Laurențiu Barbu
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială șubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privința surselor de finanțare. Situația s-ar îmbunătăți foarte simplu.
Pe vremuri au existat bani pentru toate problemele: salarii consistente pentru intregul personal medical, burse de specialitate pentru doctorii stagiari; bani pentru mobilier, tehnica medicala de ultima ora, medicamente si tratamente costisitoare; bani pentru modernizarea spitalelor sau ridicarea altora noi. Si mai mult decat atat, toti bolnavii, indiferent de tratament si pozitie sociala, aveau spitalizare gratuita. Boierul si opincarul! Pentru aceasta a fost infiintata „Eforia Spitalelor Civile” de unii care gandeau la binele societatii.
Începuturile
Eforia Spitalelor Civile a luat fiinta printr-o decizie a Generalului Kiseleff in 2 aprilie 1832, prin reunirea Fundatiunilor „Coltea”, „Pantelimon” si „Iubirea de Oameni-Filantropia”. Pana la 1832 aceste trei fundatii au fost gospodarite separat, iar apoi au fost reunite intr-o „Eforie a Spitalelor”, numindu-se ca efori: vornicul Mihail Ghika, logofatul Mihail Racovita, caminarul Alecu Ghika, iar ca „om al mestesugului”, doctorul Picolo. in anul 1847, Gheorghe Bibescu trece sub controlul Eforiei administratia tuturor spitalelor din tara. Domnitorul aproba bugetul, iar cheltuielile erau supuse controlului in acelasi fel ca si cheltuielile statului. intre 1860 si 1864, Eforia a functionat ca o directie anexa a Ministerului de Interne, revenind in 1864, la un patrimoniu distinct de cel al statului, cu caracter de instiuttie de utilitate publica, sub numele de „Eforia Spitalelor Civile”. Legea din 16 octombrie 1864 a hotarat ca bugetul ei sa fie supus votului Adunarii Deputatilor ca si bugetul statului, administrarea bunurilor sale urmand a se face dupa normele administratiei bunurilor statului cu aplicarea legii contabilitatii publice si controlul Curtii de Conturi pentru verificarea gestiunii financiare. Aceasta lege a durat pana la disparitia institutiei, sub comunisti.
Dintre efori au facut parte, de-a lungul timpului, medici remarcabili precum Alexandru Davila, Nicolae Cretulescu, C. Severeanu, Alexandru Sutu, Constantin Cantacuzino, A. Fotino, dr. Gerota, Victor Gomoiu si multi altii. Dupa numai o suta de ani de existenta, „Eforia Spitalelor Civile” reprezenta cea mai importanta institutie de asistenta publica romaneasca. Asezamintele spitalicesti Coltea, Pantelimon si Filantropia aveau deja o istorie remarcabila la intemeierea Eforiei. Aparitia lor este legata de familiile Cantacuzino si Ghika.
Mai întai a fost ctitoria Cantacuzinilor
Manastirea si Spitalul Coltea au fost intemeiate de spatarul Mihail Cantacuzino. Cladirea bisericii si a spitalului pare a fi inceput pe la 1695 si a fost terminata catre 1714. Pe locul pe care a fost cladita manastirea exista o bisericuta de lemn ridicata de clucerul Coltea. Biserica de zid a fost cladita de spatarul Mihail Cantacuzino, impreuna cu un descendent al clucerului Coltea, Radu Coltea. Odata cu cladirea manastirii s-a infiintat si primul spital din tara. Pe langa manastire s-au cladit si odai pentru straini, chilii pentru saraci si o scoala de romaneste si slavoneste, care a functionat pana la 1867, cand a fost stramutata la Slanicul de Prahova. Au fost ridicate astfel „doua spitaluri de fiecare parte a paraclisului, in unul din ele sa fie spre cautare barbati saraci si straini bolnavi in numar de doipsrezece, iar in celalt femei sarace bolnave si tot dar doisprezece”.
Cine se interna in cele doua „spitaluri” pe vremea Cantacuzinilor? Ei au lasat prin testament un chip de regulament: „Daca vre-un boier scapatat, petrecand in saracie si bolnav, or pamantean de aci sau strain, fie si negutator sau vre-un alt om cinstit, dar sarac si bolnav va voi sa alerge spre ajutor la spital, sa fie primit si sa-si aiba hrana si ingrijirea cu indestulare si cuvenita starei sale, fara insa ca sa ramaie in spital ci in alta chilie deosebita unde si doctoru il va cerceta la veri ce nevoe. Iar preotu cimitirului va avea grija pentru cautarea lui cu indestulare; si de se va intampla sa moara sa fie ingropat si inmormantat cu toata cinstea, dupa cum adica s-a vorbit mai sus si despre ceilalti saraci”.
Spatarul Mihail Cantacuzino a intemeiat prin 1706 si o „Fratietate”, in care „fratii” plateau un leu pe an si la moartea lor biserica era indatorata sa le faca „pomenire si sarindare”, fondurile stranse intrebuintandu-se pentru ingrijirea bolnavilor. Spitalul este modernizat si extins intre 1837-1842, avand acum 60 de paturi impartite in doua sectii mixte. Tot acum s-a infiintat, sub directia doctorului Kretulescu, „Scoala de mica chirurgie”, prima scoala de invatamant medical din tarile romanesti, care a functionat in Spitalul Coltea pana la 1852 si careia i-a urmat scoala de la Mihai Voda, devenita in urma Facultatea de Medicina din Bucuresti.
La 1849 se ridica un etaj peste cladirea Coltei, iar numarul paturilor ajunge la 150. in anul 1888, spitalul este reconstruit si functioneaza cu 195 de paturi. La 1932, spitalul avea 392 de paturi si avea numeroase servicii medicale: chirurgie, ginecologie, oftalmologie, dermatologie si sifilis, un serviciu de medicina interna, unul de consultatii generale cu sectii speciale pentru dentistica si oto-rino-laringologie, un serviciu de radiologie cu centru anticanceros.
Primii medici primari ai Spitalului Coltea au fost intre 1832 si 1833 doctorii Frantz Colmar si Apostol Arsache.
A urmat ctitoria Ghiculestilor
Cel de-al doilea spital al Eforiei de la 1832 a fost Fundatiunea Pantelimonului, infiintata in 1735. Constructia manastirii si a spitalului a inceput in 1735, dar a fost finalizata de Grigore al II-lea Ghika, la a doua sa revenire pe tronul muntean, la 1750. in afara spitalului pentru „bolnavi obisnuiti”, Grigore Ghika a mai ridicat un spital „pentru ciuma si lingoare”. Acesta din urma este mutat la 1796 in mahalaua Dudesti. Spitalul Pantelimonului este modernizat si extins in 1822 de Grigore Ghika IV, noul domn al Valahiei.
La 1750 spitalul avea 12 paturi, la 1822, 37 de paturi, iar dupa reconstruirea lui din 1867-1869, avea 60 de paturi. Cu acest prilej este infiintat pe langa spital un orfelinat pentru copii saraci, care in 1881 a fost preluat de Ministerul Instructiunii. La 1932, Spitalul Pantelimon avea 367 de paturi si cuprindea un serviciu de chirurgie, unul de medicina interna si unul de boli nervoase. Primii medici primari ai spitalului au fost dr. Dimitire Caracas intre 1784 si 1804 si Constantin Caracas intre 1804 si 1828.
Initiativa unui doctor si milostenia boierilor valahi
Cel de-al 3-lea spital, care alaturi de spitalele Coltea si Pantelimon a fiintat „Eforia Spitalelor Civile”, a fost Fundatiunea „Iubirea de oameni-Filantropia”. Fundatia Filantropia a luat fiinta la anul 1813 din initiativa unor boieri indemnati de doctorul Constantin Caracas, medic al Capitalei. Spitalul a functionat de la inceput pe terenul pe care se gaseste si astazi, teren daruit de Banul Grigore Baleanu. La Fundatiunea Filantropiei au contribuit si domnitorul Gheorghe Karagea, inchinandu-i veniturile manastirilor Arnota si Govora, precum si generalul Kutusoff, al carui portret se mai afla la 1932 in capela spitalului. Biserica din mijlocul spitalului a fost cladita de doamna Ecaterina, sotia paharnicului Raducan Farcasanu. Spitalul s-a deschis la 1815 cu 20 de paturi, dupa marea epidemie de ciuma a anilor 1813-1814. Spitalul este extins periodic intre 1834 si 1871. in anul 1890 este reconstruit si extins apoi cu noi pavilioane in 1925 si 1926. in 1932 spitalul avea 221 de paturi si variate servicii medicale precum: doua de medicina interna, unul de chirurgie, altul de oto-rino-laringologie si un numar restrans de paturi atasat consultatiilor de boli de ochi. Primul medic primar al spitalului a fost Constantin Caracas intre 1815-1828.
Pana la 1832, cele trei asezaminte spitalicesti aveau sute de hectare donate prin toata Valahia atat de ctitori, cat si de binevoitori, pe parcursul unui secol. Acestora li se adauga importante sume de bani, lei aur, galbeni olandezi, taleri sau ruble rusesti, imobile in Bucuresti si alte orase, mori, magazine, pravalii etc.
Eforia infiinteaza noi spitale
Pe propria cheltuiala, adesea statul roman neajutand cu un sfant, Eforia Spitalelor Civile, folosind uzufructul donatiilor, a fiintat numeroase asezaminte spitalicesti. intre primele dintre acestea a fost primul institut pentru copiii orfani din tara, infiintat in anul 1794, dupa staruinta mitropolitului Filaret II, institutie trecuta insa la 1881 sub administrarea Primariei Capitalei. Desi aproape toate institutiile de asistenta infantila infiintate de Eforie au iesit din patrimoniul ei, totusi Eforia a inteles sa contribuie la sustinerea institutiilor sale in continuare. De pilda, ea a platit o parte din personalul medical al „Leaganului Sf. Ecaterina” din Bucuresti.
In anul 1831, clucerul Gheorghe Boldescu a infiintat un spital cu 30 de paturi in Ploiesti, pe speze proprii. intre 1840 si 1841, acelasi clucer reconstruieste spitalul si il ofera Eforiei. Clucerul doneaza pentru intretinerea spitalului un han cu 6 pravalii si 15 camere pentru inchiriat, chiar in mijlocul targului Ploiestilor, sase pogoane de vie, zece mii de taleri, dar si „patru suflete de tigani”. Spitalul cunoaste ultima modernizare si extindere la 1893. Primul medic primar al spitalului a fost dr. Vasarhely intre 1844 si 1859.
Pentru o scurta perioada de timp, Eforia a infiintat o scoala de infirmiere in anul 1891. Cursurile erau de doi ani, iar practica se facea in spitalele Coltea si Filantropia. Dispare catre inceputul secolului al XX-lea, Eforia nereusind sa sustina singura financiar asemenea intreprindere. Este reinfiintata abia la 1931, in colaborare cu Directia Generala a Serviciului Sanitar, sub numele de Scoala de Infirmiere „Regina Maria” si s-a aflat in pavilioanele Spitalului Colentina.
In anul 1838, Eforia infiinteaza primul Ospiciu de Alienati in Schitul Malamuci. De aici si cuvantul „balamuc”, identic cu „malamuci”, potrivit lui Lazar Saineanu. Dupa 1860, numele ospiciului se schimba in Marcuta. Devenind impropriu catre 1900, Eforia, cu sprijinul autoritatilor, reuseste dupa aproape 15 ani de tergiversari birocratice sa edifice Spitalul de Boli Nervoase si Mintale de la Vacaresti, pe terenul Eforiei, astazi Spitalul „Dr. Alexandru Obregia”.
Anul 1839 este punctul de plecare al Scolii de Moase, infiintata pe langa Spitalul de Nasteri, in urma hrisovului din 10 iulie, semnat de Alexandru D. Ghika. La 1932, Scoala de Moase avea 165 de eleve. Spitalul de Nasteri, sau „Maternitatea”, a fost infiintat in anul 1837, in mahalaua Radu Voda. Este deschis la 1839 cu 12 paturi. in anul 1881, Eforia a inceput ridicarea unui nou imobil in curtea Spitalului Filantropia, local unde s-a mutat in anul 1883. Spitalul este extins cu noi pavilioane la 1898 si 1925, ca urmare a unor donatii banesti. in anul 1931, Spitalul „Maternitarea” avea 171 de paturi, iar primii medici primari au fost dr. Iosif Sporer intre 1839 si 1850 si dr. Ludvig Kraus intre 1840 si 1855.
Din fondurile Fundatiei Pantelimon, Eforia a ridicat Spitalul Colentina sau Noul Pantelimon. Ridicarea spitalului a durat intre 1858 si 1864, Alexandru Ioan Cuza contribuind cu 2.000 de galbeni. Daca la intemeiere a avut 100 de paturi, la 1932 era cel mai important spital al Eforiei, avand 600 de paturi. Cuprindea la acea vreme un serviciu de medicina interna, unul de chirurgie, altul de boli venerice, servicii de boli nervoase, de chirugie urinara, de radiologie, de fizioterapie si patru pavilioane de boli contagioase. Primii medici primari ai Spitalului au fost dr. Teofil Glük (1864) si I. Heinemann (1864-1866).
Fondurile Fundatiei Pantelimon au fost folosite de Eforie pentru infiintarea Spitalului de Copii, in anul 1858. El a inceput sa functioneze ca un dispensar, in casele dr. Barasch din mahalaua Dudesti. in anul 1864 il gasim functionand in vechiul local al Liceului Sf. Sava cu 90 de paturi, iar in 1884, Eforia cumpara terenul din Soseaua Basarabilor si incepe construirea noului spital pe locul unde functioneaza si azi, purtand numele unuia dintre fostii efori dintre 1861 si 1862: Grigore Alexandrescu. incepand cu 1893 a avut si sectii de boli contagioase. La 1933 spitalul avea un serviciu de chirurgie, unul de medicina interna si o serie de pavilioane destinate bolilor contagioase. Primul medic primar al spitalului a fost dr. Iulius Baras.
Spitalul Rallet a fost ridicat de Eforie la 1875, in comuna Cocos din judetul Dambovita. A fost distrus in timpul Primului Razboi Mondial si nu a mai fost refacut. Din legatul donat de Iordache Zossima, Eforia a ridicat in conacul mosiei sale de la Nenisori-Armasesti, din judetul Ialomita, spitalul Zossima. A fost refacut partial in 1896, iar la 1930 functiona ca spital rural mixt cu 20 de paturi.
Eforia a infiintat la Sinaia in 1897 un spital, care, desi foarte avariat in anii 1916-1918, a fost refacut dupa 1925, avand 70 de paturi la 1930. Primul medic primar a fost dr. Evian intre 1897 si 1900.
O alta donatie testamentara, a doamnei Maria dr. O. Blazian, a ajutat Eforia sa intretina la Ramnicu Sarat un mic azil de batrani cu un numar de 14 paturi. in urma donatiei lui I.I. Dalles, Eforia a infiintat un spital in comuna Bucsani din judetul Dambovita, cu un numar de 20 de paturi, deschis la 1932. Donatia in bani a Ceciliei Petrescu a insemnat amenajarea in vila Eugeniu Statescu din Campulung Muscel a unei case de retragere pentru batranii lipsiti de mijloace. Ea a fost pusa in functiune la 1932.
Eforia a primit in anul 1929 legatul defunctului Jean Economos, luandu-si obligatia de a infiinta in conacul de la Roznov, judetul Neamt, un sanatoriu de tuberculosi.
Greutati dupa marele razboi
Reforma agrara din anii 1921-1922 a diminuat veniturile Eforiei. Din 148.346 ha, Eforia a pierdut 121.424 ha. O lege care, la acest amanunt, a realizat o nedreptate. Toate proprietatile Eforiei se aflau in utilitate publica. Din uzufructul lor erau intretinuti gratuit, cu tratamente medicale variate, sute de bolnavi saraci. Statul nu a tinut cont de aceste realitati sociale. El a rascumparat terenurile cu 300 de milioane de lei, bani care s-au devalorizat cu repeziciune. Eforia a ramas sa foloseasca uzufructul a 26.933 ha incepand cu 1923. Mai mult, birocratia ingreuna intrarea in posesia Eforiei a unor mosii de o suprafata de 1.763 ha, ramase de la diferiti donatori.
Astfel ca numai dupa diminuarea catastrofala a veniturilor sale, in urma exproprierii, s-a pus problema impartirii sarcinilor necesitate de ingrijirea bolnavilor saraci cu autoritatile locale, primarii de orase sau de sector, in cazul Bucurestilor. in 1921, Eforia a fost nevoita sa aplice o taxa de 80 de lei pe zi pentru sectiile medicale si 120 lei pentru sectiile chirurgicale, in cazul bolnavilor bogati. Dar notiunea gratuitatii ingrijirilor medicale era asa de adanc inradacinata in obiceiurile tarii incat chiar persoane cu oarecare stare s-au deprins foarte greu chiar la plata partiala a acestor cheltuieli.
La 1928, Eforia incheia cu Primaria Bucurestilor o conventie, prin care aceasta din urma se obliga sa plateasca intretinerea bolnavilor saraci trimisi spitalelor de serviciile de asistenta ale comunei, precum si intretinerea bolnavilor de boli contagioase si venerice. Cu acest prilej s-au fixat taxele de 120 lei pe zi pentru bolile obisnuite si contagioase si de 160 lei pe zi pentru bolnavii cu boli venerice. Ceva care se asemana cu compensarea retetelor de astazi sau a unor tipuri de analize medicale. Primaria Bucurestilor nu a platit nimic, iar dupa patru ani datora Eforiei suma de 44 milioane lei. La aceasta nepasare s-au mai adaugat alte tipuri de nepasari, foarte obisnuite si azi: „Lipsa de legatura dintre dispensare, ambulatorii si spitale, lipsa de relatii intre diversele spitale razletite in cele patru colturi ale orasului si lipsa de legatura intre autoritatile care acorda gratuitatea si administratiile propriu zise ale spitalelor”.
Averea Eforiei in anii interbelici
In afara domeniului agricol deja amintit, Eforia Spitalelor Civile detinea 51.622 ha de padure situate in regiunile de ses, deal si munte. Dupa expropriere, Eforia a ramas cu subsolul mosiilor expropriate din regiunile petrolifere. Aceste mosii au fost Slobozia-Vrajitoarea in Prahova; mosia Doftanet-Poenareanca concesionata societatilor „Steaua Romana” si „Concordia”; mosia Balaca-Scaeni concesionata societatii „Subsolul Roman”; mosiile Sarasca-Matita, Delnita si Viadesti-Valea Dobrotei, toate in Prahova, precum si mosia Bucsani-Dalles din judetul Dambovita. Interesant, aceasta din urma a fost concesionata pana in 1977 societatii „Subsolul Roman”. Alte mosii aflate in posesia Eforiei din zona petrolifera a Prahovei au fost: Poiana, Cocorasti-Capri, Valea Mantiei Pantazi si Nisipoasa, Urlati Fantanelele si Varbilau, al caror subsol nu a fost concesionat.
Eforia a detinut sute de imobile urbane in Capitala, la Sinaia si in diferite localitati din tara. Cele mai renumite au fost Palatul Eforiei, pe care il puteti vedea si azi pe Bulevardul Elisabeta, astazi acolo fiind Primaria Sectorului 5. Asadar, restituirea trebuie sa inceapa cu aceasta cladire, care la 1935 cuprindea si un complex de magazine, o sala de spectacole cu diferite anexe, apartamente si o instalatie de bai publice. in Bucuresti, Eforia mai detinea casele defunctului A. Veleanu de pe strada Lipscani 77, cu doua pravalii si apartamente; apoi casele de pe strazile Sfintilor 10, Popa Soare 2, Calarasi 59, Foisor 12, Minotaur 55, Elena Doamna 47, Grigore Alexandrescu 57, o casa si un teren de 13.000 mp pe soseaua Vitan si casa de pe Aleea Aleea Izvoranu 7, toate donate de proprietari. Au urmat imobilele Antachi din str. Carol 130, George Filipescu din Dionisie 48 si Luterana 17, casele Ecaterina Florescu din Str.gen. Anghelescu 69 si Crisana 19, casele Elena Lazarescu din Bdul Elisabeta 37, casele M. Cristescu din Calea Victoriei 141 si multe altele.
La Sinaia, Eforia detinea hotelul Caraiman, hotelul Palace si Cazinoul cu tot complexul aferent de magazine. Eforia mai detinea un stoc de diverse actiuni, printre care 2.116 actiuni ale Bancii Nationale a Romaniei, 5.096 actiuni ale societatii „Sinaia”, 33.400 actiuni „Subsolul Roman”, 36900 actiuni ale societatii „Petrol Govora”, 20.000 actiuni ale „Creditului Rural” precum si alte actiuni si rente de o valoare nominala de cca. 20 milioane lei. Acestea au fost in linii generale bunurile mai importante detinute de Eforie. La acestea adaugam un numar de 17 schituri cu veniturile lor, aflate la 1931 in proprietatea Eforiei. in anul 1931, Eforia Spitalelor Civile avea un venit total de 216.300.000 lei, in conditiile in care intretinea in spitalele sale un numar de 2.200 paturi, si tot atatea tratamente gratuite. Costul era de cca 160 lei pe zi pentru tratamentele chirurgicale si 120 lei pentru tratamentele obisnuite.
O restituire necesara
Eforia Spitalelor Civile, ca institutie publica, este o restituire necesara, daca nu obligatorie, pentru insanatosirea sistemului sanitar. Acest lucru inseamna restituirea tuturor proprietatilor nationalizate intre 1949 si 1955, dar si actualizarea sumelor de bani detinute candva in actiuni si legate. O restituire ad-integrum. O astfel de institutie va reprezenta un model de organizare si de autoadministrare institutionala, demna de invidiat chiar si de Ministerul Sanatatii. Astfel vor putea fi rezolvate cazurile medicale costisitoare, care-si asteapta randul pentru vreo clinica din strainatate; solutii pentru salariile medicilor conforme cu specializarea si rezultatele din practica medicala; tratamente gratuite pentru majoritatea bolnavilor cu venituri mizerabile, o grija mai putin pentru batranii acestei tari, care se vor putea bucura de sanatoriile detinute candva de vechea Eforie.
AUTOR: Adrian Majuru
