Este considerat cel mai vechi miracol al lumii creștine. Primele descrieri ale acestui fenomen datează din secolul al IV- lea și se produce în Sâmbăta sfântă, înainte de Paștele ortodox.
În Sâmbăta sfântă, mormântul este închis și totodată verificat de autoritățile israeliene, să nu existe în interiorul său, surse de a se aprinde focul. La prânz patriarhul ortodox grec sau armean intră în interiorul mormântului. Afară mulțimea strigă, Doamne ai milă! Patriarhul iese cu focul sacru, pe care îl împarte mulțimii. În biserică se aud tunete și se văd explozii de lumină.
Conform documentelor, în anul 137, împăratul Adrian a ordonat să fie dărâmată biserica și pe acel loc, să fie construit un templu închinat lui Venus. Când Constantin cel Mare a urcat pe tron, mama sa, în vârstă de 80 de ani, merge la Ierusalim și descoperă Mormântul Sfânt. Constantin ordonă să fie ridicată o biserică pe acel loc. Această minune a focului sacru se produce numai de Paștele ortodox. O lumina de o culoare deosebită se ridică din mormânt, care aprinde candelele și lumânările din biserică. Martorii descriu lumina ca fiind de culoare albastră și care țâșnește din piatra de deasupra Mormântului Sfânt.
Lumina este feerică și nu este periculoasă pentru om, în sensul că nu arde. Aprinde numai lumânările și candelele din biserică.
Sunt și sceptici care contestă veridicitatea minunii. Istoricul Edward Gibbon în opera sa de căpătâi, Istoria declinului și prăbușirii Imperiului Roman, susține că apariția luminii este o făcătură a sectelor preoțești grecești, armene și copte pentru a atrage vizitatori și a spori visteria Ierusalimului. O altă sursă istorică este arhimandritul rus Profirie care în secolul al XVII-lea se afla la Ierusalim și descrie că focul este aprins de la o candelă care nu se stinge niciodată și se află în interiorul mormântului.
În anul 1990, Victoria Clark, corespondent pentru România, al ziarului britanic The Observer, scrie în una din cărțile sale că în secolul al XIX-lea, clerul ortodox din Ierusalim a dorit să prezinte publicului larg miracolul ca fiind mai degrabă simbolic, însă pierderile financiare și spirituale au fost considerate prea mari, așa că ideea a fost abandonată.
În 2001, un făclier armean a declarat că nu este nici un miracol. Preoții greci aduc o lampă, cea folosită în acest scop de 1500 de ani și aprind focul. Pentru pelerini este un foc din rai. Pentru noi, nu. Un specialist grec care a studiat mulți ani fenomenul susține că nu poate exista o lampă, pentru că patriarhul la intrare în mormânt este controlat de către autorități.
El susține că lumânările dacă sunt impregnate cu fosfor alb, în contact cu aerul umed din mormânt, aceste se aprind instantaneu. Fosforul era folosit încă din antichitate, fiind utilizat de magicieni, încă din anul 23 e.n. Spațiul pe care îl ocupă biserica este împărțit cu exactitate în șase zone.
Fiecare zonă aparține unui cult religios, de peste 155 de ani. Zonele sunt împărțite între ortodocșii greci, romano-catolici, etiopieni, copți, asirieni. Cu toate acestea, biserica este într-o stare avansată de deteriorare, pentru că cele șase culte religioase nu se pun de acord cu restaurarea monumentului și cu construcția unei alte intrări în biserică.
În 1834, a avut loc un grav incident, în care și-au pierdut viețile câteva sute de pelerini, pentru că biserica nu are decât o singură intrare. În momentul apariției luminii, pelerinii s-au speriat și s-au călcat în picioare.
Sursa: http://www.efemeride.ro/cel-mai-vechi-miracol-al-lumii-crestine-focul-sacru-de-la-mormantul-sfant
minciunile de genul asta ii indeparteaza pe oameni de la credinta- Dumnezeu nu face scamatorii- boaitele fatarnice le fac
Suntem catalogati de sarlatani cretini cu totii .