“Moş Crăciun! Ce cuvânt magic! Şi Lizica închide ochii şi îl vede. E bătrân, bătrân şi gârbovit … Dar sacul lui? Ce minunăţie! E încărcat cu tot felul de jucării. Sunt atât de multe, încât nu au mai încăput şi moşul le-a atârnat pe afară. Şi toate astea numai pentru copiii cuminţi. Pe cei obraznici el nu-i iubeşte şi câteodată, în loc de daruri, le aduce câte o vărguţă. Moş Crăciun mai are şi un pom în braţe, dar îl duce acolo unde sunt copii mai mulţi. Lizica e singură şi ei îi pune întotdeauna toate darurile sub pernă”.

Acesta este începutul uneia dintre zecile de poveşti care umpleau paginile revistelor dedicate copiilor în perioada sărbătorilor de iarnă cu aproape 80 de ani în urmă.

Răsfoindu-le, ai sentimentul normalităţii, care avea să dispară în câţiva ani şi să rămână mut pentru aproape jumătate de secol. Timpul părea că are răbdare din nou, după ce lumea se depărta, cu fiecare an care trecea, de amintirea Războiului cel Mare şi se îndrepta către un viitor care părea mai bun.

Copiii anilor ’20- ’30 aşteptau Crăciunul cu nerăbdare, cu emoţie şi speranţă, îi scriau scrisori lui Moş Crăciun, care aducea, pe lângă daruri, şi bradul împodobit, erau încurajaţi să îi ajute pe cei nevoiaşi, mergeau cu Steaua şi vesteau naşterea lui Hristos, apoi cu Pluguşorul şi cu Sorcova.

Fluturei de turtă dulce, ghetuţe, tren blindat cu roate …

Marile bucurii ale celor mici erau şi în acele vremuri dulciurile şi jucăriile. Acestea erau cadourile pe care şi le doreau şi sub brad sau sub pernă, acolo unde nu exista un pom împodobit. Cei mai norocoşi primeau şi îmbrăcămite:“haine şi cu căciuliţe, platonaşe, pantofiori, chiar şi ghete”. Copiii îşi doreau şi cărţi şi se pare că le preferau pe cele“frumoase şi cu poze”.

Cu câteva zile înainte de Crăciun, copiii visaula cloşti şi cocoşi de ciocolată, măgăruşi sau fluturei de turtă dulce cu polen de zahăr pe aripioare, bombonele, uşi de zahăr, portocale. Băieţii îşi imaginau cum se vor juca cu caii de lemn sau de pâslă, cu trâmbiţile vopsite cu roş, cu o armată de pitici, soldaţi de plumb şi tunuri, argintate săbioare şi armonici mici ori trompete sau jucării mecanice. Fetiţele se îmbujorau cu gândul lapăpuşelele de cristal sau la cele puse-n cutiuţe ori la jucăriile de pluş cu care vor juca.

Cu timpul, copiii au început să-şi dorească şi tren blindat cu roate, vapor cu o elice, soldaţi bine echipaţi, avioane mici de tablă, puşti de tras la tir cu ele, tunuri mari, cu două roate, vaporaşe lungi, cu coşuri, mingi de-orişice culoare, trenuri mici mergând cu aburi, maşinuţe cu motoare, tancuri şi mitralier, cal cu şea pe el.

Cadourile de Crăciun nu erau singurele pe care le primeau. La oraş, cel puţin, copiii primeau daruri şi de Anul Nou, în general de la membrii apropiaţi ai familiei. Revistele vremii consemnează preferinţa acestora pentru soldaţi, biciclete, aparate de fotografiat sau ceasornice de buzunar.

Cărţile erau considerate unul dintre cele mai potrivite cadouri pentru cei mici. “Cel mai frumos şi nimerit dar de Crăciun nu poate fi decât o carte! Între cele mai bune care s-au scris pentru copii, sunt şi acestea patru, pe care le recomandam călduros micilor noştri cititori – Zâna cea mică, Flori şi fluri, Povestiri în versuri, Verde Împărat”. O recomandare făcută în 1925, de Universul Copiilor.

La fel ca şi acum, comercianţii nu puteau rata momentul sărbătorilor de iarnă pentru a-şi creşte vânzările, numai că invitaţia de a cumpăra se făcea pe alt ton.

“Copii buni şi silitori! Rugaţi pe părinţii voştri ca la Sfintele Sărbători şi Anul Nou, să vă cumpere un ceasornic de mână brăţară sau de buzunar eftin şi frumos cu mersul garantat în scris 3 ani de la Ceasornicăria PAX din Calea Griviţei unde se găsesc şi instrumente muzicale”. Această reclamă apărea în numărul special de Crăciun din 1926 al unei reviste pentru copii.

Alte daruri recomandate din intermediul reclamelor era“caseta de economie din metal cu dispozitiv care marchează monede de lei 10 şi se deschide automat numai la lei 1000”, “Calculatorul aritmetic intuitiv” pentru cursul primar, grădini de copii, familii, datorit cunoscutului institutor primar VP Dumitrescu”, care i-a fixat “preţul de vânzare de lei 100, adică mai puţin decât costă cea mai şubredă jucărie de sărbători”, precum şi “lampă electrică de buzunar cu Magneto inepuisabil, o mică uzină în buzunarul vestei Preţul 597”.

Olguţa îi scrie lui Moş Crăciun, îngrijorată că nu ştie adresa

“Domnule moş crăciun,

Să ştii că am fost cuminte tot anul, n-am făcut niciun rău şi ne-am mutat pe strada rozelor No18, în poartă este chiar staţia de tramvai.
Te aştept cu drag şi să-mi aduci şi nişte soldaţi de plumb, cum are şi puiu lu domnu Ionescu. Şi mai vreau să-mi aduci şi nişte cărţi cu poze.
Cum este în cer? Să vii mai devreme, când nu dorm, ca să te văd.
Să vii sănătos şi te aştept, la revedere Olguţa Petreanu.

Ţine minte adresa mea: strada Rozelor no18
Adresa: domnului moş crăciun în cer”

Deşi este o ficţiune, scrisoarea plină de greşeli a Olguţei vorbeşte despre candoarea şi credinţa sinceră a copiilor în Moş Crăciun, dar şi despre dorinţa întreţinerii acestei iluzii de către cei mari, pentru că scrisoarea ajunge în mâinele directorului oficiului poştal, care îi cumpără Olguţei toate cadourile şi i le trimite prin poştă.“Mititică şi drăguţă Olguţa, Am primit scrisoarea ta şi tot ce m-ai rugat îşi trimit prin poştă, că eu nu pot veni fiind tare bătrân. Moş Crăciun din cer”.

Revistele vremii publicau şi scrisori reale.“Moş Crăciun, toţi suntem cuminţi: ascultăm pe Doamna ca şi pe părinţi. La masă stăm frumos, iar seara ne culcăm devreme şi, între noi, la joacă, rar ne certăm. Îţi scriu toate astea ca să ştii când umbli cu daruri să vii şi la noi. Noi te aşteptăm ca pe Dumnezeu. Moş Crăciun, dragă, zău, nu ne uita”, îi scria lui Moşului, în 1935, Ana C. Tudor din clasa a II-a primară.

Interesant este faptul că atât în textele de ficţiune, cât şi în cele reale, venirea lui Moş Crăciun şi darurile primite de la acesta erau asociate diviniţăţii. Bradul împodobit venea tot de la el.“Doamne! Cât ai fost de bun! Ne-ai dat ce-am vrut şi, încă, Brăduleţul de Crăciun!”. “Ia te uită, frăţioare,/Ce frumos e luminat/Cu bomboane, jucărioare/Nuci şi mere-i încărcat”.

În perioada dintre cele două războaie, împodobirea bradului de Crăciun nu devenise încă un obicei foarte răspândit, iar în zona rurală cu atât mai puţin, pentru că aici acesta era asociat cu obiceiurile de nuntă şi înmormântare.

“Moş Crăciun de-astă dată, va veni-n aeroplan”

Moşul copiilor din perioada interbelică cobora din cer, pentru că acolo locuia. Este imaginat coborând dintre nori, însoţit uneori de îngeri, cu o desagă plină de daruri şi un brad împodobit. Prezenţa sa în casele sărace se pare că era o raritate.

“Moş Crăciun! Ce bucurie!/ Noi atâta te-am dorit!Dar, în astă sărăcie,/Nu credeam să fi venit!//Tu ce stai, în Cer, cu sfinţii,/ Spune, dragă Moş Crăciun,/Cu copiii şi păriinţii/De ce eşti aşa de bun/ Vezi, aşa mi-e meseria/De copii să îngrijesc/Să-şi primească bucuria
/De-a Domnul cel ceresc”.

Cu timpul, chiar dacă cobora tot din cer, Moşul se folosea de cuceririle tehnicii.“Odinioară, Moş Crăciun venea încet, domol, pe jos,/Că să ne-aducă jucării şi dragi obiecte de folos/Azi, însă, vine-n chip grăbit, cu avionul prin văzduh, /Pe coş ne svârle jucării şi pleacă iute ca un duh!”.

Cu alte cuvinte, Moşul trebuie să ţină pasul cu vremurile, să se civilizeze.“Moş Crăciun va veni şi-n anu-acesta ca şi în trecutul an/Însă cred că de-astă dată, va veni-n aeroplan/ Fiindcă a văzut şi dânsul şi şi-a dat seama în dată/ Că acum întreaga lume e foarte civilizată/Şi nu şade tocmai bine, ca să vie pe pământ/Cum venea mai înainte pe un nor împins de vânt”. Versurile sunt semnate de Georgescu Teodor, elev în clasa a IV-a.

“Spre orfani deci să trimiteţi gândul vostru-n orice clipă”

Dincolo de povestirile cu Moş Craciun, poeziile în ton cu sărbătorile care se apropiau, scrisori sau idei de cadouri, revistele dedicate copiilor din perioadă interbelică făceau apeluri umanitare pentru ajutorarea celor nevoiaşi. Retorica acestora era destul de complexă, utilizându-se atât apeluri directe, cât şi mesaje învăluite în textele publicate.

“Sărbătorile se apropie şi cu ele odată bucuria copiilor cari aşteaptă pe Moş Crăciun cu daruri şi voie bună. Dar vai, sunt şi micuţi pe lumea asta ce s-ar simţi veseli să aibă de sfintele sărbători măcar îmbrăcămintea şi hrana pe care copilaşii mai fericiţi o au din belşug în fiecare zi. […] Hăinuţe, ghetuţe, jucărioare ce nu le mai trebuie sau le mai trebuie prea puţin, orice daruri pentru copilaşii până la 4 ani, sume mici de bani, modeste cantităţi de zahăr, griş, tapioca, bomboane ş.a. se primesc la d-na Caragea, strada Basarabiei 14. Dragi copii cari aveţi asigurată bucata zilnică de pâine, daţi o firimiţă pentru acei ce aşteaptă plini de nădejde, sosirea Crăciunului”.

Acesta este apelul publicat de Universul Copiilor în 1925, care este reluat, uşor modificat, şi în anii următori. Numele celor care făceau donaţii era publicat în revistă, iar mai târziu apăreau chiar pozele acestora.

Copiii căpitan Mihail: 3 bucăţi de îmbrăcăminte, 4 jucării, bomboane, griş, zahăr
D-ra Lizica Obedenaru: 5 bucăţi îmbrăcăminte, griş, zahăr
Copiii D-nei Chiru: 7 bucăţi îmbrăcăminte
Dinu Greculescu – 200 de lei
Nora şi Nicu Polipu: smochine, tapioca, biscuiţi, cacao, griş, zahăr

Uneori, apelul era făcut în versuri.“Când tăticul vostru vine încărcat cu cele bune/ Cu hăinuţe, cu ghetuţe, cu bomboane şi alune/ Şi când plini de bucurie voi primiţi ce v-a lipsit,/ Vă gândiţi oare că-n lume, amărât şi urgisit/ E-un întreg popor de îngeri, copilaşi murinzi de foame,/Cari cerşesc în van iubirea unui tată, unei mame?/Spre orfani deci să trimiteţi gândul vostru-n orice clipă (…)/ Iar când soarta vă aduce fie-un cât de mic prisos,/Daţi din el fără mustrare” (Către copiii bogaţi).

Alteori, era utilizată convenţia scrisorii către Moş Crăciun:În atâţia ani de-a rândul/ Mi-ai citit în taină gândul/ Şi în noaptea de Crăciun/Mi-ai trimis un înger bun/Şi la patul meu călduţ/ Şi-n pantoful meu micuţ/Mi-a pus cai şi sănioare/Albe oi şi căprioare,/Jucării nenumărate (…) Şi copiilor săraci/ Şi mai fă-le o bucurie:/ Scăpă-i zău de sărăcie;/ Dă-le haine, dă-le foc,/ Săniuţe pentru joc/ Pâine să le pui pe masă …” (Scrisoarea unui copil bun către Moş Crăciun).

sursa: http://www.gandul.info/magazin/craciunul-interbelic-ce-si-doreau-copiii-de-la-mos-craciun-in-urma-cu-80-de-ani-fluturei-de-turta-dulce-cu-polen-de-zahar-pe-aripioare-bombonele-usi-de-zahar-portocale-9074062

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!