Laurențiu Barbu
Situată în partea de nord-vest a municipiului București, în continuarea cartierului Militari, comuna Chiajna din județul Ilfov s-a dezvoltat pe malul drept al râului Dâmbovița, fiind formată din satele Chiajna (reședința), Dudu și Roșu. Este străbătută de șoseaua de centură a municipiului București, iar autostrada București–Pitești începe pe teritoriul ei. Satele comunei sunt însă deservite de șoseaua județeană DJ601A, care duce înspre est la București (cartierul Militari), și spre nord-vest la Dragomirești-Vale și mai departe în județul Giurgiu la Joița și în județul Dâmbovița la Brezoaele, Slobozia Moară (DN7), terminându-se în DN71 la Răcari. Prin comună trece calea ferată de centură a Bucureștiului, segmentul fiind tranzitat de trenurile ce circulă între București și Videle (cu destinația Craiova sau Giurgiu).
Dacă vom căuta în istorie, vom afla că Doamna Chiajna a fost soția domnului Țării Românești, Mircea Ciobanul, fiind fiica domnului Petru Rareș al Moldovei și nepoata lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Se presupune ca s-ar fi născut, pe la 1525, în Polonia. Chiajna este numele slavon pentru Despina, însă numele ei de botez era Ana. În 1545 s-a măritat cu domnul Țării Românești, Mircea Ciobanul, cunoscut în istorie pentru măcelărirea boierilor pe care îi bănuia de trădare. Din această căsătorie au avut trei băieți și mai multe fete. Doamna Chiajna a rămas în istorie, când în septembrie 1559, după ce Mircea Ciobanul a murit, boierii refugiați în Ardeal, de frica crudului și nemilosului voievod, au răsuflat ușurați, apoi au adunat în mare grabă o mică oaste și, trecând munții, s-au îndreptat spre București cu gândul de a prelua ei puterea. Doamna Chiajna, văduva lui Mircea, dorind cu orice preț să-și ocrotească minorul ce-l instalase deja pe tron, s-a pus, atunci, ea însăși în fruntea oștii domnești, ieșindu-le în întâmpinare boierilor pribegi. Era pentru prima dată, în istoria României, când o femeie conducea o oștire de război. Astfel, în lupta sa pentru putere, doamna Chiajna a avut, în ordine, trei lupte, în interval de doar o lună: la Românești, la Șerbănești și la Boianu. Îi întărește domnia fiului prin daruri trimise turcilor, de unde a cerut și doi tineri fanarioți pentru fiicele sale. Au fost propuși tânărul și chipeșul Stamatie Paleologu și bătrânul Cantacuzen. Fiica ce trebuia să se căsătorească cu bătrânul, a fugit cu tânărul boier român Radu Socol pe care îl iubea. Ca să spele rușinea aruncată pe obrazul Porții otomane, Chiajna a trimis alte noi daruri mari. În același timp ca să se răzbune pe boieri, a dat ordin să fie omorâți mai mulți dintre ei. În 1574 și-a măritat o altă fiică cu sultanul Murad. După un an însă, a căzut în dizgrația turcilor, care au exilat-o la Alep, în Siria. Aici a trebuit să-și câștige existența cu negustoria și țesutul. A murit în 1588, iar mormântul ei este la Galata. A fost o doamnă energică, isteață, urzitoare de intrigi și dornică de putere, dar și o admirabilă mamă, capabilă de orice jertfă pentru copiii ei. Ea a inițiat ctitorirea a numeroase așezăminte religioase și a înființat în 1552, la Câmpulung Muscel, una dintre cele mai vechi școli românești.
În comuna Chiajna din județul Ilfov, la jumătatea lunii noiembrie, în organizarea autorităților locale, se serbează „Ziua Doamnei Chiajna”, cu depuneri de flori la statuia realizată de sculptorul Nicolae Popa. Denumirea comunei ar putea veni de la doamna Chiajna, soția vornicului Cernica-Știrbeiu, proprietarul moșiei pe care s-au stabilit primii cetățeni pe aici. Aceștia ar fi venit, conform tradiției orale, cândva în secolul al XVIII-lea, din teritoriile Imperiului Otoman, o parte dinspre Cernavodă și o parte dinspre Stricleni (un sat din Bulgaria). Prima atestare documentară a satului Chiajna există din 1787, când se menționează în relație cu arderea palatului lui Constantin Ipsilanti de pe moșia Cotroceanca. Marele Dicționar Geografic al României afirmă, însă, că satul de reședință al comunei a fost fondat de imigranți bulgari în 1828, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea populația era încă majoritar bulgară (geții sudici, vlahii). Comuna făcea atunci parte din plasa Snagov a județului Ilfov, și era formată din satele Chiajna, Dudu, Rudeni și Giulești, având în total 2313 locuitori. În comună funcționau 2 școli mixte, 4 biserici, o moară cu aburi și două cu apă, o povarnă și două mașini de treierat cu aburi. În aceeași perioadă, satul Roșu era reședința unei comune separate, formată din satele Roșu, Giulești, Crângași, Catanele și Boja, având în total 800 de locuitori și 179 de case. În comună funcționa o școală mixtă, o moară cu apă și 3 biserici (în Crângași, Giulești și Roșu). În 1925, comuna Chiajna era formată din satele Chiajna, Dudu, Rudeni, Giulești-Sârbi și Catanele (transferată de la comuna Roșu; parte astăzi din satul Rudeni), cu 4228 de locuitori și făcând parte din plasa Băneasa a aceluiași județ. Comuna Roșu a rămas formată din satele Roșu, Giulești-Țigănia și Puțul lui Crăciun, având 5168 de locuitori. În 1950, comuna a fost arondată raionului 16 Februarie al orașului regional București, din care a făcut parte până în 1968, când a devenit comună suburbană a municipiului București, pierzând satele Giulești-Sârbi (integrat în București) și satul Rudeni, arondat comunei Chitila, dar fiindu-i arondat satul Roșu (comuna Roșu a fost desființată, celelalte sate ale ei devenind părți ale Bucureștiului). În 1981, conceptul de comună suburbană a dispărut, Chiajna fiind arondată Sectorului Agricol Ilfov, subordonat Bucureștiului și devenit în 1998, județul Ilfov. Pe raza comunei Chiajna își desfășoară activitatea câteva întreprinderi și unele unități comerciale (Carrefour, Bricostore, etc.), care cer forță de muncă calificată, o parte din nevoile de formare fiind satisfăcute local de Grupul Școlar „Doamna Chiajna”, cu specializările liceale diferite, printre care turism și alimentație, la Școala de arte și meserii. Patru obiective din comuna Chiajna sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Ilfov ca monumente de interes local. Două sunt clasificate drept situri arheologice — așezarea din Epoca Bronzului (cultura Glina) de la Roșu, aflată pe malul drept al Dâmboviței, în colțul pădurii; și situl de la Chiajna, de pe malul înalt al Dâmboviței, între conac și cimitir, cuprinzând: o așezare neolitică, una din Epoca Bronzului (cultura Tei), una geto-dacică, una din secolul al VI-lea e.n. și una medievală din secolele al XVI-lea–al XVII-lea. Celelalte două monumente sunt clasificate ca monumente de arhitectură. Unul este biserica „Sfântul Nicolae” (datând din 1831–1897) din satul Chiajna. Celălalt este biserica „Sfântul Gheorghe” din Dudu, construită în 1841 și renovată în 1899.
Multe persoane își închipuie că numele acestei localități are legătură cu Doamna Chiajna, soția domnului Mircea Ciobanul, care a trait în secolul al XVI-lea. Se pare că totuși așezarea a fost întemeiată cu un secol și ceva mai târziu, numele venind de la altă doamnă Chiajna, soție a unui demnitar local, proprietar al moșiei. Atestarea documentară a satului datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Totuși autoritățile s-au „lipit” de numele mult mai impunător al Doamnei Chiajna, soție de domn, fiică a lui Petru Rareș și nepoată a lui Ștefan cel Mare. Există și o ipoteză, emisă după tradiții populare, care ne spune că biserica părăsită de lângă cartierul Giulești-Sîrbi ar fi fost începută de Doamana Chiajna. Școala gimnazială din centrul administrativ al comunei poartă numele scriitorului Alexandru Odobescu, cel care în 1860 publică nuvela istorică „Doamna Chiajna”. Iată cum o descrie autorul pe apriga doamnă: „…Doamna Chiajna, pe al cărui chip în veci încruntat, nimeni nu putea dovedi păsurile inimii sale; părul ei începuse a cărunți, dar trupul său era înalt, portul ei drept și falnic, ochirea-i strașnică și hotărâtă; caru-i căta mândru în sus, fără grijă și fără sfială.” Aproape de intrarea în comună dinspre Centura Capitalei este amplasată statuia Doamnei Chiajna înfățișată cu coroană pe cap și sprijinită pe un toiag al puterii, pe care se încolăcește un șarpe (naga, știința neștiută a șerpilor). Statuia este realizată de sculptorul Nicolae Popa. Un alt bust al acestei „femeii de fier”, ea conducând oștile în luptele interne pentru tron – fapt de neconceput pentru o femeie în acea epocă („Iar Chiajna, încălecată bărbătește și purtând zale pe piept și un hanger în mână, străbătea rândurile…” – Al. Odobescu), este amplasat în fața Primăriei comunei. Aproape de zona parcului- frumos întreținut – și al „grădinii zoo de la țară” ce merită a fi vizitată, se află Biserica „Sf. Nicolae” (cea inițială a fost construită în 1831); între 2002-2008 s-a ridicat un nou lăcaș de cult (cel vechi nu mai putea fi restaurat) cu o pictură frumoasă sfințită în anul 2012. Vis-a-vis de biserică este un mic părculeț în centrul căruia este amplasat un monument închinat eroilor din comuna Chiajna care au luptat în cele Două Războaie Mondiale. Un vultur veghează deasupra monumentului, iar două tunuri flanchează locul comemorativ. În aceeași zonă se află și Stadionul Concordia, arenă dotată cu instalație nocturnă și care poate adăposti peste 5.000 de spectatori. Alături de stadion este amplasată Sala Concordia (gazdă a meciurilor din diferite sporturi) și un hotel de trei stele. Lângă această zonă sportivă putem vedea cursul râului Dâmbovița, înainte de a fi colectat în Lacul Morii; este doar un fir de apă cu maluri pline de stuf și papură. În satele comunei sunt încă case și acareturi ce pot constitui exemplare de arhitectură din prima jumătate a secolului al XX-lea, case specifice zonei muntenești. Multe au fost transformate și îmbunătățite, având în vederea situarea în apropierea orașului București care a crescut puterea economică a localnicilor. Dacă doriți să vedeți această localitate cu nume de rezonanță istorică, aceasta poate fi o opțiune de petrecere a circa două ore într-un loc situat în zona periurbană a Capitalei; o variantă de luat masa ar putea fi Popasul Rândunica, situat lângă pădure, între localitățile Roșu și Dudu. Iar statuia Doamnei Chiajna vă va privi la fel de semeață și demnă, ca o adevărată eroină.
Sursa: ziarulnatiunea.ro
