Laurențiu Barbu
Despre Ștefan cel Mare s-au scris multe și s-au spus încă și mai multe. Puțini știu, însă, cum a ajuns să ocupe tânărul Ștefan, fiul lui Bogdan al II-lea, mult râvnitul tron domnesc al principatului Moldova. Într-o zi de 12 aprilie, cu 560 de ani în urmă, s-a dat o luptă crâncenă. Este vorba despre bătălia de la Doljești. În acea bătălie Ștefan nu era mânat doar de dorința de a deveni voievod al Moldovei. Tânărul aflat în fruntea a 6000 de ostași se confrunta cu oastea lui Petru Aron, însuși ucigașul părintelui său.
Bogdan al II-lea fusese asasinat la porunca lui Petru Aron cu mai puțin de 6 ani în urmă, la Reuseni. Ștefan a urmărit, desigur, și pedepsirea ucigașului tatălui său, nu doar să devină domnitor. Un alt motiv ce l-a mânat, în luptă, pe tânărul născut la 1434 în Borzești a fost ușurința cu care Petru Aron a acceptat să se subordoneze Imperiului Otoman (plătind turcilor un tribut de 2000 de galbeni pe an).
Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan, domnise foarte puțin, între 1449 și 1451, în vreme ce Petru Aron a domnit în două rânduri – în intervalul 1451-1452 și în perioada 1454-1457. În anul 1457 avea să înceapă cea mai glorioasă epocă din existența seculară a principatului Moldovei: domnia lui Ștefan cel Mare.
La dobândirea tronului, tânărul și cutezătorul Ștefan a beneficiat de un susținător de nădejde – nimeni altul decât vărul său, Vlad Țepeș. Venirea pe tron a lui Ștefan cel Mare a fost o favoare făcută de către destin neamului românesc și poate chiar întregii Europe, la fel cum au fost, de altfel, și domniile lui Vlad Țepeș. Țările Române au reprezentat zidul care i-a oprit pe temuții otomani, cei care reușiseră să cucerească Constantinopolul în anul 1453.
O parte a micii oștiri folosite de către Ștefan la cucerirea tronului Moldovei era constituită din cete puse la dispoziție de către boierii munteni, la porunca lui Vlad Țepeș. O altă parte erau susținători de-ai săi din Moldova de Jos. La Doljești, sat străbătut de către pârâul Hresca, s-a dat o luptă crâncenă între oastea lui Ștefan și cea a domnitorului care îi decapitase tatăl și apoi își plecase fruntea înaintea turcilor.
Încă de pe atunci, de la o vârstă foarte tânără, Ștefan și-a dovedit, pe deplin, calitățile de excepțional conducător de oști. În ciuda faptului că armata sa avea dimensiuni reduse, fiind de presupus că oastea lui Petru Aron era mai mare și mai bine aprovizionată, deoarece se afla pe „teren” propriu, Ștefan a ieșit biruitor. Petru Aron a dat bir cu fugiții înainte de-a putea fi capturat, știind bine ce soartă l-ar fi așteptat. Mai înainte de a fi prins și ucis de către Ștefan cel Mare, Petru Aron a pribegit, 11 ani, prin Polonia, Ardeal și Ungaria, unde a uneltit spre a reveni la domnie.
Bătălia de la Doljești s-a dat chiar în Săptămâna Patimilor. Sărbătoarea Paștilor care a urmat după confruntare l-a găsit pe marele nostru înaintaș în postura de domn al Moldovei. La foarte puțină vreme după izbânda de la Doljești, Ștefan a fost declarat domnitor, pe câmpul numit „Direptate” (acolo unde erau judecate, de către voievozi, diferitele pricini și neînțelegeri ce apăreau între locuitorii țării Moldovei). În acea zi de primăvară a anului 1457 avea să înceapă una dintre cele mai glorioase domnii din istoria românilor, ce avea să dureze până în anul 1504. Astfel a intrat Ștefan în rândul domnitorilor!
Sursă articol: http://www.cunoastelumea.ro/
