Ce mâncau românii la 1930

România era o țară bogată, cu pământ roditor, care oferea locuitorilor săi largi posibilități de o alimentație variată. Cu toate acestea, alimentația țăranului a fost în general deficitară. Aproape pretutindeni în România, porumbul constituia baza hranei țăranului.

Porumbul intra în dieta locuitorilor din Vechiul Regat în proporție de 70-90% din totalul produselor cerealiere. Mămăliga se consuma zilnic și cu toate alimentele, chiar cu legume verzi și murate, cu fructe, ciorbe, devenind un aliment de necesitate care domina rația din punct de vedere caloric. În Transilvania, Banat și Bucovina, porumbul era mai redus din structura alimentației, situându-se la un nivel de circa 50%. O cercetare care pornea de la coeficienții propuși de experții Societății Națiunilor a ajuns la concluzia că ponderea proteinelor de origine animală pe zone geografice era:

Banat 35,2%
Bucovina 31,9%
Transilvania 31,2%
Oltenia 25,2%
Basarabia 23%

Cercetând 60 de sate românești reprezentative, Dimitrie Gusti, aprecia că deși în marea majoritate a cazurilor alimentația era mulțumitoare din punctul de vedere al cantității alimentelor brute, ea era viciată prin consumul excesiv de porumb și prin cel redus de alimente de proveniență animală și de alimente proaspete(48% din gospodării nu aveau vacă cu lapte). Cel mai vădit neajuns al alimentației era repartiția inegală în timpul anului a proteinelor. Familia țărănească trecea prin perioade bune de alimentație (iarna) și de subnutriție(vara). Cu alte cuvinte, în timpul muncilor agricole, alimentația era cea mai proastă. Porumbul este un aliment insuficient pentru organism, nefurnizând elemente esențiale. Abuzul de porumb, consumat uneori stricat ducea la izbucnirea epidemiei de pelagră, manifestată prin erupții și tulburări nervoase, această afecțiune producând numeroase victime în România. Deși creșteau păsări și porci, țăranii din Vechiul Regat și Basarabia mâncau foarte rar carne, mai mult cu prilejul sărbătorilor(duminica, de hramul bisericii) și după Crăciun, când tăiau porcul. Cei din Transilvania consumau mai ales carne de porc, inclusiv în timpul verii (pita și slana fiind alimentele de bază). Religios, țăranul ținea toate posturile care însumate durau mai bine de jumătate de an.

Condițiile în care luau masa erau de obicei neigienice. În timpul lucrului la câmp se așeza un prosop(ștergar) pe pământ, peste care se punea mămăliga și castronul pentru ciorbă. Acasă, mâncarea se mânca dintr-un castron pentru toată familia, în care fiecare băga lingura sa de lemn. Furculița era un obiect cvasinecunoscut. Fruntașii satelor -preoți, învățători, funcționari- aveau un consum alimentar echilibrat pe anotimpuri, corespunzător din punct de vedere al structurii(proteine, glucide, etc.), iar masa se lua în condiții civilizate. La cârciumile din sat, foarte frecventate de țărani, se vindeau băuturi alcoolice și țigări. Rareori se pregăteau mici, cârnați sau alte produse alimentare.

La oraș, o parte din alimente se procura de la piață sau de la magazine, iar o alta din gospodăria propie(mai ales în zonele periferice, cu un pronunțat caracter agricol). Elitele economice, politice, intelectuale luau masa în familie, dar și la restaurant. La sfârșitul războiului a existat o criză alimentară, dar din 1920-1921 situația s-a redresat. Aproape fiecare oraș avea o hală și o piață mare unde se aduceau mărfuri din belșug. Foarte răspândit era obiceiul ca producătorii să-și vândă marfa pe stradă, în drum spre piață. În București erau renumiți oltenii, care veneau cu cobilița în spate sau cu coșul pe cap(mai ales femeile), oferind doamnelor produse proaspete(lapte brânză, iaurt, ouă). Existau și un fel de abonamente, în sensul că o gospodină de la oraș cumpăra doar de la un producător, în care avea deplină încerdere că îi aduce marfă bună la un preț rezonabil.

În fiecare oraș existau birturi, bodegi și restaurante de mai multe categorii. Clienții își respectau rangul, erau cunoscuți și tratați ca atare. În restaurantele de lux, unde venea elita urbei, se ofereau mâncăruri alese și băuturi fine, atmosfera era liniștită, muzica discretă (de caffe concert). Seara se dansa, mai ales tango, vals și boston. Atunci când participau personalități deosebite, meniul era adecvat rangului. La 6 martie 1938, Carol al II-lea a oferit o masă în onoarea guvernului Miron Cristea, servindu-se: caviar proaspăt, ouă prăjite la capac, nisetru de Dunăre, sos picant, file de vițel și curcan, salată de legume, salată verde, înghețată, cornulețe cu cremă, fructe, cafea, vin de Dealul Mare și Nicorești, șampanie și lichioruri. Restaurantele obișnuite ofereau 10-12 feluri de mâncare, băuturi diverse, cafea. Prețurile erau rezonabile. În 1938 o porție de supă costa 16-20 de lei, o friptură de porc 18-20 de lei, o salată de roșii 8-10 lei, un litru de vin de masă 16-20 de lei iar o cafea mare 8 lei.

Sursa: www.istorie-pe-scurt.ro