Ego Zenovius votum posui

Fibula cu această dedicaţie, descoperită nu la Biertan, ci într-o zonă mult mai retrasă de la marile drumuri, ceea ce demonstrează că nu a fost adusă din sudul Dunării, ci a fost o creaţie locală şi o dovadă a creştinării populaţiei locale.

Românii s-au născut ca popor creştin. Suntem primul popor creştinat din această parte a Europei şi spre deosebire de alte popoare creştine ale Europei francezii, de exemplu, creştinarea nu s-a făcut din voinţa unui rege, pe care vechile credinţe tribale nu îl mai mulţumeau şi nu-i mai serveau în exercitarea puterii, ci prin adoptarea treptată a religiei noi, de masa populaţiei.

Spre deosebire de migratorii care au trecut pe aici şi s-au creştinat, daco-romanii nu au adoptat forma ariană a creştinismului numită aşa după Arie din Alexandria, a cărui învăţătură creştină a fost condamnată ca erezie de Primul Conciliu de la Niceea, din 325. Răspândirea creştinismului s-a făcut cu repeziciune după ce împăratul Aurelian a retras administraţia şi armata din Dacia, în 271, căci nu mai exista o autoritate politică în măsură să se opună fenomenului.

În secolele IV-V se converteşte masiv la creştinism şi lumea rurală, mai conservatoare prin definiţie, astfel că în a doua jumătate a secolului al V-lea şi în secolul al VI-lea populaţia romanică din fosta provincie romană era una creştinată. Când slavii, încă păgâni, s-au aşezat în ţinuturile intracarpatice şi sudice, au găsit o populaţie romanică convertită la creştinism definitiv.

Propagarea creştinismului s-a făcut prin limba latină, aşa cum o dovedesc cuvintele vocabularului specific domeniului credinţei. Creştin derivă din christianus, cruce din crux, a boteza din baptisare, sfânt din sanctus, Rusalii din Rosalia si exemplele pot continua.
Unul dintre cele mai semnificative obiecte ce ne vorbesc despre răspândirea creştinismului aici este o piesă, un donarium (ofrandă oferită unei divinităţi, în cazul nostru lui Dumnezeu), cunoscut sub numele de donariumul de la Biertan. Din candelabrul iniţial, din secolul al IV-lea, s-au păstrat doar o tăbliţă de bronz care conţine o inscripţie votivă şi monograma Mântuitorului Iisus Hristos cu majuscule greceşti, încadrată într-un cerc. Piesele au fost descoperite în urmă cu aproape 250 de ani de un sas din Biertan, la rădăcina unui stejar bătrân doborât de furtună. Doar că piesele nu au fost găsite la Biertan, ci în locul care se numea pe atunci „mlaştina de la fântână“, iar astăzi se cheamă „La Chinedru“. Chinedru este numele unui cătun românesc apărut în acea zonă în secolului al XIX-lea şi dispărut după colectivizare. Zona Chinedru este situată geografic în valea Copşei Mari, nu în valea Biertanului, cum se credea. Precizarea, făcută de dr. Gheorghe Baltag, cercetător din Sighişoara, este extrem de importantă. Piesa este, evident, de factură sud-dunăreană şi a ajuns aici, s-a spus, asemenea multora altora de acelaşi fel, fie fiind pierdută dintr-un transport pornit din sudul Dunării, fie jefuită de vizigoţi dintr-o bazilică de la sud de Dunăre, din Imperiul Roman, şi abandonată pe drumul lor de întoarcere către nord-estul Transilvaniei. Prin Biertan trecea, într-adevăr, un drum relativ important, drum ce figurează pe hărţile medievale şi care ar fi putut fi utilizat de vizigoţi în Antichitate. Dar „donariul“ a fost descoperit la Chinedru, într-o mică vale secundară, greu accesibilă şi astăzi, situată la 6-7 km sud-est de Biertan, pe unde nu trece niciun drum important. În cadrul unor cercetări arheologice de teren efectuate în anii 2008-2009 de domnul Gheorghe Baltag s-au descoperit urmele unei vechi aşezări umane, aflate în apropiere de Chinedru, foarte probabil contemporană cu donariul.
Istoricul Kurt Horedt afirma în urmă cu mai mulţi ani: „candelabrul creştin (donariul) a făcut parte din dotarea unei capele de lemn aparţinând unui sihastru retras în valea adâncă a Copşei“, pentru a propovădui Evanghelia şi a boteza populaţia vorbitoare de limbă latină din zonă. El a folosit în acest scop un baptisterium – mic edificiu construit pentru oficierea botezurilor – alimentat din izvorul puternic, cu apă foarte bună, aflat şi astăzi acolo.

Obiectele descoperite în 1775 au ajuns ulterior în posesia primarului Mediaşului, Conrad von Heydendorff cel Bătrân, om de ştiinţă, care le-a analizat primul. Într-o scrisoare din 1779, publicată mai târziu, primarul von Heydendorff ajungea la o concluzie extrem de interesantă: biserica greco-orientală sau ortodoxă, considerată în Evul Mediu drept biserică tolerată, ca şi românii (valahii) din Transilvania, este mai veche decât bisericile „recepte“ şi s-a folosit iniţial de limba latină, înainte de a trece la liturghia în slavonă.
Creştinismul şi romanizarea au fost pilonii prin care populaţia din arcul carpato-danubiano-pontic a rezistat valurilor succesive de migratori, ce au trecut rapid sau s-au aşezat în aceste ţinuturi.

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Sursa: eualegromania.ro