Laurențiu Barbu
În urmă cu aproape o sută de ani, pe câmpiile de la Mărăşeşti, s-a dat poate cea mai grea, mai îndelungată şi mai eroică bătălie din timpul Primului Război Mondial. De altfel, după război, pe locul unde s-au jertfit mii şi mii de ostaşi s-a ridicat cel mai mare mausoleu din ţară şi printre cele mai importante din Europa, care adăpostește 5.073 de soldați şi ofițeri în 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune de pe 18 culoare.
În mausoleul de la Mărășești se află înmormântată o fetiță eroină a Primului Război Mondial. Pe placa de marmură scrie cu litere de aur numele, vârsta și data la care și-a jertfit firava și scurta ei viață pentru apărarea țării în chiar cea mai glorioasă zi a bătăliei de la Mărășești. Această dată a fost 6 august 1917, zi plină de glorie dar și de sânge. O fetiţă de numai 12 ani, căzută eroic în luptele de la Mărăşeşti, Maria Zaharia, cunoscută ca Măriuca, care dintr-un copac a transmis cea mai cumplită dintre zilele acelei confruntări care a rămas de pomină în istoria poporului român.
Mariuca s-a născut în 1905, în satul vrâncean Pădureni, nu departe de locul ultimei sale respirații. Faptele și sacrificiul ei sunt relatate pentru prima oară în revista „Frontul Mărășești”, în 1917, sub semnătura lui Dinu Cluceru. Istoricii cred însă că acesta era pseudonimul unui ofițer care știa foarte bine ce se întâmplase cu Măriuca, culegând informații de la soldații aflați, la momentul fatal, în preajma fetiței. Nu este nici pe departe o noutate, Armata Română procedând adesea, chiar în timpul primei Conflagrații Mondiale, la culegerea de informații despre eroismul unor ostași, fapte care aveau menirea, prin publicarea lor, să ridice moralul trupei și să impulsioneze, totodată, întregul popor în susținerea efortului național pentru atingerea idealului suprem, făurirea României Mari.
In anul de grație 1917, fetița locuia cu bunicul său în satul Haret, aproape de locul confruntărilor militare. În livada bunicului ei, pe nume Ion Zaharia, armata română crease un post de observație al trupelor românești, care oferea o panoramă asupra a tot ceea ce se întâmpla pe front.
În acea livadă, Măriuca s-a împrietenit cu soldaţii români şi chiar le-a deprins din tainele muncii lor, fiind captivată de mişcările de trupe pe care le observa cu ajutorul binoclului oferit de soldaţi. Dintr-un nuc, unul dintre soldați transmitea telefonic toate coordonatele de atac ale artileriștilor, o misiune extrem de importantă, care a dus la forțarea trupelor inamice de a bate în retragere. La un moment dat soldatul din pom e răpus de un glonț, probabil rătăcit. Camaradul său de jos nu putea să facă altceva decât să se urce el în pom, să vadă situația în depărtare, să se dea jos, să raporteze telefonic, apoi să se urce din nou. Era un efort uriaș și periculos, pentru că mișcările lui puteau fi lesne sesizate de inamici.
Acum este momentul în care apare Măriuca. Ea văzuse cum a fost împușcat soldatul din pom. Vine la cel de jos și îi spune că se urcă în nuc, că o să-i raporteze ea pozițiile dușmanului. Telefonistul despre care știm că se numea Gherghina încearcă să o înduplece să plece, spunându-i că e mult prea periculos ce are de gând. Fata însă nici nu vrea să audă. Ba chiar îl pune la punct pe soldat și începe să-i dea ordine, că ea se urcă în pom și el să facă bine să transmită la bateria de tunuri ce anume comunică ea. Gherghina e depășit de situație și nu are altceva de făcut decât să se supună. Cu atât mai mult cu cât Măriuca, băiețoasă din fire, îi spune ceva care îl lasă pe bărbat fără replică. „Vreau să fac și eu ceva pentru țară”.
Așa începe fata să transmită pozițiile dușmanului. Ore în șir a stat cocoțată în pom. Ea spunea unde sunt trupele germane. Gherghina comunica, iar bateria de tunuri lovea conform indicațiilor fetei. Adversarul avea pierderi uriașe în sectorul controlat de privirea ageră a Mariei. La un moment dat, însă, germanii își dau seama că e un pom anume care are ochi. Și îndreaptă tunurile în acea direcție. Prima lovitură retează doar câteva crengi. Gherghina strigă la Măriuca să se dea jos, dându-și seama de situația extrem de periculoasă. Maria nici nu vrea să audă. A doua ghiulea e, din păcate, fatală. Explozia face ravagii, pomul se clatină, iar trupul fetei cade inert pe pământ. Gherghina, la rândul său rănit, nu mai are decât puterea de a plânge alături de cea care în ziua aceea îi fusese camarad de arme.
„Era o copilă şi nu şi-a dat seama prea bine ce se întâmplă, dar a fost un gest cu o anumită doză de curaj în momentul în care fetiţa a luat loc soldatului secerat de nemţi, ea sfârşind la fel. De asta şi se află în cel mai mare mausoleu din lume închinat eroilor din Primul Război Mondial. Dumitru Almaş a scris o poveste, care este reală, dar puţin romanţată, pentru a atrage copiii, dar este important faptul că Măriuca este o eroină a neamului românesc”, a declarat pentru Adevarul.ro, Florinel Agafiţei, profesor de istorie din Focşani.
În cinstea sacrificiul făcut, trupul neînsuflețit al Măriuca Zaharia a fost depus în Mausoleul Mărăşeşti, printre alţi mari eroi ai acelor lupte, iar în faţă şcolii din Haret s-a ridicat un monument închinat faptelor ei din anul 1917.
Astăzi, în satul Pădureni, unde s-a născut eroina, sat care numără în jur de 300 de suflete, nu mai trăiește nimeni din familia Măriucăi. Când s-a făcut documentarea pentru scrierea monografiei localității, s-a descoperit că nu mai există nici un descendent al lui Ion Zaharia, bunicul fetiței eroine de la 1917.
În 1969 s-a realizat un film artistic, Baladă pentru Măriuca, inspirat din acest eveniment al Primului Război Mondial, cu Brîndușa Hudescu în rolul Măriucăi și Ion Caramitru în rolul transmisionistului. Scenariul a fost scris de Călin Gruia. Filmul nu se găsește pe net și nici la vreun post tv, dar poate că în săptămânile sau lunile viitoare va putea fi văzut la tv, la fel ca alte filme care au ca subiect celebrele bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz din urmă cu un secol.
Sursa: stiinta-mister.ro
