Cum au reușit guvernele post decembriste să depopuleze Munții Carpați, fragilizând securitatea României și a Europei?

Guvernele de după 1990 au pierdut multe pariuri cu această țară, dar cel mai important pariu pierdut este pariul cu muntele. În numai 27 de ani au reușit să alunge din munte o treime din populația de țărani a acestuia. Se știe în istoria lumii că o populație ce părăsește muntele nu se mai întoarce niciodată, datorită condițiilor mai vitrege di munte. Azi au mai rămas în munți cca 3,3 milioane de persoane. În ritmul actual de părăsire al muntelui, populația rămasă va pleca în următorii 20-30 de ani biologic sau economic.

În acest articol vom arăta cauzele dezastrului din munte dintr-un document sinteză trimis de zeci de ori tuturor guvernelor, de către luptătorul neobosit al muntelui, Profesorul Radu Rey ce și-a dedicat peste 40 de ani din viață acestei cauze. Ca să înțelegem râvna acestui mare om, trebuie să amintim doar faptul că a reușit să oprească colectivizarea Bucovinei asumându-și riscul pierderii libertății, într-un gest disperat de intervenție la Ceaușescu. Dacă mai adăugăm și reușita recentă de la Vatra Dornei în care a reușit să creeze CEMONT (o structură de cercetare multidisciplinară pentru munte de peste 6 milioane de euro) un fel de parlament al Munților Carpați avem o mică imagine despre truda acestui luptător pentru identitate românească.

Extras din analiza Forumului Montan din România condus de către Profesorul Radu Rey:

„Marea zonă montană a României, a reprezentat un areal bine populat, cu tradiţii multiseculare, cu constrângeri naturale severe şi forme de activitate economică şi de viaţă umană, mai ales în domeniul de bază, cel agrozootehnic, marcate de specificitate profundă, neasimilabilă zonelor de câmpie şi colinare.

Experienţa ultimilor 27 ani a demonstrat clar că o bună guvernanţă pentru munte nu se poate realiza „în amestec” cu celelalte zone. Muntele României este prea mare, cu diferenţieri geo-climatice, economice şi tradiţionale, prea accentuate. România nu are, istoric, o experienţă proprie de bună guvernanţă pentru munte. Presiunea zonelor nemontane, în domeniul agro-zootehnic, ca „motor” al întregii economii rurale (70%) este prea mare, cu pericolul marginalizării continue a agriculturii montane.

Nivelul de competenţe pentru specificitatea munţilor deosebit de necesar unei bune guvernanţe, echilibrate, este excesiv de precar, la toate nivelele centrale şi chiar judeţene şi locale.

Importanţa economică, socială, culturală şi de mediu, a zonelor montane este foarte mare, asigurând un echilibru stabil şi durabil la nivel naţional şi o bază de resurse regenerabile, de valoare inestimabilă.

• Şcoala agricolă românească nu a produs aproape nimic pentru specificul agro-economic şi modul de viaţă, montane.

Timp de peste 50 de ani de comunism, tendinţa politică a fost nu dezvoltarea ci slăbirea şi distrugerea proprietăţii private şi implicit a marii rezerve tradiţionale, economico-culturale şi spirituale, care încă mai rezistă în zonele montane.

Eforturile de după 1990 au fost multiple, dar au existat agresiuni repetate, atât din interiorul Ministerului Agriculturii (conceput şi organizat exclusiv pentru marea agricultură) cât şi din exteriorul acestuia, fie din interese private, fie prin slabele competenţe la nivelul birocraţiei tehnice şi a mediului politic. Multiple semnale externe, de susţinere a muntelui, au generat elemente de progres, punctuale, ca staţii-pilot, pentru dezvoltare durabilă în specific montan, dar nu au putut determina aplicarea generalizată, consecventă, a unei strategii politice multianuale în favoarea zonelor montane, aşa cum este strict necesar.

• Multiplele schimbări politice au afectat sistematic instituţiile create, au întârziat intervenţii, au barat procesul dezvoltării, deschizând larg calea unei forme de capitalism sălbatec, care a instalat sisteme monopoliste agresive, făcând „figuraţie” de concurenţă, ieşind în afara cadrului unui sistem democratic. În 20 de ani, instituţiile specializate pentru munte, create cu mari eforturi, de pionierat, au suportat 19 restructurări!!! culminate cu desfiinţarea în 2010 a Agenţiei Naţionale a Zonei Montane şi a Centrului de Formare şi Inovaţii pentru Dezvoltare în Carpaţi, în plină evoluţie!!!
• Preţurile derizorii pentru materiile prime, laptele şi carnea, o problemă definitorie, au generat în scurt timp o puternică destabilizare şi descurajare a celor peste 2 milioane de agricultori montani, care pe cel mai puţin productiv pământ al ţării, cu cele mai mici consumuri energetice şi în sisteme natural-reproductive, produc hrană umană de calitate pentru cca. 3 milioane de oameni, agricultorii-crescătorii de animale montani, fiind totodată unicii depozitari ai unor extrem de valoroase tradiţii agro-economice şi cultural-spirituale, o comoară a naţiunii, dar şi a Uniunii Europene.
• În 2013, faţă de 1994, constatăm: scăderi dramatice ale efectivelor de bovine şi ovine şi în consecinţă degradări, de gravitate majoră, a florei naturale a păşunilor şi fâneţelor, una dintre marile bogăţii ale României, tot mai importantă în sec. XXI şi pe mai departe. Tineretul agricol montan se resemnează şi migrează masiv spre oraşe şi străinătate.
• Dispar, anual, cătune şi chiar sate întregi, iar acest abandon economic nu mai poate fi recuperabil în condiţiile actuale, marcat şi de crize economico-financiare, alimentare, de creşterea demografică, de schimbările climatice, ş.a.

• În faţa acestor realităţi de înaltă gravitate prin consecinţe economice, social-culturale şi de mediu, care vizează însăşi viitorul naţiunii, cu relevanţă şi pentru Uniunea Europeană, o schimbarea radicală de atitudine se impune.
• Pentru prima dată de la aderarea României la Uniunea Europeană, de la nivelul Comisiei Europene a venit orientarea pentru noul PNDR, 2014-2020, ca statele membre să poată prezenta Subprograme tematice, care să reflecte condiţii şi nevoi specifice. A apărut astfel oportunitatea (istorică) pentru ca România să susţină un „Subprogram tematic pentru zona montană”.

Este o ocazie rară de care trebuie neapărat şi necondiţionat ca România să profite (Filosoful Jean Jaques Rouseau spunea că:

trenul dezvoltării trece cam odată la un secol pe lângă naţiuni. Dacă naţiunea va avea înţelepciunea de a prinde acest tren, atunci va urma dezvoltarea sa. . .

Dacă nu….. mai aşteaptă 100 de ani.”

• Faţă de fenomenele agro-economice, demografice şi de mediu, ajunse la limite extreme, nu mai este permis să se întârzie sau să se continue cu ambiguităţi birocratice, deoarece dacă nu se „prinde” perioada 2014-2020 (şi în continuare), viteza de propagare a fenomenelor negative va genera pierderi uriaşe şi imposibil de recuperat. Nimeni, nicăieri şi niciodată nu a mai reuşit să readucă la munte tineretul montan agricol odată plecat şi în cazul muntelui nu există soluţii economice, de înlocuire a fermierilor montani, păstrători de tradiţii adaptaţi fizico-psihic muncii şi mediului montan. Nici demografic şi nici tehnologic nu se pot face „transferuri” dinspre câmpie/deal spre munte şi cu atât mai puţin de populaţii orăşeneşti.     „

Citeste mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/cum-au-reusit-guvernele-post-decembriste-sa-depopuleze-muntii-carpati-fragilizand-securitatea-romaniei-si-a-europei/