Laurențiu Barbu
La 6 octombrie 1902 s-a născut Petre Ţuţea, eseist, filosof, economist, om politic şi membru al Mişcării Legionare. A fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filosofice şi rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul său personal în orice circumstanţe, chiar şi în închisoare. Din cauza persecuţiei a publicat foarte puţin înainte de 1989, însă imediat după prăbuşirea regimului comunist scrierile şi interviurile sale au început să fie difuzate. (d. 1991).
Născut în familia unui preot, a studiat la Liceul ”Neagoe Basarab” din Cîmpulung-Muscel şi la Liceul ”George Bariţiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, ajungând doctor în Drept administrativ, ”Magna cum laude” (1929).
În anul 1932, fondează revista ”Stînga: linia generală a vremii”, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. În 1933 este referent în Ministerul Comerţului şi Industriei, instituţie care în 1936 îşi va schimba numele. Între anii 1933-1934 a fost ataşat la Legaţia Economică Română din Berlin, unde se întâlneşte cu Nae Ionescu.
În 1935 a publicat Manifestul revoluţiei naţionale, împreună cu Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu şi Petre Ercuţă. Între anii 1936-1939 a fost şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale, Biroul de publicaţii economice şi propagandă. În 1940 a fost şef de secţie în Ministerul Comerţului Exterior.
Colaborează la diverse publicaţii, în special la ”Cuvîntul”, condus de Nae Ionescu, unde publică articole de economie politică. Printre ceilalţi colaboratori ai ziarului se aflau Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu şi mulţi alţi intelectuali ce făceau parte din generaţia anilor 1930. Între 1940-1944 a fost şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.
Este arestat de către autorităţile comuniste impuse de sovietici şi anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi este arestat din nou pe 22 decembrie 1956 sub acuzaţia de uneltire contra ordinei sociale. Este condamnat la 10 ani închisoare în 1957, apoi i se intentează un nou proces în 1959 şi este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a executat 8 ani (1956-1964) în diverse penitenciare – Malmaison, Aiud, Jilava şi Ocnele Mari. După gratii ţine adevărate predici cu paralele între între Platon şi Hristos, între păgânism şi creştinism.
După ce a fost eliberat în timpul amnistiei din 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor din închisoare, Ţuţea s-a aflat sub observaţia permanentă a securităţii comuniste. Numeroasele descinderi la locuinţa sa modestă au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii şi materiale, printre care o copie a proiectului Prometeu. Către sfârşitul vieţii a început o Antropologie creştină concepută schematic în şase capitole.
După Revoluţie, scrierile sale au început să fie publicate, devenind extrem de popular. Cea mai mare apreciere a primit-o pentru vorbele sale memorabile şi calităţile sale de orator.
Petre Ţuţea a murit la data de 3 decembrie 1991. Ultimele sale cuvinte au fost: „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!”. A fost dus în localitatea natală, Boteni (judeţul Argeş), cu o maşină care transporta morcovi, unde a fost înmormântat.
Printre citatele sale memorabile se numără:
– „Am suferit 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”,
– „Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu.”
– „Libertatea omului e partea divină din el.”
– „La întrebările fundamentale „de ce?” şi „în ce scop?” aporetica rurală românească răspunde: „d-aia”.”
– „Umanitatea o iubeşti lesne. Pe om mai greu.”
– „Când mă gândesc la omul liber şi la omul înlănţuit, îmi vin în minte vorbele lui Faust: iubesc pe acela care doreşte imposibilul.”
Sursa: descopera.ro
