Laurențiu Barbu
Mareşalul Ion Antonescu a fost executat în 1946 la ordinele unui ”Tribunal al Poporului”. Printre altele, Antonescu a fost acuzat de crime de război şi de atrocităţi îndreptate împotriva minorităţilor. Condamnarea lui Antonescu este încă controversată, fiind şi istorici care spun că a fost doar o înscenare.
Execuția mareșalului Ion Antonescu a avut loc pe 1 iunie 1946, la ora 18:03, la Jilava. Ion Antonescu ceruse să fie executat de armată, dar a fost refuzat. În momentul tragerii, Antonescu a salutat, după care a căzut. Șeful gardienilor l-a împușcat în cap cu revolverul, dar doctorul nu a confirmat decesul, așa că a mai fost nevoie de încă un glonț în piept. În ciuda acestor măsuri, Antonescu și generalul Vasiliu mai prezentau semne de viață.
Șeful gardienilor a luat o pușcă și a tras trei patru focuri în corpul lui Antonescu. Doctorul a constatat decesul mareșalului în jurul orei 8:15. Faptele petrecute în acest timp au fost prezentate într-un proces verbal, întocmit de Comisia constituită de Parchetul Tribunalului Ilfov, precum și înregistrate de câteva camere de luat vederi. Filmele se află la Ministerul Justiției.
S-a născut în anul 1925, în comuna buzoiană Lecuieşti, iar astăzi, în ciuda aerului de bătrânel cumsecade, Alexandru Vişinescu apare pe lista celor mai cruzi torţionari din perioada comunistă. Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat pare acum un bătrânel cumsecade, care locuieşte într-un bloc din centrul Capitalei. El a condus închisoarea de la Râmnicu Sărat în perioada în care liderii politici Corneliu Coposu, Ion Mihalache sau Ion Diaconescu au fost torturati şi supuşi unor tratamente inumane în această închisoare. El este responsabil de moartea mai multor dizidenţi politici, în special elita politică a PNŢ.
Alexandru Vişinescu a făcut parte din plutonul de execuţie al mareşalului Antonescu
La 21 de ani, Vişinescu a fost unul dintre cei care au tras în mareşalul Ion Antonescu. Această informaţie apare într-o carte publicată de Cicerone Ioniţoiu, deţinut politic şi autor al unor lucrări de referinţă în domeniul represiunii comuniste. La numai un an de la încheierea războiului în Europa, la 6 mai 1946, a început judecarea mareşalul Ion Antonescu, fost şef autoritar al statului român pe toată perioada războiului.
Mai precis, după abdicarea regelui Carol al II-lea lea, la 6 septembrie 1940, Ion Antonescu, în aceea perioadă preşedinte al Consiliului de Miniştri, a preluat conducerea statului şi a format guvernul împreună cu Mişcarea Legionară. Personalitatea şi acţiunile lui Antonescu rămân şi astăzi un subiect controversat, care tinde să devină tabu. Părerile sunt împărţite. Cel puţin pentru politica rasială, pentru evreii şi romii morţi, Antonescu primeşte şi astăzi critici. Mai ales este respinsă ideea că Antonescu ar fi încercat să-i salveze pe evrei.
În multe lucrări de specialitate care descriu temniţele comuniste se menţionează că Alexandru Vişinescu a făcut parte din plutonul de execuţie al mareşalului Ion Antonescu. Fostul şef al statului, Generalul Ion Antonescu, a fost condamnat de un tribunal al poporului pe 17 mai 1946 şi a fost excutat de un pluton de ofiţeri pe 1 iunie. La penitenciarul Jilava, Vişinescu a fost mai întâi şef al Biroului Operativ, fiind cel care supraveghea locul de detenţie şi regimul aplicat deţinuţilor, comportamentul acestora, dar şi atitudinea cadrelor de la Jilava. El a devenit apoi chiar comandantul penitenciarului.
De la Jilava, Vişinescu este trimis la penitenciarul de femei Mislea, cunoscut drept o închisoare politică dură. Alice Panaiodor, deţinut politic în acest penitenciar, scrie în cartea “Traversarea focului” că regimul de detenţie instituit de Vişinescu la Mislea era unul de tortură. Cicerone Ioniţoiu susţine în lucrările sale, că în perioada în care Vişinescu a fost ofiţer politic la Mislea, acolo era închisă Maria Antonescu, soţia mareşalului Antonescu.
“[…] După care s-a dat comanda pentru execuţie. Armele au fost încărcate şi atunci când s-a tras, Mareşalul a salutat ridicându-şi pălăria cu mâna dreaptă, după care a căzut. Mareşalul s-a ridicat imediat, sprijinindu-se într-un cot şi a spus: ‘Nu m-aţi împuşcat, domnilor, foc!’, după care gardianul şef s-a dus la Antonescu cu pistolul în mână şi l-a împuşcat în cap. Doctorul i-a examinat şi a spus că Antonescu şi Vasiliu erau încă în viaţă.
Gardianul şef s-a dus din nou la Vasiliu, dar i s-a blocat pistolul când a încercat să tragă. A luat o puşcă de la unul dintre gardieni şi a tras un foc în capul lui Vasiliu, dar după aceia puşca s-a blocat şi ea.” “A schimbat puşca cu alta şi a mai tras alte trei focuri în diferite părţi ale corpului lui Vasilescu după care s-a dus la Mareşal şi i-a tras trei focuri în piept. Doctorul i-a examinat din nou şi a spus că Antonescu era mort, dar Vasiliu mai era în viaţa. Din nou, gardianul a tras un foc în capul lui Vasiliu. Creierii lui Vasiliu au fost împrăştiaţi, dar el mai mişca şi mai spunea ceva ce nu putea fi înţeles. Gardianul s-a dus din nou şi i-a mai tras două focuri in cap după care doctorul l-a declarat şi pe Vasiliu mort.”
De cealaltă parte sunt şi cei care spun că mareşalul Antonescu a fost sacrificat şi că de fapt acel Tribunal al Poporului nu avea nicio competenţă. Mai mult, istoricul Gheorghe Buzatu, spune că prin îndepărtarea lui Antonescu se urmărea sovietizarea rapidă a României. „Tribunalul Poporului, plasat sub «preşedinţia» unui personaj obscur, controversat şi lacheu desăvârşit – Alexandru Voitinovici, descoperit şi numit de Lucreţiu Pătrăşcanu, titular al Justiţiei în toate cabinetele de la Bucureşti dintre 1944 şi 1945, a acţionat, în numele unui regim consacrat el însuşi criminal”, scria profesorul universitar doctor Gheorghe Buzatu, în articolul său „Istoria să judece“, din revista ”Art-emis”, în numărul din 24 aprilie 2013.
