Laurențiu Barbu
Contextul european
În prima jumătate a secolului XIX ideea de Unire între Moldova și Țara Românească a început să aibă din ce în ce mai mulți aderenți. Această dorință și-a găsit spațiul de exprimare europeană după războiul Crimeii. În 1853 a izbucnit un război între Rusia pe de o parte și Franța, Imperiul Otoman, Sardinia și Anglia plus “neutra” Austrie de cealaltă parte. Cauza oficială era reglementarea utlizării locurilor sfinte (Ierusalim, Betleem) între catolicii susținuți de Franța și ortodocșii protejați de Rusia.
Motivele reale erau controlul Bosforului și Dardanelelor, teama englezilor că Rusia și-ar putea extinde influența în Persia și India, plus îngrijorările austriece cu privire la dominația rusă în Principate. În 1854, Moldova și Valahia vor fi ocupate de austrieci după alungarea rușilor. Războiul Crimeii consemnează primul foto-reporter de război, ardeleanul Carol-Popp de Szathmári. Presa a preluat imaginile sale și astfel opinia publică mondială a făcut cunoscut ororile războiului.
Dacă până atunci se idealizase războiul, acum nu mai putea face acest lucru. Fotografiile chiar făceau mai mult de 1000 de cuvinte. Imaginile erau statice deoarece tehnica vremii nu permitea instantanee în mișcare. De notat că prima fotografie de război fusese făcută în 1847 în timpul conflictului mexicano-american, dar aceasta nu avea autor și nu a fost prezentată în presă.
Rusia este într-un final înfrântă. Pacea s-a încheiat la Paris pe 30 martie 1856. Unele clauze se referau la Principate. Județele Cahul, Bolgrad și Ismail din sudul Basarabiei erau returnate Moldovei, realizându-se astfel scoaterea Rusiei de pe lista statelor riverane Dunării. Protectortaul țarist este înlăturat, Principatele devenind suzerane Porții dar sub garanția Marilor Puteri. Se proclama libertatea navigației pe Dunăre și neutralitatea Mării Negre. Regulamentele Organice urmau a fi revizuite potrivit dorințelor românilor. În acest scop se convocau în fiecare Principat câte un Divan Ad-hoc reprezentativ pentru fiecare clasă socială. Dorințele divanurilor urmau a fi examinate de puterile europene și rezultatul final exprimat într-o convenție ce se va încheia la Paris. Principatele vor fi conduse de câte un caimacam, adică locțiitor de domn, deoarece mandatele de 7 ani ale lui Barbu Știrbei (Țara Românească) și Grigoire Ghica (Moldova) expiraseră.
Divanul ad-hoc și atmosfera din Moldova
Îndată ce se află clauzele tratatului, în Principate încep pregătirile pentru convocarea divanelor. Curentul unionist crescuse. Erau însă forțe potrivnice. Austria știa că Principatele Unite vor constitui un factor de atracție pentru transilvăneni iar Turcia intuia că un stat unic va putea ridica mari pretenții, inclusiv independența. Austriecii și otomanii au făcut orice pentru a împiedica libera exprimare. Lupta pentru Unire a făcut să curgă „multă cerneală diplomatică“, după cum mărturisea Nicolae Iorga.
La București, forțele anti-unioniste nu puteau interveni deoarece acolo era și comisia Marilor Puteri care supraveghea alegerile. În Moldova primul caimacam, Teodor Balș, mort la scurt timp după numire, cât mai ales al doilea, Nicolae Vogoride, au acționat împotriva unirii. Partizanii unioniști sunt arestați, scoși din funcții, sterși de pe listele electorale, opriți să vină la vot. Astfel, din 2000 de mari propietari sunt înscriși doar 350, din 20.000 de mici propietari doar 2264. Liberii profesioniști au fost doar 11, dintre negustori și meșteri 1190 din 11.000. În total, pentru orășeni și propietari rurali, doar 4658 din 40.000. În ceea ce îi privește pe țărani, au fost trecuți 167.000, dar cum ei votau prin delegați, numele delegaților sunt lăsate în “alb” spre a fi completate de guvern după dorința propie.
Partida unionista protestează. Maiorul Alexandru Ioan Cuza, ispravnic (prefect) de Covurlui (Galați) își dă demisia într-un mod răsunător, motivând în scris că nu poate tolera abuzurile anti-unioniste. Consulul francez de la Iași, Victor Palace, se dovedește aliat al românilor și cere anularea votului. Situația se tensionează. Pentru dezamorsare are loc o celebră întâlnire. Împăratul Napoleon al III-lea, care se sprijinea pe principiul naționalităților, urmărind astfel extinderea influenței franceze era un aprig susținător al românilor. Anglia, care dorea neștirbirea Imperiului Otoman era reticentă. Regina Victoria și împăratul Franței s-au întâlnit la Osborne, într-o insulă din Canalul Mânecii pe yachtul regal, cu scopul de a reglementa problema. S-a ajuns la un compromis: uniune vamală, militara și judecătorească, dar doi domni și două guverne. Se fac noi alegeri iar unioniștii moldoveni au o zdrobitoare majoritate, 81 din 83.
În cea de-a șaptea ședință a divanului moldovean se formulează dorințele naționale. Mihail Kogalniceanu spune: “Luând în privire că dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generațiile trecute, aceea care este sufletul generației actuale, aceea care împlinită va face fericirea generațiile viitoare, este Unirea Principatelor într-un sigur stat, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru că în Moldova și în Valahia suntem același popor, identic ca nici unul altul, pentru că avem același început, același nume, aceeași limbă, aceeași religie, același istoric, aceeași civilizație, aceleași instutuții, aceleași legi și obiceiuri, aceleași temeiuri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe de îndestulat, aceleași hotare de păzit, aceleași dureri în trecut, același viitor de asigurat și în sfârșit aceeași misie de îndeplinit”. În această ședință, Adunarea ad-hoc cu 81 de voturi pentru și 2 împotrivă hotărăște:
“1. Respectarea drepturilor Principatelor și îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulați”i încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634
2. Unirea Principatelor într-un stat sub numele de România
3. Prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene și ai cărui moștenitori să fie crescuți în religia țării
4. Neutralitatea pământului Principatelor
5. Puterea legiuitoare încredințată Adunării Obștești, în care să fie reprezentate toate interesele nației.
Toate acestea sub garanția colectivă a puterilor care au subscris tratatul de la Paris”.
Opinia publică din Apus ne era favorabilă, în special Franța. “Moldo-vlahii” erau binecunoscuți prin propaganda ce o făcuseră exilații de la 1848, prin numeroase broșuri și lucrări pe care le tipăriseră ei, dar și amicii lor străini. Printre aliați era și contele de Cavour, marele om de stat italian, care urmărea unificarea țării sale.
Întrunite în capitala Franței pentru a lua în discuție cererile celor două Divanuri ad-hoc (10/22 mai – 7/19 august 1858), puterile europene au adoptat Convenția de la Paris:
- Principatele își păstrau autonomia sub suzeranitatea Porții și sub protecția celor șapte puteri;
2. Se adopta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare având instituții proprii, inclusiv domnitor;
3. Se înființau instituții comune precum Comisia Centrală de la Focșani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiție și Casație, armata;
4. Se prevedeau principii de organizare și modernizare a viitorului stat (separația puterilor în stat, desființarea privilegiilor de clasă, egalitatea în fața legii, drepturi politice pentru creștini, libertatea individuală);
5. Dreptul de vot ramânea cenzitar
Domnitorii trebuiau să îndeplinească o serie de condiții: să fie cetățean român de a doua generație, adică și părinții să fi fost români, să aibă minim 35 de ani, un venit de cel puțin 3.000 de ducați anual, să fi ocupat funcții publice minim 10 ani sau să fi fost deputat. Domnitorul cârmuia cu minștrii săi care deveneau răspunzători pentru actele adoptate. Convenția de la Paris devenea legea fundamentală a românilor.
Pe 28 decembrie 1858 se deschidea Adunarea Electivă a Moldovei. Unioniștii dominau clar. La sfârșitul anului, la Focșani, evenimentul era sărbătorit în chip minunat. Pe 3 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza este desemnat candidat al Partidei Naționale. Pe 5 ianuarie este ales domnitor. El urma să conducă Moldova până când împrejurările puteau permite alegerea unui principe străin. Motivul? Europa era dominată de sisteme monarhice, iar un prinț străin ar fi fost înrudit cu alte familii domnitoare, fapt ce ar fi ajutat în politica externă a românilor.
Către noul domn curg telegrame de la apropriații săi, de la instituții, de la membri ai Partidei Naționale din diverse ținuturi sau de la cetățeni fericiți pentru îndpelinire unui vis. Mai mulți oameni din Tecuci i-au urat “dulce viitor și mare prosperitate”. Caterina Vlădoianu- măritată în Valahia- l-a felicitat ca “moldoveancă și veche prietenă”. Frații Alexandru și Nicolae Hurmuzaki trimit și ei urări. Locțiitorul cârmuitorului de Neamț scrie în telegrama sa, după urările de rigoare, “să trăiască egalitatea și legalitatea”. Entuziasmul era de nestăvilit. La Focșani, pe 6 ianuarie “poporul orașului este tot în picioare pre ulițele iluminate”. La Galați entuziasmul “a fost și este mare”. Botoșaniul este “strălucit iluminat și bănți muzicale au răsunat pe uliți, strigări de ura și închinări de toasturi”.
La Roman, unde se proiectează “artifiții cu țifra domnitorului” (un A suprapus peste un I), “entuziasmul nu este curmat nici în a treia zi după alegere”. Vasluienii se bucură de “cele mai frumoase stăluciri de pe cer”. Un grup de cetățeni din Piatra Neamț telegrafiază caimacamului Anastasie Panu: “facă Cerul ca epoha guvernământului vostru provizoriu să fie exemplul guvernământului stabil în viitorime”.La Botoșani “nația aremeană” a sărbătorit într-o “pompoasă adunare de 500 de oameni”, prilej pentru postelnicul C. Bobeică de a vorbi despre “o comună uniune, fără excepție de clasă, partidă sau nație” și de “duhul veacului”. Tot el se adresează către “înalții frați de piste Milcov”. În mod semnificativ, la Focșani, la 6 ianuarie, “frații români de piste Milcov și împreună cu ei și corpul electoral au venit la noi și au luat parte împreună la această fericită sărbătoare”. De la București, George Sion i-a telegrafiat lui Alecsandri anunțându-l că “ființa mare bucurie și entuziasm între munteni și că în ziua următoare urma să aibă loc “un mare banchet în onoarea Măriei Sale”.
Căimăcămia Țării Românești s-a adresat Căimăcămiei Moldovei transmițându-i felicitări și exprimându-și convingerea că “alegerea va contribui a înnoda mai strânse legămintele ambelor Principate Unite”. La rândul său, Colegiul Electoral din București a salutat pe noul domn, “cu respect și amor”, numindu-l “întâiul principe al Principatelor Unite”. Primul pas fusese făcut. Peste 19 zile va avea loc unul dintre cele mai frumoase episoade ale istoriei naționale.
sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-fost-ales-alexandru-ioan-cuza-domn-al-moldovei/
