Am 24 de ani, 45 de kg şi azi detest mai tare ca niciodată statul român, politicienii şi partidele lor infecte, corporaţiile, jandarmeria şi poliţia, justiţia + toţi securiştii care ne conduc.

Azi, 14 octombrie 2014, Tribunalul Cluj-Napoca a dat decizia finală în procesul dintre mine şi Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj-Napoca, declarându-mă vinovată pentru organizarea protestului împotriva proiectului minier de la Roşia Montană de anul trecut din data de 20.10.2013, trebuind să plătesc o amendă de 2000 de lei ( + încă una de 1000 lei pentru care încă nu s-a dat decizia finală, dar la cum arată situaţia voi pierde şi acel proces).

Anul trecut, la 1 septembrie, când au început protestele de Roşia, am ieşit în stradă, la fel ca mii de alţi oameni, pentru că asta am simţit că e datoria mea de cetăţean.

Eram studentă de Cluj, în ultimul an de master, iar din septembrie până la sfârşitul lui noiembrie, fiecare duminică mi-am petrecut-o în stradă, cu portavocea în mână, alături de mii de oameni, care îşi doreau acelaşi lucru ca şi mine. Să salveze Roşia Montană.

N-am avut nicio interacţiune directă cu Jandarmeria în cadrul acestor proteste. Nu mi-au făcut nicio observaţie, remarcă, nici măcar nu m-au legitimat vreodată. Până când, prin noiembrie anul trecut, părinţii mei s-au trezit în cutia poştală de acasă cu două amenzi (în total de 3000 de lei) prin care eram acuzată de organizarea protestelor nedeclarate din Cluj şi pentru blocarea traficului (de parcă eu aş fi scos în stradă cei 20.000 de mii de oameni şi eu i-aş fi pus să stea în mijlocul intersecţiilor).

Bineînţeles că am contestat amenzile, iar în mai am avut primul proces cu Jandarmeria pe care l-am pierdut. Experienţa procesului a fost unul dintre momentele cele mai dezamăgitoare la adresa sistemului prin care am trecut până acum. Mi-au spus că sunt un real pericol social pentru această țară, care instigă la nesupunere civică și că amenda are scopul educării mele pentru a nu mai întreprinde astfel de acțiuni pe viitor.

Am făcut apel, contestând decizia instanţei şi am pierdut şi de această dată. Şi cu această ocazie mi-am pierdut definitiv încrederea în statul român, în instituţiile de justiţie care ar trebui să facă dreptate.

Nu pot să descriu câtă ură, ciudă, indignare, scârbă, dorinţă de răzbunare, am simţit azi când am aflat decizia finală, deşi am crezut că sunt pregătită moral să o accept.

Regrete nu am şi nici nu am avut. Dacă ar fi să dau timpul înapoi cu un an aş lua din nou portavocea în mână şi aş striga până aş rămâne fără voce cât de tare urăsc guvernul, corporaţiile, distrugerea mediului, corupţia, clasa politică etc. M-am uitat din nou la filmarea din ziua protestului şi am retrăit emoţiile pe care le-am trăit în stradă în 20 octombrie. Eram în mijlocul străzii cu portavocea în mână şi mă uitam la oamenii frumoşi din jurul meu. Aveau flori şi steaguri în mână, ochii înlăcrimaţi şi plini de speranţă şi determinare.

Acum că mi-am primit pedeapsa finală pentru că mi-am făcut datoria de cetăţean, ridic capul sus şi mă uit înainte. Ştiam de la început că e aproape imposibil pentru un copil de 24 de ani cu o floare şi o portavoce în mână să se lupte cu politicienii, şi ţestoasele ninja blindate care îi păzesec, plus judecătorii care interpretează legea cum le convine. Dar încă am speranţă. Am pierdut în faţa instanţei, dar am câştigat tărie şi încredere să merg mai departe. De data asta mai îndârjită, determinată şi cu o dorinţa să se facă odată dreptate.

Sursa: nasul.tv