Viscri

„Vrem să rămânem ceea ce suntem”. Așa spune o inscripție din Luxembourg. De acolo se trag sașii veniți în Viscri și în toată zona Rupea. Au fost aduși în Transilvania să apere hotarele, iar pentru asta au construit sate, cetăți, biserici fortificate.

Unul dintre cele mai sărace sate din județul Brașov era cândva Viscri (pe germană – Weißkirch sau Deutsch-Weißkirch; o găsești în comuna Bunești, județul Brașov). În anul 2000, o singură locuință avea toaletă în interiorul casei, și asta pe șustache, să nu cumva să afle vecinii, că nu era un lucru tocmai „ortodox” în acele timpuri. Și ca să îți dai seama de transformare, în cativa ani, nu doar că s-a remediat acest lucru, dar satul oferă peste 100 de locuri de cazare, aproape toate casele sunt restaurate în stil tradițional săsesc… și toate sunt primitoare!

Omul din Viscri primește oaspeți de primăvara până toamna, iar iarna își rezervă timpul pentru comunitate și pentru sufletul lui. Când am auzit întâia dată “nu vrem mai mulți turiști” parcă nu îmi venea să cred. Oamenii aceștia țin la ei, vor să aibă timp și pentru gospodărie, adică exact ce trebuie pentru a funcționa acest sistem tânăr, peste ani și ani.

Casele din anii 1700, 1800, perfect conservate și restaurate, ospitalitatea oamenilor, biserica fortificată foarte valoroasă inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 1999, au atras anul trecut peste 14000 de vizitatori, din care 9000 s-au și cazat. Și tot la Viscri s-a construit și prima stație de epurare ecologică din România, cu o investiție mică datorată implicării masive a comunității. Funcțională de ceva timp, stația are acum costuri foarte mici de întreținere (aproape zero).

Solidaritatea săsească

Ca să ajungi la biserică vei trece pe strada principală pe lângă un magazin special, faci dreapta pe lângă școală și urmezi drumul care urcă micul deal. Pe stânga vei avea și primul WC public dintr-un sat din România (excludem pe cele de la obiectivele turistice). Ghidul nostru, Caroline, ne povestește că înainte de a funcționa ca toaletă, acel spațiu era un fel de abator-măcelărie. În cazul în care un animal mare al sătenilor avea o problemă și trebuia sacrificat, carnea se împărțea egal la toți locuitorii din sat, iar ei erau obligați să o cumpere. Astfel, paguba era împărțită la întreaga comunitate, iar păgubitul putea să își cumpere alt animal. Ce zici de asta?

Biserica Fortificată din Viscri („Alba ecclesia„)
Treci zidurile și pe stânga vei găsi locul unde se țineau horele, semn că oamenii se și distrau.
Pentru pasionați: capela romanică inițială a fost extinsă la începutul secolului al XVI-lea pentru a forma o biserică nouă cu o singură navă (naos), iar zidurile i-au fost întărite în secolul XVII.

„Mariana vă așteaptă cu prăjitură și cafea”. Așa scrie pe indicatorul care ne înseamnă să pășim în Prăvălia Asociației Femeilor din Viscri. Ce fac ele? Conform Wikipedia, 125 de localnice produc pentru export 10.000 de perechi de șosete, mănuși, căciuli, pulovere sau papuci de pâslă.

În timpul vizitei am remarcat și alte obiceiuri săsești din Viscri:

1. dacă un băiat plăcea o fată, îi oferea un băț pictat. Caroline are 7-8, se pare că nu ducea lipsă de admiratori.
2. Între ferestre (și nu doar) se construiau nișe închise cu cheie. Acolo se țineau țuica, banii și alte lucruri de valoare. Ca și în timpurile noastre, și atunci, tot femeia era cea care ținea cheia.
3. Patul – ladă era ceva comun. Sasul punea mare preț pe spațiul de locuit, iar în casele mici, cu o singură cameră, fiecare invenție era binevenită. O astfel de ladă conținea două paturi, suficient pentru o mică familie. Eu am avut norocul să dorm într-un astfel de pat cu câteva zile mai devreme, în alt sat, la Mălâncrav.
4. Casele sunt construite cu fundație din piatră. Strada principală împarte satul în două, iar cei care erau pe partea cu „cu fața la soare” erau mai bogați. Aceștia aveau două avantaje strategice: reașezau pietrele de la temelia casei mai rar și consumau mai puține lemne pentru încălzire. Fetele căutau să se mute, în urma măritișului pe „partea bună„.

Eu îi sunt recunoscător Prințului Charles pentru sprijin, dar și mai mult, Carolinei Fernolend (Fundația Mihai Eminescu Trust) cea „responsabilă” pentru minunile din Viscri, dar și din alte 36 de sate din regiune. Caroline a fost ghidul nostru în cadrul Universității Economice de Vară a Departamentului de Turism și Geografie – ASE București – uvbturism13 și ne-a povestit cu o sinceritate dezarmantă dedesubturile vieții de la țară, din satul Viscri.

Iar ție, cititorule, îți mai spun un singur lucru: mergi la Viscri, ascultă povestea extraordinară a locului și îți garantez că te vei întoarce încântat (ă)!

Sursa: drumliber.ro