in

Participarea secretarului de stat Victor Alexeev la evenimentul din cadrul proiectului ”De la Timoc la Tisa și la Nistru”, Chișinău

În data de 03 mai 2019, secretarul de stat Victor Alexeev a participat la un eveniment prilejuit de proiectul ”De la Timoc la Tisa și la Nistru” organizat de Liceul Teoretic ”Gheorghe Asachi” din Chișinău.

Această amplă acțiune a fost organizată în parteneriat cu mai multe asociații și unități de învățământ din România, Republica Moldova, Ucraina și Serbia, având drept scop activarea unei platforme de discuții în vederea dezbaterii asupra problemelor actuale cu care se confruntă românii care se află în afara granițelor.

În acest context, demnitarul român a supus atenției preocuparea permanentă pe care MRP o acordă problematicii românilor de pretutindeni, acest aspect regăsindu-se și în Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017 – 2020.

Totodată, secretarul de stat a menționat necesitatea cunoașterii drepturilor și obligațiilor românilor aflați peste hotare, subliniind importanța susținerii integrării acestora în comunităţile unde au ales să trăiască şi să muncească.

În egală măsură, demnitarul MRP a punctat amplul plan de acțiuni al instituției dedicat diasporei și comunităților istorice, evidențiind programe de tipul ARC 2019, Ziua Iei-Program de distribuție de costume populare, Programul de distribuție de carte românească etc. de care pot beneficia și etnicii românii din jurul granițelor.

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!