in

Un român care s-a jertfit pentru Unire

Credinţa în bunul Dumnezeu şi iubirea faţă de glie sunt temeinic zidite în existenţa şi conştiinţa românilor. Nu peste mult timp întreaga Românie va sărbători 100 de ani de la înfăptuirea României Dodoloaţe. De sute de ani românii din Transilvania, aflaţi sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, au luptat pentru obţinerea drepturilor şi libertăţilor fireşti, apărându-şi fiinţa naţională.

Lupta lor de secole, începută de Mihai Viteazul la 1600, de Unirea cea Mică din 1859, de luptele eroice din Primul Război Mondial (1916-1918), au făcut posibilă Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918. Adunaţi prin reprezentanţii lor la Alba-Iulia, au hotărât unirea tuturor românilor şi a teritoriilor locuite de ei.
Legat de acest eveniment, voi descrie câteva momente din viaţa preotului Solomon Nicolae Aron, născut în Alămor, judeţul Sibiu, participant la acest eveniment al Unirii.
S-a născut dintr-o familie de ţărani cu putere economică mijlocie. Părinţii Nicolae şi Ana au avut trei copii. Dintre cei trei, numai pe cel mare au reuşit să-l poarte la şcoală, cu mari sacrificii materiale. Astfel, tânărul Solomon Nicolae Aron a absolvit „Gimnaziul Greco-Catolic” din Blasiu în 1896 cu profil teologic şi filologic.
Perioada anilor 1896-1909 este mai puţin cunoscută, tânărul ocupând în aceşti ani diferite servicii. După căsătorie a fost hirotonisit ca preot în comuna Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud. În comună a cumpărat o casă pe care a folosit-o pentru cult religios, dar şi ca şcoală pentru copiii românilor din comună.
Pentru activitatea administrativ bisericească, social-culturală şi binele oamenilor, a fost apreciat de episcopul Iuliu Hossu. Intelectualitatea, meseriaşii şi ţăranii români şi-au unit forţele sub îndrumarea preotului Nicolae Aron şi a altor intelectuali dornici să dezvolte conştiinţa naţională şi credinţa românilor.
În zilele premergătoare Unirii, conform cerinţelor Consiliului Naţional Central Român de la Arad, s-a hotărât crearea Consiliului Naţional Român al Plasei Teaca, în frunte cu Eugen Bran preşedinte, preotul Solomon Nicolae Aron, avocat Ioan Veşcan şi alţii.
Sub conducerea acestui consiliu s-a constituit garda locală, avându-l în frunte pe ofiţerul Veşcan. Cu ajutorul acestei gărzi a fost preluată puterea politică în Teaca.
Consiliul Naţional Român al Plasei Teaca a organizat adunarea care a dat votul celor cinci delegaţi, deputaţi aleşi pentru a participa la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, din 1 Decembrie 1918.
Conform cerinţelor Consiliului Naţional Central Român de la Arad, la Adunarea Naţională au fost invitaţi preoţi, învăţători de drept precum şi mulţi participanţi din toate păturile sociale.
Grupul de români mobilizaţi din Teaca a fost condus de preotul Solomon Nicolae Aron. Împreună au plecat vineri noaptea (29 noiembrie 1918) din Teaca spre Târgu-Mureş cu trenul, trecând prin Teiuş, Războieni şi ajungând apoi la destinaţie – Alba Iulia.
În 1 Decembrie 1918 pe Câmpul lui Horea s-a adunat mulţimea românilor, între care erau şi cei din Teaca. De la tribună a răsunat glasul părintelui Solomon Nicolae Aron, mărturisindu-şi dorinţa şi credinţa în Marele Act al Unirii.
Se presupune că în momentul respectiv a fost vizat de o bandă de antiunionişti străini, pentru că la întoarcere, în gara Războieni, în mulţime a fost atacat fulgerător, lovitura fiindu-i fatală.
Aşa s-a stins din viaţă acest iubitor de bine şi de credinţă, la 7 decembrie 1918. Prietenii şi cei care l-au cunoscut i-au ridicat un monument în Cimitirul Săsesc din Teaca. Pe monument este consemnat: ‹‹Aici îşi doarme somnul de veci marele luptător pentru credinţa şi dreptatea neamului său, Preotul Solomon Nicolae Aron, Născut la 25 ianuarie 1877 în Alămor, Mort la 7 decembrie 1918, al cărui glas puternic a rostit abia cu câteva zile înainte marea judecată a Unirii în cetatea Alba-Iulia.
Fie-i partea cu drepţii!”
Aşa s-a sfârşit povestea unui mare om din sat, poveste necunoscută de către părinţii şi fraţii săi. Pe baza unei fotografii primite de la bunica mea (Ana – sora preotului), eu, Vesa Ana, după aproape 100 de ani am început să cercetez şi să aflu cele consemnate.
Preotul satului, Chita Vasile, a organizat în 2012 aniversarea a 100 de ani de la construirea casei parohiale, ridicată din temelii de preotul Solomon Nicolae Aron. Am fost invitată la această aniversare. În biserică au răsunat glasul părintelui Chita Vasile şi ale celor şapte preoţi invitaţi. Prin rugăciuni şi cântece înălţate lui Dumnezeu, s-a apreciat activitatea acestui mare patriot.
Rândurile mele despre memoria celui care a fost preotul Solomon Nicolae Aron, participant activ la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, vor să arate românilor şi în special tineretului jertfa făcută de înaintaşi pentru neamul şi ţara noastră. Să fie un exemplu de dăruire şi iubire pentru toţi românii!


Sursa: tribuna.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!