Războiul de Independență a trecut, dar frământarile vietii politice interne reîncep. La putere se află din 1876 PNL prin guvernul său condus de I.C. Brătianu. Opoziţia conservatoare este dezbinată. Ţara e independentă, recunoscută de puterile europene. La 2 decembrie 1880, se comite un atentat asupra primului ministru, I.C. Brătianu, chiar în fata Camerei Deputaţilor. Din fericire, lovitura de cuţit nu este mortală si primul minstru scapă cu viață.
În 1881 se împlinesc 15 ani de domnie stabila şi fructuoasă. Diplomaţii români fac demersuri de mai multă vreme, pe lângă cancelariile europene pentru ca România sa devină regat. Numai la Viena exista o rezistenţă la ideea acestei schimbări de statut, Transilvania fiind sub stâpânirea monarhiei dualiste. În Germania cancelarul Otto von Bismark, care juca un rol foarte influent după victoria asupra Franţei şi Congresul de la Berlin a fost de acord, pentru că – să nu uitam – Carol venea dintr-o veche familie germană, iar Germania urmărea creșterea influentei sale în sud-estul Europei.
Bismark a sfătuit ca proclamarea regatului să se facă sub un guvern de coaliţie pentru ca toate forţele politice, ca expresie a voinței tuturor, să participe la acest important moment politic. I.C. Brătianu, numit de unii “Bismark al României”, a încercat să negocieze cu conservatorii pentru a forma un guvern de uniune naţională. Aşa ar fi dorit şi domnitorul Carol, dar tratativele dintre liberali si conservatori eşuează.
În toiul acestor pregătiri politico- dipomatice, vine de la Sankt Petersburg vestea ca ţarul Alexandru al ll-lea – alături de care domnitorul nostru luptase în Balcani 4 ani mai înainte – fusese ucis într-un atentat. Amănuntele care vin din Rusia întregesc imaginea tragediei. Ţarul se întorcea de la o paradă militară, când a fost aruncată asupra cortegiul oficial o bombă. Mai multi soldati din escorta au fost răniți.
Pe când țarul se pregătea să coboare din trăsură, a doua bombă a explodat la picioarele sale. Alexandru al ll-lea a murit la puţină vreme după ce trupul său a fost adus în Palatul de Iarnă. La Bucureşti, în memoria ţarului se face la mitropolie o slujbă. În semn de omagiu Carol a venit cu cordonul Sf. Andrei cu spade pe care ţarul i l-a dat în 1877. Vineri 13 martie au loc dezbateri în Cameră pentru introducerea pe agenda a legii cu privire la proclamarea regatului. Sâmbătă dimineaţa miniştrii liberali merg la Palat pentru a-l înştiinţa pe domnitor că în aceesi zi vor propune Parlamentului legea pentru proclamarea regatului. Carol cere să se amâne dezbaterea până dupa funeraliile ţarului Alexandru. Miniştrii insistă pentru a urgenta lucrurile de teama pierderii unui moment favorabil pe plan extern.
După amiază la ora 3.00, generalul D. Lecca propune Camerei să se proclame regatul român. Uimire, aplauze frenetice. Camera trece imediat în secţii, apoi generalul D. Lecca numit raportor, propune un proiect de lege : Art.1. Principatul Romaniei este înălţat la rang de regat şi prinţul Carol I de Hohenzollern ia titlul de rege. Art.2 Prinţul moştenitor ia titlul de Alteţă regală, prinţ moştenitor. C.A. Rosetti, preşedintele Camerei, antidinasticul de dinainte, ţine un discurs entuziast.
Alexandru Lahovari, liderul grupului conservator, spune că propunerea va fi votată de conservatori în unanimitate. Se trece la vot, 90 de voturi pentru, nici o abţinere, nici un vot contra. În final, Ion Brătianu incheie discuţiile. Textul legii votat de deputati. Senatul ia în dezbatere proiectul un ceas mai târziu. Textul legii este citit de primul ministru. Apoi I Ghica, Vasile Alecsandri, Lascar Catargiu iau cuvântul susţinând ideea. Textul este votat în unanimitate, 40 de voturi pentru.
Deputaţii şi senatorii se îndreaptă apoi spre Palat pentru a fi iscalit de Carol. În câteva minute ştirea se răspândește în tot oraşul. Era o zi călduroasă de martie cum rar se mai pomeniseră. În câteva clipe lumea năvăleşte pe Calea Victoriei apoi drapele apar la ferestre şi la magazine. Era o însufleţire generală şi sinceră. La ora 6, deputaţii şi senatorii se află în sala tronului. Afară în piaţă mulţimea vuieşte, se aud uralele. Carol şi Elisabeta ies la ferestrele palatului pentru fi aclamaţi.
Elisabeta este in doliu dupa tarul Alexandru al ll-lea. Deputaţii şi senatorii miniştrii aclama cuplul regal. Dimitrie Ghicaa transmite mesajul Parlamentului. Carol răspunde “Ţara este de părere că în situaţia pe care a dobândit-o acum şi prin puterea ei naţională dovedită prin fapte, trebuie să se ridice la rangul de Regat. Eu primesc dar titlul de Rege, nu pentru mine, ci pentru mărirea României, sigur fiind că el nu va desface deloc legăturile strânse care mă unesc cu poporul meu prin luptele şi greutăţile ce împreună am înfruntat. Să dea Dumnezeu ca primul Rege al României să se bucure de aceeaşi dragoste, care a răsplătit pe ultimul Principe de toate necazurile. Pentru mine preţuiesc iubirea acestui nobil popor, căruia i-am consacrat toată existenţa mea, mai mult decât măreaţia şi strălucirea unei coroane. “ ( Memoriile regelui Carol I al Românei).
Citeste mai mult: http://www.istorie-pe-scurt.ro/proclamarea-regatului-romaniei-un-important-pas-spre-marea-unire/
