Expediția lui Emil Racoviță în Antarctica la bordul navei Belgica

Din portul Anvers, la 23 august 1897, își ridica ancora luând drumul spre Antarctica, vasul ”Belgica”, sub comanda căpitanului Adrien de Gerlache. Corabia era cu pânze, dar era prevăzută și cu motor, iar încârcătura de 270 de tone cuprindea toate cele necesare unei expediții în ținutul iernii veșnice.

Echipajul navei era format din 19 oameni, dintre care unii erau celebri în domeniile lor. Primul ofițer era Roald Admunsen- însărcinatul cu probleme de oceanografie și geologie. Polonezul Henryk Arctowski cu asistentul său Dobrovodski urmau să studieze problemele de meteorologie iar americanul Frederick Cook urma să fie medicul echipajului și însărcinat cu observarea fenomenelor magnetice.

Emile Danco trebuia să urmărească evoluțiile geofizice, astronomice. Românul Emil Racoviță avea ca misiune documentarea florei și faunei. Această expediție nu urmărea atingerea de recorduri depășind o anumită latitudine, ci dorea cerecetarea ținuturilor antarctice. Pe vas se găsea câte un laborator de meteorologie, oceanografie, geologie și biologie. În laboratorul de biologie va lucra neobosit eminentul savant român Emil Racoviță, după cum își amintesc colegii de expediție.

Primele cercetări se întreprind în strâmtoarea Magellan, din extremitatea sudică a Americii de Sud. În fiordurile din această zonă, expediția rămâne 4 săptămâni. La jumătatea lui ianuarie 1898 se fac studii asupra strâmtorii Drake ce desparte America de Antarctica. Se măsoară adâncimea oceanului în această strâmtoare cu rezultatele de între 3690 și 4040 de metri, dezmințindu-se ipoteza pragului submarin dintre America și Antarctica. Studiile următoare se întreprind în arhipelagul Shetland. De aici, vasul se îndreaptă spre sud, ajungând în peninsula Graham.

Urmărind direcția vest, expediția ajunge în insula Alexandru I, dar nu se poate apropia de ea din cauza banchizei. Pe 16 februarie 1898 vasul a fost prins în ghețuri și a rămas blocat 13 luni. De abia în martie 1899 scapă din captivitate.

Călătoria ia sfârșit și vasul pleacă spre strâmtoarea Magellan pentru a se întoarce în Belgia. Norvegianul Roald Amundsen, viitorul cuceritor al Polului Sud avea să afirme mai târziu că Racoviţă a fost pentru toţi „un tovarăş nepreţuit de plăcut şi un explorator plin de îndemnuri”.

În plus lui i se datorează bogatul material ştiinţific colectat

de-a lungul întregului periplu, căci s-a întors în Europa cu 1200 de piese zoologice şi 400 de piese botanice, la care se adaugă observaţiile extrem de amănunţite pe care le-a făcut cu precădere asupra balenelor, focilor şi păsărilor antarctice.

 

Pentru studiul aprofundat al acestui material au fost solicitaţi nu mai puţin de 74 de specialişti, Racoviţă rezervând pentru sine elaborarea a patru lucrări. Nenumăratele îndatoriri cărora va trebui să le facă faţă în anii următori nu i-au îngăduit lui Emil Racoviță să finalizeze decât una singură, cea consacrată balenelor.

Rezultatele științifice ale acestei expediții au fost și sunt de mare folos. Informațiile adunate de pe ”Belgica” au fost mai utile decât toate celelalte expediții sudice luate la un loc. Diversele studii de oceanografie, geologie, antropologie, botanică, faunistică au îmbogățit tezaurul științific, dezvăluind multe taine ce mai persistau. Expediția a constatat o platformă continentală ce mărginește continentul sudic.

Au fost studiați curenții marini, viteza și direcția lor. Aceste studii au fost efectuate în timp ce vasul era prins între ghețari.

”Belgica” a parcurs în cele 13 luni de staționare de la est la vest 3.000 de km. datorită mișcării de derivă a bachizei în direcția curenților marini. În acest răstimp studiile au continuat nestingherite.

 

Expediția a fixat cu precizie conturul și coordonatele regiunilor cercetate. O realizare de seamă a fost opera fotografică, surprinzând inedit regiunile cercetate. În timpul călătoriei și-au pierdut viața două persoane: un marinar și Emil Danco, specialistul în geofizică, astronomie și îndeosebi magnetism. În numele lor au fost denumite două zone geografice: insula Wiencke şi Ţara lui Danco.

Conferința ținută de Emil Racoviță pe 8 decembrie 1900 la Ateneul Român, se încheie astfel: ”și s-au întors doar 17, zicându-și că moartea celor doi sărmani tovarăși și propiile lor suferințe nu vor fi cu totul zadarnice, căci au putut adăuga o mică pietricică la edificiul științei, la acest focar de lumină, de adevăr și de dreptate ce călăuzește omenirea spre timpuri mai bune”.

În aceeași conferință, fondatorul speologiei spunea: ”În vârtejul ce ne stăpânea auzul, în vâltoarea urgiei înghețate ce ne mișca trupul, în alba întunecime ce ne lua vederile, ne simțeam așa de pierduți și așa de singuri, încât speranța ne părăsea și numai un singur simțământ ne susținea, simțământul datoriei”. La propunerea lui Emil Racoviță, o mică insulă din apropierea Pământului Graham a fost numită Cobălcescu, în amintirea profesorului său, Grigore Cobălcescu, primul român care a scris o lucrare de geologie.

Extra

Antarctica= zona Pământului ce se întinde după 60 de grade latitudine sudică și cuprinde insule, mări plus continentul Antarctida. În concluzie, Antarctida este un continent și Antarctica o zonă geografica unde este inclus și continentul Antarctida.

 

Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/expeditia-lui-emil-racovita-in-antarctica-la-bordul-navei-belgica/