in

„Privighetoarea Carpaților” – Hariclea Darclée

Hariclea Darclée s-a născut la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Este una dintre personalitățile muzicale cele mai importante ale României și ale lumii.

N. Carandino scria în cartea “Darclée”: la nașterea ei s-a prezis că “duduia va călători mult și va fi mereu în sărbătoare”. A debutat într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila.

1308În februarie 1881 s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary. În 1886 pleacă la Paris, continuând să ia lecții de canto. “Am făcut progrese și sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit”, scria Darclée familiei. Este remarcată la Paris de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. A debutat pe 26 decembrie 1890 la Scala din Milano, fiind aplaudată chiar de Giuseppe Verdi.

Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini i-a oferit rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi şi baritonul Eugenio Giraldoni (se pare …marea ei iubire).

Activitatea desfăşurată în perioada 1893 – 1910 a făcut-o cunoscută pe întregul mapamond, Darclée impunându-se pe principalele scene din Paris, Berlin, Florenţa, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York și Moscova.

Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimetea adesea scrisori de dragoste, îi scria: “Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți”, sau “Admir artista, iubesc însă femeia”.

Și-a dorit mereu să cânte în România unde era denumită “Privighetoarea Carpaților”. A susținut crearea Operei Române din București în 1921. S-a întors definitiv în România în septembrie 1936, cu intenţia de a găsi un post la Conservator, sau la Opera Română. Marea ei dorinţă a fost să înfiinţeze o şcoală românească de canto, dar nu a găsit susţinere din partea statului. Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulary-Darclée, devenind dirijor și compozitor.

A murit în sărăcie, uitată, fără ca autorităţile române să se intereseze de soarta ei. A fost înmormântată la Cimitirul „Bellu”, funeraliile fiind finanţate de către Ambasada Italiei.

Hariclea Darclée a avut în repertoriu 58 de roluri din 56 de opere compuse de 31 de compozitori. Din cele 56 de opere, 12 au fost interpretate în premieră absolută şi 16 în premiere locale foarte importante. 45 % din repertoriul ei reprezintă opere originale, ceea ce atestă poziţia singulară pe care o ocupă Hariclea Darclée în istoria tearului liric universal.

În 1960 a avut loc premiera filmului Darclée, regizat de Mihai Iacob.

Festivalul „Hariclea Darclée”, iniţiat de soprana Mariana Nicolesco în 1995, îi omagiază post-mortem strălucirea. Prima ediție a Concursului Internațional a avut loc în 1997 și de atunci se repetă la fiecare doi ani, în anul dintre o ediție și alta având loc Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes.

 

Surse: Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Wikipedia, enciclopedia României

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!