Fostul ambasador american la Bucureşti Nicholas Taubman a declarat, vineri, la Bucharest Forum 2014, că România poate fi un punct important pe drumul mătăsii şi poate fi un generator de energie pentru această regiune, precizând că românii au ”moştenirea şi viitorul sub picioare”, prin energie.

Nicholas Taubman că a fost rugat să vorbească despre investiţiile străine în ţara noastră şi a precizat că s-au schimbat foarte multe lucruri, în cei şase ani de când şi-a încheiat mandatul de ambasador al Statelor Unite în România.

România îşi are moştenirea şi viitorul sub propriile picioare, şi este ceva ce nu cred că cetăţeanul obişnuit realizează, dar are această moştenire aici, acum, pentru următorii o sută de ani, şi aceasta este energia,

a declarat Nicholas Taubman, referindu-se la explorările Exxon din Marea Neagră.

El a precizat că ştie, potrivit unor surse de încredere, că peste 25 trilioane metri cubi de gaz se află în această zonă, fiind vorba despre o cantitate care ajunge pentru următorii o sută de ani.

Ştiu că se vorbeşte despre multe pieţe de desfacere în Estul Europei, Ucraina şi Republica Moldova, dar Vestul Europei trebuie să fie cea mai bună piaţă a voastră, şi trebuie să găsiţi o soluţie să ajungeţi acolo, dacă sunteţi perseverenţi, dacă aveţi produsele şi sunteţi credibili,

a mai spus Taubman.

România poate fi un punct important de pe drumul mătăsii şi poate fi un generator de energie pentru această regiune,

a mai spus Taubman, precizând că, dacă România vrea să fie mai influentă în întreaga Europă, trebuie să aibă trei caracteristici.

Fostul ambasador al SUA în România a arătat că primul atu al României, dacă doreşte această influenţă, îl reprezintă oamenii şi a adăugat că România are o populaţie de 21 de milioane de locuitori, din care mulţi muncesc prin întreaga Europă şi pot fi atraşi înapoi.

Oamenii sunt importanţi, iar oamenii din România muncesc din greu, au un nivel de educaţie bun,

a adăugat el.

A doua caracteristică pe care România trebuie să o aibă este o economie puternică, a spus Taubman, precizând că ”acesta este un lucru pe care România nu îl are dezvoltat aşa cum trebuie”.

Energia va fi un factor catalizator al transformării României. România poate fi partea de început a segmentului european al drumului mătăsii,

a mai precizat acesta.

Al treilea lucru pe care trebuie să îl aveţi este o armată puternică. Vă trebuie o armată puternică, pentru că este bine să preveniţi situaţiile în care cineva, un vecin sau altul, doreşte să vă deposedeze de aceste bunuri pe care le aveţi,

a mai spus fostul ambasador al SUA.

Nicholas Taubman a mai declarat că şi-ar dori ca România să costruiască un sistem de transport la cele mai înalte standarde.

Autostrada Transilvania ar fi fost extrem de bună pentru a aduce oportunităţi investiţionale în această zonă, dar a eşuat şi este în acelaşi stadiu în care era când eram eu aici,

a precizat Taubman.

Sunt lucruri pe care trebuie să le construiţi, trebuie să aveţi poduri mai înalte, trebuie să aveţi drumuri mai multe şi mai bune. Ceea ce trebuie să mai faceţi este să aveţi conexiune pe fibră optică, care să ajungă în fiecare parte a ţării. Industria nu va exista dacă nu veţi avea conexiune de internet către întreaga lume, iar această conexiune trebuie să fie foarte rapidă,

a mai comentat Nicholas Taubman.

Sursa: mediafax.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!