Ceea ce trebuia sa se intample s-a intamplat. Victor Ponta si-a anuntat candidatura la presedintia Romaniei. De ce i-a fost frica nu a scapat si iata-l intrat pe un drum fara intoarcere: ca pierde sau castiga alegerile, presedinte al PSD nu va mai fi.

Ezitarile care au luat sfarsit marti au avut o explicatie cat se poate de clara: desi este, in termeni relativi, cel mai bine plasat in sondaje, are de fapt cele mai mici procente pe care le-a avut vreun candidat PSD inainte de primul tur in ultimii 25 de ani. Si se stie ca, in turul al doilea, PSD nu prea are de unde sa mai capitalizeze. Asa ca riscul unei coagulari si mobilizari electorale antiPonta in randul electoratului nehotarat este foarte mare pentru candidatul PSD.

Dar se pare ca Victor Ponta nu a reusit sa ofere partidului o alta solutie credibila si a trebuit sa isi asume candidatura care a revenit pana acum intotdeauna presedintilor partidului.

Momentul lansarii a fost unul nefericit. Chiar daca Victor Ponta a incercat sa foloseasca inundatiile in favoarea sa, faptul ca lansarea candidaturii a coincis cu un moment atat de tragic este cel putin de rau augur. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca multi se vor fi simtit poate lezati de faptul ca lui Victor Ponta ii arde intr-o asemenea situatie de mari reuniuni de partid.

Am auzit oameni, altfel total dezinteresati de politica, revoltati de faptul ca Victor Ponta isi face campanie pe suferinta unor oameni si pentru ca marea ceremonie nu a fost amanata din respect pentru necazul sinistratilor.

Discursul in sine a fost, zic eu, unul plat, complet lipsit emotie, un fel de amestecatura de spitale, scoli si autostrazi, adica exact elemente care sunt in afara prerogativelor prezidentiale. Nicio vorba insa despre parcursul euroatlantic al Romaniei, nicio vorba despre Rusia, un cuvant care parca-l frige pe limba pe Victor Ponta. Toate asezonate cu nationalism si ortodoxism antiIohannis si ceva Nana.

Si cea mai buna dovada ca discursul nu a transmis nimic a fost reactia palida a salii, care a ascultat disciplinata, dar nu a marcat nicio zicere a premierului-candidat cu altceva decat aplauze anemice. Victor Ponta nu a reusit sa ridice in picioare nici macar poporul pesedist. Cum il va ridica oare pe cel din afara bazinului PSD?

Dar momentul in care cred ca premierul a atins ridicolul absolut a fost cel dedicat justitiei independente. “Justitia trebuie sa fie egala pentru bogati si saraci, pentru puternici si slabi”, a clamat Victor Ponta, tocmai cel care promitea dreptate pentru condamnatii definitiv precum Constantin Nicolescu. Cel care plangea soarta de victima politica a lui Adrian Nastase. Cel din cabinetul caruia si de la masa cu care baronul Duicu aranja posturi in politie si prin DNA.

Dar cel mai revoltator mi se pare altceva. Dl Ponta spune ca legea trebuie aplicata tuturor. In urma cu cateva zile recunostea practic ca a plagiat: “sunt acuzat de ceva ce am facut rau, am gresit in urma cu 16 ani. Daca omoram pe cineva, dupa 16 ani cred ca eram pus in libertate. Cred ca am platit pretul politic, moral.”

Plagiatul este o infractiune. Este un furt intelectual. Cum i-a fost aplicata legea plagiatorului Ponta? Ar fi fost liber dupa 16 ani, dar dupa judecata, dupa condamnare, dupa executarea unei parti din pedeapsa. Asa, dl Ponta este doar un infractor care si-a recunoscut fapta fara sa fi fost vreodata pedepsit.

Victor Ponta invoca decizia ICCJ care a inchis dosarul plagiatului, dar acea decizie nu l-a declarat nevinovat pentru simplul motiv ca nu a discutat chestiunea pe fond. A fost o decizie pe procedura. Si, da, este foarte probabil ca fapta sa fie prescrisa dupa 16 ani. Dar asta nu inseamna nevinovatie, ci doar nepedepsire.

Spune Victor Ponta ca a platit pretul politic. Care? Singurul pret politic ar fi fost demisia, acela pe care l-au platit alti politicieni cazuti in acelasi pacat prin alte tari. Dl Ponta nu l-a platit.

Intre a fura pagini intregi din cartea altcuiva si a fura un ou, o masina, un portofel sau orice altceva nu exista decat o diferenta circumstantiala, de obiect al infractiunii. Cine poate fura ceva poate fura si orice altceva. Inseamna ca educatia si mentalitatea lui accepta furtul.

Si iata ca un om pentru care furtul este acceptabil se pregateste sa devina presedintele Romaniei. Tara asta ar putea fi condusa de un hot dovedit care si-a si recunoscut, cu o doza de aroganta cred, furtul.

Si dincolo de orice alte considerente, cred ca aceasta este intrebarea ultima pe care ar trebui sa ne-o punem noi, cetatenii romani, ortodocsi sau nu, dar cu drept de vot: Vrem sa fim reprezentati de un un hot intelectual? 

Sursa: ziare.com

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!