in ,

O lecție de istorie la Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei, întâlnită și sub denumirea de Cetatea Sucevei, este o cetate medievală, aflată pe platoul unui deal, într-o zonă greu accesibilă pentru dușmani. Cetatea a fost construită de domnitorul Petru I Mușat, acesta mutând capitala de la Siret la Suceava, fiind fortificată și de către alți domnitori care au venit la conducerea Moldovei. Cele mai importante consolidări sunt din vremea lui Ștefan cel Mare. Acesta a fortificat-o în anul 1475, când a ridicat un zid care înconjoară cetatea, dar și în anul 1497, când a consolidat-o încă o dată.

Cetatea de Scaun a Sucevei a fost restaurata in perioada 2011-2015, in cadrul unui amplu proiect cu fonduri europene, redandu-i-se aspectul impunator de altadata. Astazi se pot vizita capela, pivnita, vistieria, sala voievozilor, curtea interioara frumos pavata cu piatra, inchisoarea, se pot admira blazoanele domnilor si boierilor moldoveni din secolele XIV-XVII, dar si o colectie unica de arme medievale. Cartea interactiva de istorie medievala a Moldovei Strainii despre noi si proiectia video Cronica Cetatii Sucevei impresioneaza poate cel mai mult vizitatorii, fie ei copii sau adulti. In fiecare an, de obicei in luna august, la Cetatea de Scaun are loc Festivalul de Arta Medievala Stefan cel Mare. Expozitiile, spectacolele sau demonstratiile de lupta prezentate atrag un numar insemnat de vizitatori si fac ca trecutul sa prinda viata.
Cetatea de Scaun a Sucevei este una dintre cele mai interesante si frumoase cetati de pe teritoriul tarii noastre, o cetate pe care ar trebui sa o viziteze orice roman adevarat. Este una dintre cele mai bine intretinute cetati din Romania, in care trecutul se imbina cu tehnologia moderna. Accesul este facil, cetatea fiind amplasata chiar in orasul Suceava, in partea de est a acestuia. In imediata vecinatate a cetatii se afla Muzeul Satului Bucovinean si Parcul Sipote. In parcarea situata langa cetate se afla un urias ou incondeiat, realizat din fibra de sticla. Dimensiunile sale sunt impresionante: 7,25 metri inaltime, 4,6 metri diametru si 1800 de kilograme. (Oana-Nicoleta Rosu)


Sursa: daciccool.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!