in ,

Salvatorul bisericilor condamnate de Ceaușescu a murit la vârsta de 89 de ani

Inginerul Eugeniu Iordăchescu, cel care a salvat prin translare 12 biserici care urmau să fie demolate din ordinul lui Nicolae Ceaușescu în anii ‘80, a trecut la cele veșnice vineri, 4 ianuarie 2019, la vârsta de 89 ani.

Eugeniu Iordăchescu a salvat Schitul Maicilor, biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă, clopotniţa bisericii Mihai Vodă, Palatul Sinodal, Mănăstirea Antim, biserica Petru Iacob din Reşiţa, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ştefan „Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la biserica Domniţa Bălaşa, biserica Mănăstirii Râmeţ.

Cunoștințele acumulate în domeniul deplasării clădirilor au fost puse în practică, în mod strălucit, în anii ´80 ai veacului trecut. Numai în București, începând cu Schitul Maicilor (datând din 1726, mutat pe actualul amplasament în 1981) și terminând cu Biserica Sf. Ştefan – Cuibul cu barză (datând din 1760, mutată în 1988), inginerul Iordăchescu a reușit să salveze șapte biserici ortodoxe, o clopotniță, Palatul Sinodal – toate monumente istorice – patru blocuri și un imobil de locuințe, conform Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR).

Eugeniu Iordăchescu s-a născut la Brăila, în anul 1929, şi a absolvit Institutul de Construcţii din Bucureşti. A ocupat mai multe funcţii în institute de proiectare, a fost cadru didactic. Este autor a trei brevete de invenţie. A fost căsătorit şi a avut doi copii, care l-au urmat profesional.

În anul 2016, Eugeniu Iordăchescu a primit distincția „Crucea patriarhală pentru mireni”.


Citește mai mult: basilica.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!