in ,

REVOLTĂTOR. Casa lui Horea, o RUINĂ. Statul a cheltuit MILIOANE de euro pentru refacerea conacelor secuiești din Covasna și Harghita

Cea mai veche casă tradiţională cu paie din Sălaj, aflată în patrimoniul naţional, e la un pas de prăbuşire. Este vorba de casa din Cizer în care se spune că a locuit celebrul personaj istoric Horea, transmite DIGI24.

De ani buni, autorităţile locale încearcă, fără succes, să convingă Guvernul şi Consiliul Judeţean să dea bani pentru salvarea casei. Singura speranţă mai sunt acum fondurile europene.

Realizată din bârne de stejar rotunde, pe pietre mari de râu şi cu acoperiş de paie, casa din Cizer, de care se leagă numele celebrului personaj istoric Horea, este unică în ceea ce priveşte tehnicile de construcţie, spun specialiştii.

Construită la începutul secolului al XVIII-lea, a fost declarată monument istoric în 2004, însă de atunci s-a degradat tot mai mult de la o zi la alta.

„Repezintă Românimea din Ardeal, ceea ce nu prea s-a păstrat, a fost cea mai mare casă pe vremea aceea şi reprezintă meşteşugul ţăranului român”, spune Petru Galiş, profesor.

În schimb, Ministerul Culturii a cheltuit în perioada anilor 2011 – 2014 aproximativ 3,2 milioane de euro pentru renovarea și punerea în valoare a conacelor și castelelor secuiești din județele Covasna și Harghita. Suma se referă strict la conacele și castelele secuiești din cele două județe, însă astfel de monumente se regăsesc și în alte zone din Transilvania.

Surse:
http://www.dantanasa.ro/revoltator-casa-lui-horea-o-ruina-statul-a-cheltuit-milioane-de-euro-pentru-refacerea-conacelor-secuiesti-din-covasna-si-harghita/
http://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/casa-lui-horea-lasata-in-paragina-487081

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!