Istoria nu este decât despre fapte eroice și evenimente glorioase, ci și despre acei oameni ce au suferit, au luptat cu propria viață și care au murit fără să își trădeze țara. Mentalitățile au fost împărțite de-a lungul timpului, astfel se întâmpla și în anii 1950. Însă, cei ce nu “gândeau potrivit” cerințelor aveau de suferit. Asta este povestea Experimentului Pitești, povestea crâncenă din spatele gratiilor Penitenciarului din Argeș.
Deţinuţii, în pielea goală, au fost obligaţi să se întindă pe culoar direct pe ciment şi, timp de peste o jumătate de oră, au fost bătuţi, aşa cum se toacă bucăţi de carne, de către gardieni înarmaţi cu răngi de fier şi cu bâte. După care, trupurile lor însângerate au fost târâte înapoi în celulă şi puse la dispoziţia reeducatorilor care asistaseră la spectacol. Decalajul de forţe astfel obţinut era zdrobitor. Reeducarea putea să înceapă.
Virgil Ierunca în Fenomenul Piteşti (1990)
În perioada anilor 1949-1952 acest experiment, mortal pentru mulți dintre deținuți, era modul de tortură pentru cei ce încălcau normele indicate de către mari suverani ai țării. Cum și de ce exista un astfel de loc? Cunoscut drept și Fenomenul Pitești, în penitenciar aveau loc acțiuni prin care oameni cinstiți, studenți și politicieni erau torturați în moduri total neomenești. Acest lucru se întâmpla din cauza participării acestora în grupuri interzise de către comuniști, de exemplu: Partidul Național Țărănesc, Partidul Național Liberal și Garda de Fier. Se urmărea “reeducarea” acestor victime, astfel, să renunțe la mentalitatea lor devenind călăi în societate. Scopul era clar: lepădarea convingerilor și ideilor politice și religioase și transformarea deținuților în sclavi ai țării, manevrați în totalitate de către comuniști. Documentele atestă o prezență incertă în penitenciar, estimările cu privire la numărul victimelor fiind de la 1000 la 5000 de persoane. Totuși, s-a confirmat moartea a 100-200 de deținuți, informația fiind neclară din pricina faptului că în certificatele de deces motivul morții era unul fals, pentru a nu apărea semne de întrebare. Toată acțiunea avea să fie mușamalizată de către conducerea penitenciarului.
Autorii acestui program de spălare a minților victimelor au fost trei la număr, nume ce au avut impact asupra istoriei și anume: Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luka. Totuși, se spune că experimentul a fost implementat la București la ordinul Anei Pauker, care la rândul ei asculta ordinele lui Stalin.
În anul 1951 Experimentul Pitești avea să fie stopat datorită implicării lui Gheorghe Gheorghiu Dej, ce conducea noua linie de desprindere de Moscova. Astfel, cei trei călăi extremiști ai conducerii Partidului Comunist Român au fost înlăturați, iar Fenomenul Pitești avea să se încheie, deși reprezentase o bună perioadă de timp iadul multor persoane nevinovate.
După anul 1989, clădirea se află în ruină, fiind dată în cele din urmă unei firme de construcții în anul 1991. Astăzi putem regăsi un teritoriu total schimbat, însă în fața penitenciarului a fost realizat un memorial în cinstea tuturor ce și-au pierdut viața printre zidurile închisorii.
Astfel, ca și cetățeni ai acești țări nu este suficient să îi cunoaștem doar părțile bune, ci și pe acelea ce au pătat istoria cu sânge și durere. Facem asta în cinstea celor ce putem spune că, s-au jertfit pentru prezentul de astăzi.