani de la urcarea pe tronul României a Regelui Carol I, organizând o sesiune solemnă în Aula Academiei Române. „România modernă este o realizare istorică și ne aparține tuturor. Ea a fost posibilă prin sacrificiul milioanelor de români din generațiile trecute, care și-au dat viața pentru a câștiga și consolida independența națională. Dar nimeni nu poate scrie istoria României fără Coroana Română. Cele două sunt profund legate identitar”, a spus principesa Margareta, citată de Agerpres, amintind că “monarhia constituțională a adus României stabilitate și continuitate”. Președintele Iohannis nu a considerat că momentul merită implicarea sa și a trimis doar un mesaj printr-un consilier.

Trebuie să recunosc că nu mă suprinde modul impardonabil în care au ales să se comporte Cioloș și Iohannis în acest două zile. Cele două personaje se manifestă deschis împotriva istoriei acestui neam și deci împotriva noastră. Deși sunt liderii acestei națiuni, cei doi sunt mai degrabă promotori ai îndobitocirii poporului, a batjocoririi istoriei și tradițiilor acestui neam. Sunt de acord să marcăm Ziua Europei pentru că aparținem Europei prin spiritul și valorile noastre. Dar nu pot scuza lipsa oricărei urme de considerațiune la adresa istoriei noastre, o istorie care a început cu mult înaintea istoriei Europei.

Între 1947 și 1989 cele două momente cruciale din istoria României nu erau sărbătorite în niciun fel. Comuniștii nu ne lăsau să marcăm cele două momente istorice. Azi, Președintele și Primul-ministru nu marchează nici ei cele două momente istorice. Pe ei cine nu-i lasă? Orice alt comentariu este de prisos. Oricum nu vor pricepe nimic. Foarte potrivite sunt aici cuvintele jurnalistului Răzvan Zamfir, publicate pe un site de socializare:

„Vorbim zilnic despre statul de drept, dar uitam ca singura forma de guvernamant legitima in Romania e monarhia. Republica, dragi prieteni, s-a impus cu tancurile sovietice si a fost acceptata, dupa 1990, din inertie, prostie si incredere inexplicabila in omul care aplauda “inaltul spirit civic” al minerilor. Bunicii mei nu au votat in niciun referendum pentru abolirea monarhiei, parintii mei nici atat, iar eu n-as fi votat astfel nici cu mana stanga, mana cu care l-au votat “intelectualii” pe Iliescu in 2000. De fapt, nimeni n-a votat vreodata pentru transformarea Romaniei in republica. Deci, cine – in afara de Stalin – a ales republica…? Astazi e 10 mai. Traiasca Regele!”

Mesajul Custodelui Coroanei cu ocazia zilei de 10 Mai

Sursa: http://www.dantanasa.ro/pentru-iohannis-si-ciolos-istoria-romaniei-incepe-pe-9-mai-1950/

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!