in

Valea Videi (Cheile Videi)

Cheile Videi constituie o zonă aparte în ansamblul zonelor carstice din Bihor care se remarcă prin numărul mare de izvoare şi izbucuri care trădează o intensă activitate carstică. Cheile Videi sunt şi cele mai lungi chei din Munţii Apuseni. Măsurând peste 10 kilometri, ele au aspectul unei imense potcoave pe ai cărei versanţi şi interfluvii se găsesc numeroase peşteri şi avene dintre care se remarcă peştera Cubleş, bogat concreţionată, şi peştera aven Giloasa. Pe versanţii cheilor se evidenţiază numeroase talveguri suspendate, reminiscenţe ale văilor afluente, iar în albia văii sunt spectaculoase marmite de eroziune, formate în sectoarele de stagnare a apei şi formare a bulboanelor.

Cheile Videi sunt situate în bazinul mijlociu şi cel superior al văii, fiind delimitate în aval de lacul omonim iar, în amonte, de confluenţa văii cu afluentul său, Viduţa. De la obârşiile sale, situate în partea vestică a compartimentului carstificat de la Zece Hotare, şi pînă la vărsarea în lacul ce-i poartă numele, valea Videi străbate o regiune de un pitoresc rar întâlnit. Izbucurile sunt şi ele prezenţe notabile în peisajul văii şi al cheilor. Fie se ivesc, cu o discreţie desăvârşită, printre trenele de grohotişuri ce parazitează racordul versantului cu valea, fie ţâşnesc din gura unor peşteri a căror deschideri impresionante.

Cheile Videi sunt o sursă inepuizabilă de valenţe turistice izvorâte din profilul transversal îngust, cu apropierea accentuată a versanţilor ce strâng, precum o uriaşă menghină, talvegul, cu o înălţime a abrupturilor laterale ce ating frecvent 200-250 de metri. Etalarea reliefului pe verticală devine o regulă căreia întreaga ambianţă peisagistică nu i se sustrage ci, dimpotrivă, caută prin orice mijloace să o confirme. Dacă, în sectorul din amonte, cheile au o desfăşurare orientată de la est la vest, în zona mediană apare o buclă uriaşă ce descrie un arc de cerc, la început spre nord-nord-vest, iar apoi spre sud-sud-est. Intrăm astfel în zona de maximă meandrare, unde râul, privit de la înălţimea versanţilor, seamănă cu un şarpe sticlos ce s-a rătăcit printre calcare. Lacul Vida, situat la extremitatea din aval a cheilor, impune locurilor o valenţă estetică aparte, lărgind prin prezenţa lui oferta turistică, multiplicînd posibilităţile de integrare a zonei în circuitul turistic. În întregul bazin hidrografic al Videi au fost descoperite şi cercetate până în present 136 de cavităţi subterane naturale, ceea ce conferă acestui areal un indice ridicat de endocarstificare. Dimensiunile peşterilor variază între 5 şi 773 metri lungime. Printre cele mai cunoscute peşteri din valea Videi, dar şi din Munţii Pădurea Craiului, se numără cea de la Cubleş (350 m lungime), situată în versantul stîng al văii Blajului, afluent pe dreapta al Videi.

Pe Valea Videi se poate ajunge pornind din drumul naţional Oradea – Deva (DN76, E79), urmând apoi ramificaţia drumului judeţean care porneşte din Sâmbăta, spre Dobreşti. Din această localitate porneşte drumul spre Vârciorog, care se ramifică ulterior, latura din dreapta continuîndu-se cu drumul forestier spre cantonul Vida. Şoseaua, asfaltată pînă aproape de chei, urmează versantul drept al văii şi ne oferă numeroase puncte de ,,belvedere” asupra cheilor.


Sursa: padureacraiului.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!