Un țăran român în căutarea esenței, Brâncuși a pornit lungul său drum pe jos spre Paris și a ajuns în 1904 într-un loc clocotind de artă și literatură. Era una dintre cele mai efervescente perioade pentru artă în Paris, locul unde orice artist își dorea să fie, și multă vreme a continuat sa rămână așa.

La mulți ani după sosirea lui Brâncuși, Marchel Duchamp a creat o lucrare de artă conceptuală în care a îmbuteliat aerul Parisului într-o sticluță pentru a o oferi în dar unui om care avea deja tot ce putea fi cumpărat.

După ce audiază cursurile de la École des Beaux-Arts, Brâncuși este invitat să lucreze în atelierul lui Rodin, dar îl părăsește la scurt timp, declarând că “Nimic nu poate crește la umbra stejarilor măreți“. Începe să își dezvolte propriul stil, despărțindu-se de tradiția figurativă și trecând la tehnica cioplirii directe. Imitarea detaliată a naturii nu prezenta interes pentru Brâncuși, deși una dintre lucrările lui timpurii, Écorché-ul, un trup dezgolit de piele pentru a ilustra anatomia umană era realizat atât de precis, încât a fost folosit de către studenții de la medicină.

“Eu am făcut piatra să cânte – pentru Umanitate.”

Cercul de prieteni ai lui Brâncuși îi includea pe Henri Matisse, Eric Satie, Guillaume Apollinaire, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp, Fernand Léger, Henri Rousseau, Francis Picabia și Tristan Tzara. Adesea erau invitați să mănânce mâncarea simplă, țărănească, pe care Brâncuși o gătea cu plăcere la el acasă, unde aproape fiecare obiect fusese făcut de mâna lui.

Man Ray îi sfătuia în ale fotografiei, căci Brâncuși hotărâse să-și fotografieze lucrările și atelierul. Astfel, au fost studiate și fotografiate din diferite unghiuri, rezultând o colecție considerabilă. O serie de autoportrete au rămas mărturie folosirii acestui mediu fotografic.

“Eu nu sunt nici suprarealist, nici baroc, nici cubist; şi nici alt­ceva de soiul acesta; eu, cu noul meu, vin din ceva care este foarte vechi…”

În realizarea lucrărilor Rugăciune (1907), urmată de Înțelepciune și Cumințenia Pământului, Brâncuși introdus o schimbare de stil care reflectă evoluția către formele simplificate.

Una dintre lucrările anterioare, Somnul, a fost o sculptură figurativă a unui cap feminin care se ivește din materie și pare a pluti într-un nor. În 1909 începe o serie de Muze adormite, unele sculptate în marmură, altele în bronz, cu capete odihnind liniștite, eliberate de orice detaliu în plus.

Mai târziu, multe versiuni ale Sărutului și ale Păsării în spațiu vor trece prin transformări succesive pentru a întrupa esența. Sărutul se va transforma dintr-o îmbrățișare cubistă a unui cuplu, într-o pereche de ochi încercuite de o linie dublă în Poarta Sărutului. Peștele și Măiastra, pasărea fermecată din poveștile românești, devin și ele subiecte ale altor serii. Piedestalele devin parte integrală a sculpturii, sau, ca în cazul lucrării Adam, baza lucrării Adam și Eva.

“Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decît esenţa zborului! Zborul – ce fericire!…”

În 1914, Brâncuși are prima expoziție personală la New York, la galeria lui Alfred Stieglitz. În 1926 merge în Statele Unite de două ori, pentru expoziții personale la galeriile Wildenstein și Brummer din New York. Un proces cu valoare istorică intentat în Statele Unite a fost necesar pentru a determina dacă Pasărea în spațiu, cu forma ei dinamică ca a unei aripi de avion modern, trebuie să fie vămuită ca obiect industrial. Decizia curții a fost că sculptura este o operă de artă.

În 1920 o altă controversă avusese loc când Prințesa X a fost expusă la Paris și eliminată pe motiv de obscenitate. Brâncuși a insistat că sculptura reprezenta un ideal feminin.

“Elementele Coloanelor mele infinite nu sînt altceva decît însăşi respiraţia omului, propriul ei ritm…”

Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, dedicat eroilor din primul război mondial, este format din Masa Tăcerii, continuat de Aleea Scaunelor până la Poarta Sărutului șiColoana Infinită, care se ridică în mijlocul unui parc ce-i poartă numele. Masa Tăceriipoate fi văzută ca o contemplare a trecerii timpului, cu cele douăsprezece scaune ca niște clepsidre, un “cerc care adună și unește” oamenii, după cum spunea Brâncuși.Poarta Sărutului simbolizează trecerea de la viață în tărâmul morții și reprezintă dragostea. Coloana Infinită este o celebrare a vieții și morții, eterna aspirație către absolut.

Sursa: http://romanianspring.com/ro/traditie-inovatie/in-search-of-essence-constantin-brancusi/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!