Prin acţiunile şi inacţiunile ei, România a blocat şi a împiedicat implementarea proiectului, fără procedurile necesare şi fără compensaţii, privând efectiv Gabriel de întreaga valoare a investiţiilor. România a supus astfel Gabriel şi investiţiile sale unui tratament care încalcă obligaţiile prevăzute în tratatele bilaterale pentru investiţii, provocând pierderi semnificative companiei,

se arată în comunicatul companiei Gabriel Resources în care se anunță deschiderea procedurii de arbitraj internațional.

Că, în continuare, compania se bazează mai degrabă pe faptul că autoritățile române vor ceda șantajului decât pe arbitraj, reiese foarte clar din același comunicat, care îl citează pe Jonathan Henry, directorul general al Gabriel Resources: “Compania crede în continuare că este în interesul tuturor acționarilor în acest proiect, în special al statului român, dacă s-ar autoriza și dezvolta acest proiect iar Gabriel este în continuare dispus să discute cu Președintele României și Guvernul pentru a atinge acest obiectiv”.

În mod real, Gabriel Resources are șanse absolut infime să câștige acest arbitraj. Am arătat și cu alte ocazii argumentele: întreaga operațiune (de la prima licitație, înființarea subsidiarei din România – RMGC -, înstrăinarea resurselor, cotarea la bursă, îndeplinirea procedurilor și obținerea avizelor necesare, dobândirea licenței etc.) se bazează pe un șir absolut incredibil de abuzuri și ilegalități, recunoscute de-a lungul vremii inclusiv de o parte a celor implicați direct. Mai mult, proiectul în sine, depus spre avizare la Ministerul Mediului încalcă flagrant legislația românească legată de dreptul de proprietate, protecția mediului și a patrimoniului cultural, regimul pădurilor, fânațelor, apelor și bunurilor publice, drepturile comunităților. Toate aceste norme pe care proiectul RMGC nu le îndeplinește (sau le încalcă) sunt enumerate expres chiar în proiectul de lege specială pentru Roșia Montană care a scos zeci de mii de oameni în stradă în toamna lui 2013. Practic, proiectul de lege specială nu făcea decât să enumera normele din alte legi care ar trebui schimbate sau nu ar trebui să se aplice la Roșia Montană (!) pentru ca proiectul RMGC să fie legal. Suplimentar, în privința documentației pe care se bazează proiectul de RMGC la Ministerul Mediului, în special în privința studiilor de patrimoniu cultural și studiilor geologice, există acuzații pertinente legate de falsificarea lor.

Cu un asemenea ”dosar”, Gabriel Resources nu are cum să câștige vreun arbitraj!

Și atunci, de ce merge Gabriel Resources mai departe? Mai întâi, e vorba de un element subiectiv: responsabilitatea managerilor companiei față de proprii acționari. Nu ar fi pentru prima dată când acționarii unei companii își dau în judecată directorii pentru că au fost induși în eroare în privința situației reale a unui proiect, pentru că nu le-au apărat interesele corect etc. Din acest punct de vedere, directorii companiei au obligația (față de proprii acționari) să dea statul român în judecată, pentru a fi acoperiți – că au făcut tot ce depinde de ei pentru a reprezenta interesele acționarilor. Atenție: e vorba de o obligație de mijloace, nu de scop. Directorii nu-și asumă că vor câștiga arbitrajul, ci doar că au utilizat toate armele pe care le-au avut la dispoziție.

În discuție intră, însă, și un element obiectiv. Atitudinea Guvernului României față de proiectul RMGC. Iar în acest caz, responsabilitatea exclusivă îi aparține, cel puțin din 2013 încoace Guvernului Ponta. Pentru că acest Guvern avea obligația să dea un răspuns fără echivoc companiei. E un lucru de care Victor Ponta este conștient pe deplin. În acest sens reiau o parte a emisiunii din septembrie 2013, de la TVR 1, moderată de Moise Guran și Claudiu Lucaci, în care Victor Ponta spune foarte clar (de două ori) că RMGC ”NU va obține avizul de mediu” dacă legea nu trece.

După cum se știe, proiectul de lege specială pentru Roșia Montană a fost respins definitiv în primăvara anului trecut (după ce un alt proiect de lege, inventat peste noapte, a căzut pe 10 decembrie 2013). După mai bine de un an (și după mulți alți ani de când proiectul RMGC e depus spre avizare), Guvernul României, condus de același Victor Ponta, a amânat să dea un aviz (negativ, așa cum s-a exprimat foarte clar) proiectului RMGC. Așadar, singurul punct care este în avantajul Gabriel Resources în arbitrajul internațional este INACȚIUNEA Guvernului României (inacțiune la care comunicatul Gabriel Resources face trimitere expresă). Amânarea răspunsului (fie el și negativ) este singurul lucru pe care compania îl poate invoca în favoarea ei! Sau, altfel spus, dacă RMGC primea aviz negativ pentru proiectul depus la Ministerul Mediului, ar fi putut da în judecată statul român pentru asta (cu șanse de câștig zero, din motivele enumerate mai sus și multe altele); cum nu a primit niciun răspuns, dă în judecată statul român tocmai pentru că nu a primit răspuns.

De ce nu s-a dat încă un răspuns negativ pentru avizul solicitat de RMGC?

Explicațiile sunt mai multe. În primul rând este evident că multor politicieni de prim plan (și, de această dată, nu e vorba doar de cei din PSD și acoliții lor) le tremură fundul în privința dezvăluirilor care ar putea ulterior să apară ”pe surse” (că cele 550 de milioane de dolari pe care compania pretinde că i-a ”investit” în proiect până acum s-au dus aproape pe cu totul altceva decât pe proiectul minier în sine). În același timp însă, în loc să lucreze la evaluarea proiectului depus de RMGC, reprezentanții autorităților române au ”lucrat” în ultimul an și jumătate mai mult la acoperirea problemelor proiectului RMGC: cele mai scandaloase situații fiind cele legate de demersurile privind scoaterea Roșiei Montane (în integralitatea ei) de pe lista Monumentelor Istorice, respectiv presiunile de la Institutul Geologic Român (IGR), cu schimbări de directori, amenințări fizice și psihice asupra membrilor Consiliului Științific pentru a emite un act, care să țină locul studiilor geologice în privința cărora există acuzații de falsificare.

Astfel, de mai bine de un an și jumătate, de când este evident că proiectul de la Roșia Montană (și altele asemănătoare) nu au cum să treacă din cauza opoziției publice, Guvernul Ponta nu a făcut altceva decât să lucreze pentru a crește șansele Gabriel Resources în arbitrajul internațional care era inevitabil. Desigur, asta nu înseamnă și că Gabriel Resources va câștiga arbitrajul. Ci doar că de la ”șanse zero” au ajuns pe la un 1% (unu la sută) pe mâna lui Victor Ponta. Procent care, în fine, ar mai putea crește oleacă dacă România ar ajunge să fie reprezentată în acest arbitraj de firma de avocatură a mamei lui Șova, de Țucă, Zbarcea și asociații, ori alții asemenea, care au avut parte până acum de câte o feliuță din tortul de 550 de milioane de dolari ”investiți” de Gabriel Resources în proiect.

Sursa: http://www.romaniacurata.ro/