in

Cunoști cei 10 români, care au schimbat lumea?

Ne-am afirmat ca popor în rândul marilor ierarhii ale lumii datorită unor oameni ce prin simplitatea lor, au reușit să aducă omenirii performanțe științifice uluitoare. Fie că vorbim de medicină, biologie sau aviație, România s-a declarat glorioasă la capitolul știință, având genii în fiecare domeniu. Însă, cine sunt cei 10 români, care au uluit prin capacitatea intelectuală?

Captivanți doar de simțul științific înnăscut, aceștia s-au afirmat puternic dincolo de granițele țării, făcând istorie cu numele și creațiile lor. Invenții ce au lansat lumea spre o nouă eră, ce vor rămâne veșnic cunoscute în rândul oamenilor de știință și desigur, în gândul românilor în mod special. Pentru că indiferent de cultura sau cunoștințele legate de domeniile științei, orice patriot va știi numele celor 10 ce au schimbat întreaga omenire. Astfel, care sunt românii ce și-au construit o imagine demnă de respectul a zeci de generații?

Mircea Eliade
Mircea Eliade este cunoscut drept unul dintre cei mai influenți istorici ai religiilor. Acest fapt se datorează contribuțiilor sale în domeniul filosofiei, cele mai de preț lucrări ale sale fiind: ,,Sacru și Profan” și ,,Mitul Eternei Reîntoarceri”.

Dacă poporul român dispare de pe faţa pământului şi rămâne o carte a lui Eminescu, lumea va şti cine au fost românii…

Mircea Eliade

Henri Coandă
Românul ce a inventat cu 100 de ani în urmă avionul cu reacție, și-a făcut cunoscut numele în fața întregii lumi, imaginea lui rămânând veșnic vie în rândul marilor ingineri ai aviației.

Emil Palade
Născut la Iași, lui Emil Palade i-au fost recunoscute meritele în domeniul biologiei nucleare de către Fundația Nobel din Stockholm. A fost unicul român ce a reușit să câștige un premiu Nobel.

Nicolae Păulescu
Insulina, acest element vital pentru o mare parte din omenire, a fost descoperită de Nicolae Păulescu. În ciuda faptului că Premiul Nobel a fost desemnat altor doi cercetători, meritele lui au fost amintite în cadrul festivității. Studiile despre insulină erau realizate de către acesta de mai bine de doi ani până ca cei doi să fie recunoscuți drept descoperitorii insulinei.

Ioan Cantacuzino
Holera a fost în mare parte extirpată cu ajutorul unui vaccin antiholerică descoperit de către medicul Ioan Catacunzino. În anul 1913 conducea prima acțiune de vaccinare, salvând mii de vieți.

Fii precum o stea, având propria ta lege şi propria ta traiectorie.

Ioan Cantacuzino

Ana Aslan
Se remarcă răsunător un nume de femeie prin toți oamenii de știință, aceasta fiind Ana Aslan. Capacitățile sale cu privire la domeniul geriatriei, au reușit să conceapă un leac împotriva bătrâneții, produsele Gerovital fiind rezultatul acelor studii. Mari nume din lume au beneficiat de tratamentele Anei Aslan, având un succes covârșitor.

Emil Racoviță
Născut la data de 15 Noiembrie 1868, Emil Racoviță este cunoscut drept fondatorul biospeologiei. Prin studiile realizate de-a lungul expediției științifice din Antarctica, acesta a reușit să se afirme în rândul marilor cercetători ai lumii.

Petrache Poenaru
Cel mai elegant și rafinat instrument de scris a fost inventat de o minte românească și anume Petraeche Poenaru. Invenția acestuia s-a afirmat pentru prima dată la Viena, iar în anul 1827 a ajuns la Paris.

Traian Vuia
Cu ajutorul unui aparat mai greu decât aerul, Traian Vuia a fost omul care a realizat primul zbor autopropulsat. Acest lucru avea loc la data de 18 Martie 1906, urmând să creeze un aparat de zbor ajutat de resurse limitate. S-a bazat doar pe puterea capacității sale intelectuale și în cele din urmă a reușit.

Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman.

Traian Vuia

Nadia Comăneci
Încheiem povestea celor 10 cu un ZECE PERFECT al româncei ce a făcut istorie în lumea gimnasticii. Obținând primul 10 al timpurilor în cadrul Jocurilor Olimpice, Nadia Comăneci este gimnasta fără de egal a României. Antrenoare în Statele Unite ale Americii, aceasta conduce noi generații spre perfomanța absolută.

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.